„Mediul în care îmi cresc copilul e mai important decât influenţa genelor”

Interviu cu terapeutul Daniela Bercu, specialist în terapie cranio-sacrală

Un şoc emoţional, un stres puternic sau pur simplu o supărare aparent minoră care nu e decât picătura care a umplut paharul şi îndârjirea de a sta în cea stare, de a o permanentiza ca manifestare, pot fi suficiente să devină declanşatorul unei boli. În toate cazurile, specialiştii în terapii alternative recomandă în primul rând curăţarea emoţională, etapă de la care pot începe vindecările.

- În ultima perioadă s-a tot vorbit despre vindecarea emoţională? Ce este acest procedeu?
- Aproape 80% din boli şi chiar anumite stări fiziologice îşi au originea în corpul emoţional. Ce se obţine pe corpul biologic este de la infestarea mentală care vine pe corpul emoţional şi apoi se manifestă pe corpul fizic. Pentru a avea loc o vindecare emoţională trebuie să vindecăm credinţele negative de bază: că sunt separat de Dumnezeu, că nu merit, că este ceva greşit cu mine, că nu sunt suficient de bun, ca viaţa e o dezamăgire, că nu merit iubire, bani, nu mă simt în siguranţă.
- Care sunt cele mai toxice emoţii?
- Toate credinţele negative au o rădăcină comună în îndoială şi necredinţă în fiinţa care suntem şi în capacităţile şi darurile noastre. Manifestând îndoială dau naştere la frică şi nemulţumire. Aproape fiecare din noi în tot ceea ce facem, în toate acţiunile noastre, lăsăm otrava nemulţumirii să ne cuprindă. Aşa ne furăm noi pe noi înşine de viaţă, nu trăim deplin actele noastre. Mereu avem impresia că nu este suficient de bun ceea ce am făcut. Din nefericire, această îndoială şi nemulţumire o transferăm copiilor noştri, adică nu ne otrăvim numai noi viaţa şi fiinţa noastră, ci o dăm moştenire şi copiilor noştri. Aşa ajungem să nu trăim viaţa, ci doar să supravieţuim… Societatea noastră competitivă, creată pe valorile minţii noastre şi nu ale sufletului, ne îndepărtează de fiinţa care suntem cu adevărat, de esenţa noastră, de sufletul nostru.
- Specialiştii atrag atenţia că, în timp, dezechilibrele emoţionale duc la afecţiuni, prin somatizare. Cum apare somatizarea emoţională?
- Un şoc emoţional, un stres puternic sau pur simplu o supărare aparent minoră care nu e decât picătura care a umplut paharul şi îndârjirea de a sta în cea stare, de a o permanentiza ca manifestare, pot fi suficiente să devină declanşatorul unei boli. Un dezechilibru al fiinţei noastre, adică dezacordurile între nevoile sufletului şi nevoile personalităţii, pot sta la baza unei somatizări. Personalitatea e ceea ce noi am creat cu mintea, o multitudine de măşti şi roluri în care ne-am pierdut adevărata identitate. Când personalitatea ignoră existenţa sufletului, adică nu-l ascultă, fugind de propriile temeri, nelinişti, frici, acestea vor ieşi într-o bună zi la suprafaţă. Acestea sunt aspecte care aşteaptă să fie integrate, vindecate şi care nu pot fi ignorate pentru totdeauna. Temerile, fricile, nemulţumirile ignorate îndelung de noi, prin neacceptarea lor şi neconştientizare, se vor descărca pe corpul fizic. Pot începe ca stări de slăbiciune, ameţeală, sufocare până la somatizarea unei boli.
Acum, în vremurile noastre, se somatizează foarte mult depresia. În aceste vremuri mintea a intrat în depresie. Nemulţumirea şi neputinţa minţii de a face faţă la schimbare duc la depresie. E o depresie a minţii, deci să nu ne identificăm cu ea.
Noi suntem mult mai mult decât mintea noastră. De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că pe lângă subconştientul individual, îl avem pe cel moştenit de la strămoşii noştri, pe linie maternă şi paternă, şi pe cel al poporului în care ne-am născut şi chiar al rasei umane şi a celorlalte specii, adică un bagaj consistent, ca să se manifeste într-un om aflat deja în dizarmonie cu trupul, mintea şi sufletul său.
- Putem spune ca emoţiile sunt contagioase? Le putem prelua unii de la alţii?
- Dacă simţim că am preluat de la cineva anumite stări, asta e o binecuvântare. Celălalt e oglinda mea. De fapt, acea persoană nu a făcut decât ca prin starea ei să trezească şi în mine ceva asemănător, dar care îmi aparţine, iar asta mă face să conştientizez că am şi eu în mine emoţii identice sau asemănătoare, neconştientizate încă. Astfel, luând cunoştinţă de ele, sunt uşor de eliberat dacă poţi să fii cinstit cu tine. Noi nu ne contaminăm de la alţii, noi aveam emoţiile în noi şi au fost doar stimulate. Cu toate acestea, este bine totuşi să alegem să trăim într-un mediu echilibrat emoţional.
- Astfel de emoţii toxice apar şi la copii? Ce trebuie să facă un părinte pentru a le elimina?
- Am putea spune că primele tulburări emoţionale apar încă din perioada sarcinii, de când copilul este în burtica mamei. De aceea e important mediul în care creştem acel copil. Este important ca părinţii să fie echilibraţi şi fericiţi, să fie armonie între membrii familiei. Acesta este un mediu bun. Părinţii trebuie să fie maturi şi echilibraţi din punct de vedere emoţional. Este important ca viitoarele mame să se întrebe «În ce mediu îmi aduc eu copilul în lume? În ce mediu emoţional îl cresc?» Acestea ar trebui să ne intereseze mai mult decât ce jucării îi cumpără! Mediul în care îmi cresc copilul e mult mai important decât influenţa genelor.
Un părinte care îşi iubeşte copilul va trebui să schimbe la el însuşi credinţele negative. Astfel, aceste programe şi emoţii vor dispărea de la sine şi la copil. Nu copilul trebuie reparat, ci părintele. Copilul trebuie ajutat doar. E greu de acceptat din partea părinţilor acest fapt şi cel mai adesea ne repezim să tratăm copilul, care de fapt doar ne oglindea pe noi în cel mai onest fel posibil. Dacă părinţii nu se schimbă, trăind în acelaşi mediu emoţional nevindecat, nu vom rezolva mare lucru la copil, oricât am încerca. Noi, părinţii, trebuie să ne schimbăm!
- Care este primul pas în vindecarea emoţională? Frică, nemulţumire, ură, furie, cum scăpăm de ele?
- Iertarea este primul şi ultimul pas. Emoţiile noastre se vindecă prin iertare. Să ne rugăm, dar a te ruga nu înseamnă a cere, nici măcar a mulţumi, ci a sta cu mintea liniştită. Când mintea stă liniştită apare vindecarea. Locul minţii e în inimă, dar noi am pierdut-o aiurea. De aceea Sfinţii Părinţi recomandă să-ţi aduci mintea în inimă. Să încercăm să nu o mai lăsăm să bântuie, ci să stea în inimă, în pace.
O altă modalitate de bază de a sta în pace şi a linişti mintea este observarea respiraţiei. Este important să-ţi observi mişcarea respiraţiei în corp, să fii prezent în actul respiraţiei şi atunci mintea noastră tace. Acestea sunt metode simple, dar nu sunt uşor de făcut. Trebuie să insistăm până când respiraţia conştientă devine obişnuinţă. Noi fiind în pace, corpul este eliberat de programele minţii şi se întoarce la funcţionalitatea perfectă. Îşi aduce aminte cum să funcţioneze bine. «Domnul vine când nici nu gândeşti», deci când mintea tace .
- Sunteţi specialist în terapia cranio-sacrală? Cum ne ajută această metodă în stabilirea unei stări bune de sănătate?
- Terapia cranio-sacrală este o ramură a osteopatiei, dezvoltată de dr Upledger, un medic osteopat american. La bază stă teoria potrivit căreia oasele şi membranele capului se mişcă nu prin respiraţia toracică, ci prin Mişcarea Respiratorie Primară (MRP). Mecanismul respirator primar este un sistem fiziologic ce cuprinde mişcarea inerentă a sistemului nervos central, fluctuaţia lichidului cefalorahidian, acţiunea membranelor intracraniene şi intra-spinale, mobilitatea oaselor capului şi mişcarea involuntară a sacrumului. Dr. Magun spune ca MRP este cea mai puternică manifestare a vieţii însăşi. Acest mecanism continuă să lucreze când respiraţia e întreruptă. Ritmul optim este de 10-14 respiraţii craniene pe minut. Când mişcarea oaselor capului se blochează, ritmul scade, iar viaţa nu mai curge pe măduva spinării, nu mai mişcă sacrumul, lichidul cefalorahidian nu mai hrăneşte creierul şi nici nu mai elimină din el deşeurile. Prin terapia cranio-sacrală noi eliberăm aceste restricţii. Acest lichid cefalorahidian transportă ce ne trebuie, ca oligoelemente, endorfine, hormoni şi multe alte substanţe către corp. În acest lichid avem farmacia vie a corpului uman, iar corpul nu le mai primeşte când MRP se blochează. Terapia cranio-sacrală echilibrează sistemul nervos central prin eliberarea restricţiilor din fascii şi oasele capului şi reglează ritmul MRP. Astfel se reduce nivelul de stres, corpul se vindecă mult mai repede, e ca un restart al corpului. Corpul îşi aduce aminte cum să funcţioneze iar corect.
- Ce afecţiuni se pot trata prin această metodă?
- Atât timp cât stimulează capacitatea corpului de vindecare, terapia este utilă şi persoanelor sănătoase, dar şi pentru cei cu probleme. Pentru cei sănătoşi este excelentă în prevenţia bolilor sau a dezechilibrelor, aducând o stare de bine general şi de vitalitate. Pentru cei bolnavi ajută la creşterea capacităţii de vindecare. Poate fi excelentă pentru dureri de spate, dureri de cap, stări de stres, ameţeli, recuperare mai rapidă după o suferinţă fizică sau psihică, echilibrare endocrină, depresii, atacuri de panică etc.
- Ce ar trebui să facem ca să avem o viaţă echilibrată? Care ar fi un ABC complet al unui echilibru perfect?
- O viaţă echilibrată înseamnă că fiecare persoană este în echilibru. Noi ne creăm propria realitate. Dacă noi avem o relaţie bună cu noi înşine, atunci multe se schimbă în jur, chiar oamenii cu care trăim. Să nu încercăm să-i schimbăm pe ceilalţi. Schimbarea începe întotdeauna cu tine. Dacă relaţia ta cu sufletul tău, cu tine, este bună atunci vei aduce armonie în jurul tău. Din noi pleacă schimbarea. Este important să facem lucrurile cu bucurie, lucrurile mărunte de zi cu zi, să le facem cu o altă atitudine, cu mulţumire şi bucurie. Aceasta e singura realitate -- ziua de astăzi. În ea să aducem bucuria, în clipa prezentă. Viitorul depinde de ce creezi tu, acum.
Emoţiile toxice pot fi observate. Primul pas este să văd ce simt, să accept existenţa lor în mine. Dacă văd că mă simt agitat, nemulţumit, sunt obosit mereu, nu am stare, nu am răbdare, simt că m-am săturat, că nu mai pot, că mi-e ciudă, că mă simt singur, sunt trist, atunci sigur mă aflu în programele derulate de credinţele negative. Aceste programe există în mine, ca nişte rutine. Există, se activează la stimuli, la diferite situaţii.

Daniela Bercu este terapeut, cu o practică de aproape 20 de ani în terapii alternative. A urmat cursurile de medicină populară de la Moscow Sechetenov ‘s Medical Academy, s-a specializat în terapie cranio-sacrală şi a urmat cursuri de Terapie florală Bach.

A lucrat ani mulţi ca manager de Health Club şi Spa în multe ţări.

Maura Anghel