„Un tânăr artist țintuit departe de scenă și de public este ca și condamnat, riscul profesional la care este supus este imens!”

 Dialog cu Maria Iacob Rădeanu, o ieșeancă talentată, ce a ridicat în picioare juriul de la „Românii au talent”

 

- Maria, cum ai decis să intri în competiția „Românii au talent”?

- După un an 2020 foarte trist, în care proiectele prin care trebuia să cânt la Operă și la Ateneu, s-au anulat, preselecțiile pentru „Românii au talent” au venit ca o gură de aer proaspăt, au umplut un gol imens, lăsat de visele spulberate odată cu venirea pandemiei. Astfel, am avut posibilitatea să cânt pe o scenă mare, cu o audiență incredibilă, cu peste 2,8 milioane de telespectatori, când s-a difuzat momentul meu din preselecții, iar în spectacolul live, din semifinala a doua, peste 1,7 milioane de telespectatori, în fiecare minut, la nivel național! E o onoare pentru mine să pot fi urmărită de atât de mulți iubitori de frumos, dar și o mare responsabilitate pentru că actul artistic de calitate are un rol educativ! Un tânăr artist țintuit departe de scenă și de public este ca și condamnat, riscul profesional la care este supus este imens! Și nu e neglijabilă nici trauma emoțională pe care o resimte. Pe de altă parte, am participat în 2017 la Vocea României, la două spectacole live, și mi-a fost dor de emoția și magia cu care te învăluie acest gen de conexiune cu cei care te ascultă! Spectacolul live provoacă dependență, fie că e în sala de spectacole sau cel televizat, e o stare privilegiată a artiștilor să intre într-o comuniune atât de specială cu emoția celorlalți!

- Cum ți-ai ales numărul? De ce musical? Cât ai muncit?

Sunt îndrăgostită de muzica de operă, dar și musical-ul are un loc aparte în inima mea!

Dar să începem cu începutul! În preselecții mi-am dorit foarte mult să scot din sertare vise mai vechi, puțin neglijate, dar prețioase așa că am pus vioara din nou pe umăr și am reconfigurat acea melodie de muzică pop, Skyfall, care are un mesaj atât de puternic, împlețind muzica vocală, cu sunetele minunate ale viorii, atât de dragi mie. Sunt doi talanți pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit și am lăsat doar muzica să umple clipa! Apoi am aflat că voi continua această frumoasă experiență și în semifinală. Am ales o melodie foarte dragă mie, un fusion de musical, operă și jazz. Îmi place să mă provoc și mi-am propus, pentru că îmi place foarte mult și dansul, să introduc și câțiva pași. Cei mai potriviți mi s-au părut pașii de tap dance. Intrasem de curând în lumea fumoasă a acestor pași percutanți, care mă plimbau prin atmosfera strălucitoare și veselă a anilor 1920-1930. Nu a mai performat nimeni pe această melodie foarte complexă vocal, cu coregrafii de tap dance și asta m-a ambiționat și mai mult. Am trimis regia și scenografia momentului celor de la „Românii au talent” și am fost foarte fericită când mi-au acceptat varianta. Le mulțumesc din suflet că au ținut cont de toate detaliile pe care le creionasem, legat de dansatori, decorurile de pe scenă, proiecții de imagini pe fundal, lumini, cum îmi doream să arate rochia, sunt o echipă minunată.

Efectiv, repetițiile pe scenă cu dansatorii, au fost doar în ultimele trei zile, înainte de spectacolul live. Dar momentul s-a construit din fiecare idee pe care am adăugat-o, cam din februarie, când m-am gândit prima dată, mai serios, dacă voi fi intra în semifinală, ce mi-aș dori să performez.

 

- Maria, cânți de cand erai copil. Care au fost momentele care ți-au marcat cariera?

- A cânta este, cu adevărat, un alt fel de a respira, spunea Rainer Maria Rilke. 

Așa simt și eu! Muzica mă învăluie cu magia ei, de când eram mică, e „aerul” vital din jurul meu și din interiorul meu. Părinții iubesc mult muzica și ne-au îndrumat către muzică, pe fratele meu și pe mine, de când eram mici. Fratele meu a studiat, până a terminat liceul, pianul și violoncelul, iar eu am studiat vioara și pianul. El a continuat să studieze Producția Muzicală și Ingineria sunetului, eu am continuat să studiez la universitate, Canto Clasic. Bineînțeles, ca niște părinți responsabili și neobosiți, ne-au ajutat să experimentăm  foarte multe activități, în paralel cu școala. Am fost la diverse tipuri de dans, gimnastică, pictură, scrimă, tenis de masă, de câmp, arte marțiale, bouldering, teatru. Toate s-au așezat ca niște cărămizi și au construit forma în care suntem astăzi. Pentru a marca momentele și oamenii frumoși și valoroși care mi-au marcat drumul, trebuie să începem cu grădinița. Doamna Cristina Cozma a organizat un mic cor, mi-a remarcat abilitățile vocale și le-a transmis părinților că trebuie să mă îndrume în această direcție. Dar eu acasă deja mă jucam cu pianul, la care fratele meu, Andrei deja începuse să studieze, pentru că se pregătea pentru a intra în clasa întâi, la Colegiul de Artă „Octav Băncilă”, din Iași.

Mai apoi, am început și eu clasa întâi, am început să studiez vioara, cu doamna profesoară Veronica Rotar, care mi-a fost aproape, până în clasa a XI-a, când m-am mutat la București.  Începând din clasa întâi am intrat și în tainele Teoriei Muzicii, care a devenit fascinantă, datorită doamnei profesoare Luminița Duțică.

După clasa a IX-a, mă întâlnisem de câteva ori cu doamna  Mariana Jana Stoia, care m-a ajutat să îmi descopăr vocea de cap, folosită în muzica de operă, de care m-am îndrăgostit. În acest context, la începutul clasei a XI-a, m-am hotărât ca după liceu să continuu la canto. Atunci părinții mi-au spus să încerc să mă duc la un concurs de canto și norocul meu, primul a fost în februarie 2018, la „Crai Nou’, în Brașov, la care era în juriu și doamna Felicia Filip. Am câștigat trofeul „Felicia Filip”, iar acesta a fost un moment foarte special în evoluția mea ulterioară. Am început să merg la concursuri de canto clasic, la care am reușit să câștig premii importante, chiar dacă la școală am continuat studiul viorii, doamna profesoară Daniela Chihaia-Popa mi-a propus să mă mut la Colegiul de Muzică „George Enescu”, din București. Susținută de doamna directoare a colegiului, doamna Cristina Sebastian și audiată de șefa catedrei de vioară de la Enescu, doamna Elena Baltaga, semestrul doi al clasei a 11a l-am continuat în București. Un colegiu care m-a adoptat cu multă dragoste și apreciere, cu profesori deosebiți și dedicați.

În clasa a 12a am participat la Olimpiada Națională de Muzică, la Canto Clasic, am luat Premiul Întâi și juriul a hotărât sa cânt în Gală. A însemnat foarte mult pentru mine această recunoaștere a calităților mele vocale, chiar dacă eu la școală studiam vioara și orele de canto clasic erau în afara programului de școală! La sfârșitul clasei a XII-a mi-am dat și atestatul la vioară, sub îndrumarea doamnei profesoara Liliana Bobeica, și am pășit încrezătoare, către o nouă și diferită etapă, din dezvoltarea mea.

Acum sunt în anul doi la Universitatea de Muzică din București, la clasa domnului profesor Alexandru Badea, un profesor extraordinar de la care am învățat foarte mult. De altfel, toți studenții din clasa dumnealui îl simțim ca pe un părinte, foarte serios, dar și vesel, foarte riguros, ne este aproape de câte ori avem nevoie, ne dăruiește cu generozitate cunoștințe valoroase, acumulate în peste 20 de ani de carieră internațională ca solist, ne ajută să devenim, pe lângă artiști lirici, oameni liberi și întregi! Ne învață să ne eliberăm vocea, să o păstrăm sănătoasă, luminoasă și individuală, să înlăturăm zonele de neliniște, să fim într-o stare de echilibru, astfel ca trupul nostru în fața oricărei încercări, să ne dea tot ce are mai bun!

Liniștea sufletească mi-o găsesc la Biserica „Sfântul Spiridon cel Vechi”, unde cânt în cor, unde părintele Ioan Iordache și toți enoriașii parohiei, m-au primit cu multă dragoste și apreciere. Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru tot ce mi-a dăruit și îmi dăruiește în continuare!

- Ce aștepți de la muzică? Ce așteptări crezi că are muzica de la tine? Dar publicul?

- Muzica e terapia sufletului meu! Când sunt mai tristă cânt, când sunt fericită, cânt! Nu pot să am așteptări de la ceea ce iubeșc cel mai mult! E ca o îmbrățișare, un salt în gol, cu ochii închiși și inima deschisă! De multe ori, începi ceva în joacă, apoi te trezești că te arde, te purifică prin interior, prin sufletul tău! Știu doar că e acolo! Și înseamnă foarte mult pentru mine!

Ce așteptări are muzica de la mine? Eu cred că bunul Dumnezeu mi-a dăruit talanți prețioși pe care cu multă pasiune, responsabilitate, muncă, profesionalism, dar cu multă bucurie, îi înmulțesc, îi șlefuiesc, ca să capete cea mai frumoasă și valoroasă formă! Cu dragoste dăruiesc și celorlalți ce am primit eu de la bunul Dumnezeu! Lumea adulmecă actul artistic cu mintea, cu sufletul, cu gândurile, cu emoția, descoperind astfel calea către sufletul artistului! Dar din dar se face rai! Raiul meu e sufletul celor care mă ascultă, acolo unde regăsesc bucuria mea de a cânta!

- .Ce îți dorești să faci ca artist?

- Mereu mi-au plăcut provocările, astfel mi-am descoperit limitele și am reușit să le remodelez! Gândul e cea mai puternică forță din univers! În viață, în general, nu numai în cea de artist, îmi doresc să râd, să iubesc, să eman bucuria și lumina cu care bunul Dumnezeu m-a hărăzit, să uit, să iert, să construiesc să am curaj și încredere, să ajung cel mai sus, acolo unde-mi sunt visele! Orice artist visează scene mari, cu oameni valoroși și educați, în public, care apreciază la valoarea adevărată, actul artistic. Dar deloc de neglijat, un public care apreciază omul și artistul de pe scenă! Actul artistic conține o parte din sufletul artistului creator! Artistul își asumă și rolul de model prin conduită și actul artistic! Un mare artist e un mare modelator de oameni!

Nu putem schimba viața, putem schimba doar modul cum trăim viața.  Orice moment este cel mai bun moment și orice loc este cel mai bun loc. Suntem fericiți astăzi și asta ne împlinește sufletește!

- Unde o vom aplauda pe Maria peste 10 ani?

- Îmi doresc ca forma mea artistică să mă recomande și să evoluez pe toate scenele mari din România și din întreaga lume. Acum, cu noua orientare a spectacolelor înregistrate, uneori chiar fără public, suntem la un click distanță de locuri îndepărtate și de oameni iubitori de artă! Dar nimic nu se compară cu emoția unei scene mari, cu sala plină de iubitori de frumos! În sală, energia artiștilor de pe scenă fuzionează cu cea a spectatorilor, împlinind astfel actul artistic. Și indiferent de cât de performant se captează sunetul, multe din armonicele vocii umane nu se pot retransmite prin înregistrare…

Cred cu tărie că vor reveni timpuri mai bune pentru artiști, timpuri în care oamenii sunt neînfricați, veseli și încrezători că noi toți, împreună, stabilim normalitatea, cu determinare, dragoste de semeni și înțelepciune sfântă!

„Dacă avem credință, nimic nu va fi nouă cu neputință!”

A consemnat Maura ANGHEL