14 milioane de americani, lăsați flămânzi de Trump

MGQzYzIxNjY3NzM3YTU5NzkzZWE5MTNmODVlNjE1Ng==.thumb

Dimensiune font:

| 26-12-2020 16:43

Milioane de şomeri americani au rămas fără ajutoare de şomaj sâmbătă, din cauză că preşedintele în exerciţiu Donald Trump refuză să promulge planul relansării economiei americane, în valoare de 900 de miliarde de dolari, adoptat luni de Congres, după ce miliardarul s-a plâns că sumele alocate în mod direct americanilor sunt insuficiente, relatează Reuters.

Trump şi-a surprins atât colegii republicanii, cât şi democraţi după ce a anunţat că nu este satisfăcut de proiectul de lege cu privire la mult aşteptatele ajutoare, în valoare de 892 de miliarde de dolari (730 de miliarde de euro), inclusiv o alocaţie de şomaj specială, care a expirat la 26 decembrie, şi finanţări federale în valoare de 1.400 de miliarde dolari până în septembrie.

Din cauză că Trump nu a promulgat legea, aproximativ 14 milioane de americani îşi pierd alocaţia de şomaj, potrivit unor date de la Departamentul Muncii.

O închidere parţială a administraţiei - "shutdown" - urmează să aibă loc începând de marţi, în cazul în care Congresul nu reuşeşte să ajungă până atunci la un compromis cu privire la o finaţare provizorie.

Republicanii şi democraţii din Congres au ajuns în weekendul trecut la un acord asupra unui al treilea plan de relansare economică, în urma crizei covid-19, după luni de discuţii aprinse.

Casa Albă şi-a exprimat susţinerea faţă de acest acord, iar Donald Trump - care urmează să fie înlocuit la 20 ianuarie în funcţie de către rivalul său democrat Joe Biden - s-a opus planului doar după ce acesta a fost adoptat de către ambele Camere ale Congresului.

Locatarul casei Albe s-a plâns de faptul că planul alocă sume prea mari unor proiiecte culturale şi ajutoare destinate străinilor şi că un cec săptămânal în valoare de 600 de dolari destinat americanilor este insuficient. El a cerut ca acest cec să fie crescut la 2.000 de dolari.

”De ce nu vor politicienii să dea oamenilor 2.000 de dolari în loc de doar 600?”, a scris Trump de Crăciun pe Twitter, îndemându-i pe congresmeni ”să dea bani poporului”.

Numeroşi economişti estimează că planul este insuficient, însă îl consideră un ajutor imediat necesar şi binevenit.

Opoziţia lui Trump faţă de proiectul de lege a luat prin surprindere numeroşi oficiali de la Casa Albă, dezvăluie o sursă la curent cu dosarul.

Donald Trump îşi petrece sărbătorile de la sfârşitul anului la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago, în Florida.

El nu s-a opus încă prin veto textului.

El ar putea ratifica proiectul de lege în zilele următoare. Strategia sa rămâne necunoscută. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 200/89/2011, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui şi C.E.C. Bank Sucursala Vaslui, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „GENIALUL” S.R.L. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Alexandru cel Bun, bl. 187, sc. C, et. 2, ap. 12, judeţul Vaslui, cât şi terenul proprietatea lui Cordunianu Tudorel, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, ADRESA, Componenţa/Observaţii, Valoare - lei- 1. Construcţia C2 – magazin, birou, spaţiu odihnă, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui, suprafaţă construită 130,96 m.p., iar terenul pe care este amplasată construcţia nu aparţine debitoarei, 24.720,00 2. Bunuri mobile, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui Vitrină frigorifică Mondial Elite, Rafturi PAL, Birou-masă PAL, Raft pâine lemn, Cântar electronic, Casă de marcat Datecs MP55A, 1.165,00. Preţul de pornire la licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârii Adunării creditorilor din data de 23.03.2021. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile debitoarei va avea loc la data de 18.06.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv la până la data de 16.07.2021. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile şi 2.000 lei din valoarea activului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei pentru bunurile imobile şi 50,00 lei pentru bunurile mobile şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0335/566.035, 0727/850.575, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zemeș, str. Principală, nr. 200, Zemeș, judeţul Bacău, telefon 0234383037, fax 023438330, email adp@zemes.ro, persoană de contact Alupei Teofil. 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat: Spațiu nr. 1 (boxă), în suprafață de 16,03 m.p., ce face parte din imobilul Piață Zemeș, strada Principală nr.160, proprietate publică a Comunei Zemeș, pentru activități economice comerț sau servicii. Închirierea se face conform H.C.L. 82/17.05.2021, si O.U.G. nr. 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in Caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: de pe site-ul www.zemes.ro sau de la sediul U.A.T. Comuna Zemeș. 3.2. Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul instituției de la care se poate obține un exemplar din documentația de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, U.A.T. Comuna Zemeș, strada Principală nr. 200, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.3. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 lei, se poate achita numerar la casieria UAT Comuna Zemeș. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 14/06/2021, ora 13.00. 4. Informații privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 23/06/2021, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Zemeș, strada Principală, nr. 200, județul Bacău. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un exemplar. 5. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 24/06/2020, ora 10.00, la sediul UAT Comuna Zemeș, str. Principală nr. 200, județul Bacău. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4, tel: 0234/514419, fax 0234/525211, email tr-bacau-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării: 26/05/2021
Copil de 8 ani, înecat în iaz în timp ce părinții se uitau la meciul cu Rusia
15/06/2021 12:14

Tragedie in timpul meciului Belgia- Rusia de la Euro 2020 Ceea ce ar fi trebuit să fie o seară distractivă, cu un meci la Euro 2020, s-a incheiat cu o tragedie pentru o familie de romani din Flandra de Est, ...

OFICIAL - Deciziile luate la Summit-ul NATO: cele 79 de hotărâri ale planului strategic finalizat în 2030
15/06/2021 09:37

În urma Summit-ului NATO de la Bruxelles, liderii NATO au adoptat 79 de decizii, toate avand ca scop schimbarea de strategie care trebuie finalizată pană in anul 2030. ”1. Noi, sefii de stat si ...

Vremea se va încălzi în toată țara. Temperaturile vor urca până la 33 de grade
15/06/2021 09:04

Vremea se va incălzi treptat in următoarea perioadă in toată ţara, iar temperaturile vor urca pană la 33 de grade in unele regiuni, conform prognozei pentru intervalul 14- 27 iunie, publicate de Administ ...

Trei cutremure au avut loc în noaptea de luni spre marți, în zona seismică Vrancea
15/06/2021 08:50

Trei cutremure au fost inregistrate in noaptea de luni spre marti in judetul Vrancea. Acestea au avut magnitudini de 3,1, respectiv 2. Potrivit Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă ...

Un judecător american a respins plângerea angajaților unui spital care nu vor să se vaccineze anti-Covid: „Să își găsească de lucru în altă parte”
14/06/2021 14:41

 Un judecător federal a respins duminică actiunea intentată de 117 angajati ai Spitalului Metodist din Houston care au contestat politica unitătii medicale de vaccinare obligatorie a salariatilor, o de ...

Ploi torențiale, cu cantități de apă însemnate, în aproape toată țara, până miercuri seară
14/06/2021 12:38

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică, ploi torentiale, cu cantităţi de apă insemnate, in cea mai mare parte a ţării, pană miercuri seară. Ploile vor persista si in Bucuresti, unde vremea va f ...

Pericol în munții Neamțului. O stâncă de pe masivul Ocolașul Mic s-a prăbușit pe o potecă turistică
14/06/2021 11:10

Unul dintre turnurile Ocolasului Mic, cantărind cateva tone, s-a prăbusit pe o potecă turistică. Din fericire, nimeni nu se afla in zonă. Anuntul a fost făcut de către Serviciul Salvamont. „&Ici ...

Percheziţii la firme de construcţii din două judeţe - Statul ar fi fost prejudiciat cu 5 milioane de leii
14/06/2021 10:43

Luni, 14 iunie, politisti din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Brasov – Serviciul de Investigatii Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Br ...

DESCINDERI DGA la Serviciul de Înmatriculări din Timișoara: modul INGENIOS în care au fost SĂLTAȚI polițiștii șpăgari
14/06/2021 10:41

Directia Generală Anticoruptie a descins, in această dimineată, la Servciul de Înmatriculări din Timisoara. Zece angajati de acolo au fost ridicati pentru că primeau spăgi ca să inmatriculeze cu pr ...

Doliu în politică. Unul dintre cei mai longevivi primari din România a murit la 73 de ani
13/06/2021 15:21

Doliu in politică. Unul dintre cei mai longevivi primari din Romania a murit la 73 de ani.  Ion Mărgărit a fost primar al comunei Racovita din 1992 pană in 2016 iar in ultima vreme era consilier loc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei