Abbas afirmă că ridicarea statutului ANP în cadrul ONU este ultima şansă pentru pace
Dimensiune font:
Abbas afirmă că ridicarea statutului ANP în cadrul ONU este ultima şansă pentru pace
Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, a afirmat sâmbătă, la Ramallah (Cisiordania), că ridicarea palestinienilor la statutul de stat nemembru al Naţiunilor Unite este ultima şansă pentru pace cu Israelul, transmite Xinhua.
''Partea palestiniană este gata să revină la masa negocierilor imediat după obţinerea statutului de stat nemembru ONU. Aceasta ar putea fi ultima şansă pentru a face pace în Orientul Mijlociu'', a spus Abbas, într-o întâlnire cu studenţi palestinieni, la sediul ANP din Cisiordania.
În pofida opoziţiei SUA faţă de iniţiativa palestiniană, Mahmoud Abbas a susţinut că ''nimic nu îi poate împiedica pe palestinieni să obţină un statut incomplet de membru al ONU'', adăugând că partea palestiniană va depune o cerere oficială în acest sens la 29 noiembrie.
Liderul palestinian şi-a exprimat speranţa că preşedintele american Barack Obama îşi va respecta promisiunile făcute în 2009 cu privire la soluţia bazată pe coexistenţa a două state - unul israelian şi unul palestinian.
Negocierile de pace dintre Israel şi ANP au fost întrerupte în 2010 ca urmare a unei dispute privind continuarea construirii de colonii evreieşti în Cisiordania. AGERPRES
http://www.agerpres.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau