Admitere liceu 2019. Ce se întâmplă cu admiterea la liceu în 2019?

admitere-liceu-2019_03133800 (1)

Dimensiune font:

| 15-05-2019 12:13

Admitere liceu 2019. Află ce se întâmplă cu admiterea la liceu din acest an! Toate informațiile de care au nevoie părinții și elevii.

 

 Admitere liceu 2019. Este haos total în Educație. Un ordin al ministrului Ecaterina Andronescu a generat un adevărat scandal. Potrivit documentului, admiterea în liceu era modificată pe ultima sută de metri. Ilegal, au strigat sindicatele! Ecaterina Andronescu a reacționat și susține că ordinul NU a apărut în Monitorul Oficial, dar nici NU știm care a fost motivul pentru care a fost dat. Așa că totul rămâne neschimbat referitor la admitere, spune ministrul.

Admiterea în liceu a fost modificată din pix de ministrul Educației. Ecaterina Andronescu a semnat un ordin prin care schimbă data examenelor vocaționale de admitere la liceu, cu două zile înainte ca acestea să se desfășoare.

Admitere liceu 2019. Ce spune ministrul Educației
Contactată de Realitatea TV, Ecaterina Andronescu susține că ordinul NU a apărut în Monitorul Oficial și că planificarea evaluării merge mai departe. Dar ministrul NU a explicat de ce a fost dat totuși acest ordin.

Conform vechiului calendar, probele de aptitudini ar fi trebuit să aibă loc între 15 și 17 mai, însă noul ordin semnat de ministru amâna aceste examene pentru datele de 10-12 iunie. Paradoxal, ordinul prevede și decalarea perioadei de înscriere la aceste probe, înscrieri care au avut loc deja, conform calendarului încă în vigoare.

Admitere liceu 2019. Sindicatele: ”O bătaie de joc”
Sindicatele o acuză pe Ecaterina Andronescu de încălcarea legii Educației. Teoretic, metodologia care prevede admiterea în clasa a IX-a trebuie să fie adoptată pentru fiecare generație, cel mai târziu la începutul clasei a VIII-a. Tot atunci, liceele au obligația să anunțe disciplinele la care organizează probe de admitere.

Într-un comunicat, Federația sindicatelor Spiru Haret o acuză pe Ecaterina Andronescu de bătaie de joc la adresa elevilor și părinților. Totodată, susțin sindicaliștii, ordinul dă peste cap liceele care deja au început să organizeze târguri educaționale pentru viitorii elevi, deși nu au încă aprobate cifrele de școlarizare. Federația cere anularea ordinului, iar în caz contrar amenință cu proteste.

Admitere liceu 2019. Cifre de școlarizare
Tot pentru admiterea în clasa a IX-a, ministrul Educației a micșorat cifrele de școlarizare.

Potrivit unei hotărâri de guvern, ministrul a eliminat peste 30.000 de locuri pentru clasa a IX-a față de a anul trecut, până la o cifră de școlarizare de 134.000 elevi, în condițiile în care numărul absolvenților clasei a VIII-a este de 175.463 de elevi.

Ministerul Educației Naționale informează actorii principali ai sistemului de învățământ că este și rămâne în vigoare, în continuare, calendarul admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2019 - 2020, prevăzut în Anexa nr. 1 a ordinului nr. 4.829/2018 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat.

Pentru probele de verificare a aptitudinilor și a cunoștințelor de limbă modernă și maternă, înscrierile sunt programate pentru zilele de 13 și 14 mai, iar desfășurarea probelor pentru perioada 15 - 17 mai 2019.

Totodată, mișcarea personalului didactic se realizează, de asemenea, după calendarul deja aflat în vigoare, conform ordinului nr. 5.460/2018, modificat prin ordinul 3.886/11.04.2019.

Admitere liceu 2019. Așadar, cum se va desfășura admiterea la liceu în 2019?
În 2019, în ciuda haosului creat, admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul şcolar 2019-2020 se desfășoară potrivit cadrului normativ aprobat de Ministerul Educației: ordinul de ministru nr. 4.829/2018 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2019 - 2020 (modificat și completat prin ordinul de ministru nr. 3.132/2019)

Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012 a fost aprobată prin ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010.

Probele de aptitudini organizate pentru admiterea în anul școlar 2019-2020 în liceele vocaționale se desfășoară în conformitate cu metodologia de organizare şi desfăşurare şi structura probelor de aptitudini pentru admiterea în liceele vocaţionale, prevăzută în anexa nr. 3 la ordinul ministrului educației naționale nr. 4.432/2014, cu modificările ulterioare.

Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul profesional de stat pentru anul şcolar 2019-2020 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul profesional de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naționale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.068/2016.

Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul profesional dual pentru anul şcolar 2019-2020 se desfășoară în conformitate cu metodologia-cadru de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul profesional dual pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului național al calificărilor, aprobată prin ordinul ministrului educaţiei naționale nr. 3.556/2017.

Candidaţii care promovează, pe parcursul învățământului gimnazial, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine pot solicita recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională.

Admitere liceu 2019. Repartizare licee 2019
Mai jos este prezentat algoritmul de repartizare în licee 2018, realizat conform metodologiei oficiale de desfăşurare a admiterii în licee.

1. Repartizarea se face ordonând candidaţii în judeţul respectiv descrescător, după medii, încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare pâna la cel cu media cea mai mică, la una din opţiunile exprimate.

Ordonarea candidaţilor se face descrescător după mai multe criterii: media de admitere, media la evaluarea naţională, media generală de absolvire a claselor V-VIII, nota obţinută la proba de limbă şi literatură română din cadrul evaluării naţionale, nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale şi nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, susţinută conform prevederilor Art.10, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.

Pentru candidaţii din seriile precedente anului 2010, evaluarea naţională se înlocuieşte cu tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a pentru elevii din seriile 2008 şi 2009, respectiv cu testele naţionale pentru elevii din seriile 2004-2007.

media la evaluarea naţională se înlocuieşte cu media la tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a (seria 2008 şi 2009), respectiv cu media obţinută la testele naţionale (seria 2004-2007)
nota obţinută la proba de limba si literatura română din cadrul evaluării naţionale se înlocuieste cu media notelor la proba de limba si literatura română din cadrul tezelor cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a (seria 2008 si 2009), respectiv cu nota la proba de limba si literatura română din cadrul testelor naţionale (seria 2004-2007)
nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale se înlocuieste cu media notelor la proba de matematică din cadrul tezelor cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a (seria 2008 si 2009), respectiv cu
nota la proba de matematică din cadrul testelor naţionale (seria 2004-2007)
nota obţinută la proba de limba maternă din cadrul evaluării naţionale se înlocuieste cu media notelor la proba de limba maternă din cadrul tezelor cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a (seria 2008 si 2009), respectiv cu
nota la proba de limba maternă din cadrul testelor naţionale (seria 2004-2007)
Admitere liceu 2019. Media de admitere la liceu 2019 - cum se calculează?
Media de admitere este egală cu: MA = 0,2 × ABS + 0,8 × EN

unde:

EN=media obţinută la evaluarea natională susţinută în clasa a VIII-a, (pentru absolvenţii de până în anul 2003 inclusiv media de la examenul de capacitate, pentru absolvenţii din perioada 2004-2007 media de la testele naţionale, pentru absolvenţii din 2008 si 2009 media la tezele cu subiect unic susţinute în clasa a VIII-a)

ABS=media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;
MA=media de admitere.

Când se ajunge la un candidat, se caută în lista sa de opţiuni prima opţiune validă la care există locuri libere.

Ordinea opţiunilor de pe fişă este prin urmare semnificativă, prima opţiune exprimată este luată în considerare înaintea celorlalte opţiuni.

Exemplu: se verifică prima opţiune a candidatului curent; in cazul în care opţiunea este validă şi mai există locuri la această opţiune, este considerat admis la această opţiune şi se trece la următorul candidat; altfel se verifică a doua opţiune de pe fişă, etc.

Observaţie: O opţiune este invalidă dacă: codul opţiunii alese de candidat nu există sau opţiunea aleasă necesită dată proba la limba maternă sau modernă şi candidatul nu a susţinut-o.

În cazul în care candidatul nu are loc la nici una din opţiunile exprimate pe fişă el rămâne nerepartizat în această sesiune de admitere şi va trebui să participe la o sesiune ulterioară organizată numai pe locurile rămase libere în această sesiune.

Situaţia poate apare în cazul în care candidatul nu a exprimat suficiente opţiuni, opţiunile exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alţi candidaţi care au medii mai mari.

Se recomandă prin urmare completarea fişei cu un număr suficient de opţiuni pentru ca această situaţie să nu apară.

Admitere liceu 2019. Calendar admitere la liceu 2019
3 – 7 iulie 2019 - Elevii de clasa a VIII-a vor completa fișele de înscriere la liceu.

4 – 8 iulie 2019 - Elevii și părinții verifică fișele de înscriere la liceu și corectează eventualele greșeli în baza de date computerizată.

12 iulie 2019 - Repartizarea computerizată la liceu a absolvenților clasei a VIII-a.

Susţinerea probelor de aptitudini, respectiv a probelor pentru verificarea
cunoştințelor de limbă modernă/maternă se va desfăşura după cum urmează:

• 13-14 mai 2019: Înscrierea la probele de aptitudini, respectiv la probele pentru verificarea cunoştințelor de limbă modernă/maternă;

• 15-17 mai 2019: Desfășurarea probelor de aptitudini, respectiv a probelor pentru verificarea cunoştințelor de limbă modernă/maternă;

• 20 mai 2019: Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini, respectiv la probele pentru verificarea cunoştințelor de limbă modernă/maternă şi depunerea contestaţiilor, acolo unde metodologia permite acest lucru;

• 24 mai 2019: Afişarea rezultatelor finale la probele de aptitudini şi de verificare a cunoştințelor de limbă modernă/maternă;

• 3 - 7 iulie 2019: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere și introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere;

• 4 - 8 iulie 2019: Verificarea de către candidați și părinți a fișelor editate de calculator, corectarea greșelilor și listarea fișelor corectate din calculator;

• 12 iulie 2019: Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 până la data începerii cursurilor anului școlar 2019-2020;

• 15 - 18 iulie 2019: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați;

• 19, 22 și 23 iulie 2019: Rezolvarea de către comisia județeană de admitere a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizării computerizate

Cea de-a doua etapă a admiterii la licee se va desfășura astfel:

• 23 iulie 2019: Afișarea situației locurilor rămase libere, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă;

• 24 - 25 iulie 2019: Înscrierea candidaților la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă;

• 26 – 29 iulie 2019: Desfășurarea probelor de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă;

• 24 - 30 iulie 2019: Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare

•31 iulie - 1 august 2019: Repartizarea absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizați în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapei anterioare. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei