Africa va avea din 2027 o uniune monetară - Cum se va numi noua monedă

africa   87206000

Dimensiune font:

| 22-06-2021 11:15

Africa va avea în 2027 o uniune monetară, semn al progresului economic şi financiar, dar şi al oportunităţii pentru Europa de Est de a-şi diversifica exporturile şi reduce dependenţa de UE.

 

 
Dacă Uniunea Europeană are „euro“, unul dintre cele mai în­drăzneţe şi controversate pro­iecte financiare interna­ţio­nale din istoria modernă, Africa ar putea avea din 2027 „eco“, simbolul unei vii­toare uniuni monetare formate din 15 naţiuni, conform Ziarului Financiar.



Dincolo de semnificaţiile istorice ale acestui proiect, uniunea monetară africană fiind produsul evoluţiei Comunităţii Eco­nomice a Statelor Vest-Africane (ECOWAS), „eco“ ar trebui să devină un semnal pentru Europa şi mai ales pentru Europa de Est. Pe de o parte, state considerate sărace după standardele europene se modernizează şi devin economii emergente, deci concurente la atragerea de investiţiile străine. Iar pe de alta, evoluţia acestor economii înseamnă pieţe în creştere care au nevoie de produse, servicii, îndrumare, know-how şi tehnologie din străinătate. Forţa dominantă din ECOWAS este de departe Nigeria, o economie clasată mai bine decât România şi chiar şi decât Olanda în topul statelor lumii în funcţie de paritatea puterii de cumpărare. Clasamentul le are în frunte pe China, SUA şi India.

ECOWAS a amânat de mai multe ori introducerea eco. Blocul economic african intenţiona să lanseze moneda unică anul acesta, însă planurile au fost date peste cap de pandemia de COVID-19.

De decenii ECOWAS speră că o uniune monetară va stimula comerţul internaţional şi dezvoltarea economică. Conceptul monedei unice a fost lansat în ECOWAS pentru prima dată în 2003. Proiectul s-a lovit de mai multe provocări. Câteva dintre statele membre ale blocului economic s-au confruntat cu presiuni eco­nomice şi au avut probleme în a-şi plăti datoriile naţionale. Mali a fost zdruncinată şi încă mai este de război şi de instabilitate po­litică. Această ţară a fost recent suspendată din uniunea economică după cea de-a doua lov­i­tură de stat în nouă luni. Apoi, există riva­lităţile locale. Opt state africane folosesc francul CFA, ancorat de euro şi susţinut de Franţa.

În 2019, preşedintele Coastei de Fildeş Alassane Ouattara a anunţat redenumirea CFA în „eco“, stârnind nemulţumirea naţiunilor vorbitoare de engleză din ECOWAS. Uniunea Europeană are deschise drumuri comerciale către Africa. În prezent, 52 de state africane beneficiază de un acord comercial, parteneriat economic sau de o formă sau alta de reglementare comercială cu UE, scrie Emerging Europe.

Uniunea Europeană este principalul partener de comerţ şi investiţii al Africii. Cu toate acestea, multe dintre ţările est-europene ignoră regiunea, mulţumindu-se să exporte aproape numai în UE şi mai ales în ţările vecine, unde mediul de afaceri este mai familiar. Acest lucru duce la dependenţă de o anumită regiune economică, în timp ce Germania a demonstrat în actuala criză cât de folositor este pentru o economie să aibă exporturi şi direcţii de export flexibile.

Unul dintre statele est-europene care şi-au îndreptat atenţia spre Africa este Polonia, atracţia principală fiind Nigeria, cea mai mare şi mai populată economie a continentului.

Nigeria are unul dintre cele mai mari centre financiare ale Africii, iar compania poloneză Asseco, listată la Bursa de Acţiuni de la Varşovia, furnizează software pentru companiile financiare şi de asigurări de acolo, dar şi tehnologie pentru drone.

La începutul acestui an, Polonia şi Nigeria au convenit să colaboreze la dezvoltarea de tehnologie verde. „Vrem să beneficiem de experienţa Poloniei în domeniul tehnologiei. De asemenea, vom colabora cu ei la ştiinţă, tehnologie, inginerie şi programe matematice STEM, ceea ce înseamnă că cercetătorii noştri vor profita mult de acest parteneriat“, a spus Mohammed Abdullahi, ministrul nigerian al tehnologiei.

Polonia şi Nigeria au avut în trecut parteneriate în domeniul telecom. Cu toate acestea, Polonia este stat deficitar în relaţiile comerciale cu statul african. În 2019, potrivit datelor de la Trading Economics, Nigeria a exportat pe piaţa poloneză produse şi materii prime în valoare de aproape 500 de milioane de dolari, importând în schimb de doar 150 de milioane de dolari (metale, echipamente electrice şi cereale).

La relaţia aceasta dezechilibrată contribuie probabil faptul că Nigeria este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume. Polonia şi-a făcut simţită prezenţa în Africa şi prin investiţii. Stocul investiţiilor poloneze în statele sub-sahariene a atins 238 de milioane de dolari în 2017, potrivit cifrelor din 2019 ale Chatham House. Însă de atunci eforturile Poloniei de a se apropia de Africa s-au înteţit. Nigeria, o economie emergentă cu o populaţie de aproape 200 de milioane de locuitori, va avea curând nevoie de expansiune în construcţii, energie, infrastructură şi industrie alimentară. Europa de Est are experienţă în aceste domenii, chiar şi dacă în unele cazuri doar la nivel de învăţământ.

Anul trecut, România a exportat în Nigeria în valoare de 40 de milioane de euro, cu 104% mai mult decât în 2019. Pentru România, principalii parteneri comerciali africani sunt Marocul (exporturi de 445 milioane euro în 2020) şi Egiptul (394 milioane euro). De la aceste ţări au venit şi cele mai mari importuri, de 110 milioane de euro în cazul Egiptului şi de 192 de milioane de euro în cazul Marocului. Din Nigeria, România a importat de 2,4 milioane de euro. De remarcat este ca anul trecut exporturile româneşti către ţările africane au crescut. 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Se schimbă legea pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin: Anunțul făcut de MAI
23/04/2024 20:12

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anuntat implementarea unei noi legi pentru a reglementa situatia romanilor care nu locuiesc la adresa mentionată in buletin. Această lege aduce schimbări se ...

Începe procesul lui Donald Trump cu actrița porno Stormy Daniels: Va fi cel mai senzațional din istorie
22/04/2024 12:17

Procesul istoric de la New York al lui Donald Trump - primul fost preşedinte SUA judecat penal - intră de luni in făgaşul propriu-zis, după ce săptămana trecută au fost aleşi juraţii care vor trebui s ...

Cod galben de ninsori în zonele montane din 14 județe. Ploile se extind în restul țării, iar temperaturile rămân scăzute
22/04/2024 09:11

 ​O atenţionare cod galben de ninsori insemnate cantitativ pentru Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură va intra in vigoare luni, la ora 18:00, informează Administraţia Naţională de Meteor ...

Angajați de la căile ferate, prinși beți la serviciu. Un paznic de barieră avea o alcoolemie de 1,39 mg/l
21/04/2024 12:25

 În primele trei luni ale anului 2024, politistii de la transporturi au depistat 10 cazuri in care angajati de la căile ferate cu atributii in siguranta circulatiei feroviare erau sub influenta bău ...

BREAKING - SUA aprobă 61 de miliarde de dolari către Ucraina: vor primi și activele înghetațe ale Rusiei
20/04/2024 21:26

Camera Reprezentantilor din SUA a aprobat un proiect de lege care permite transferul activelor rusesti inghetate către Ucraina. După luni de negocieri, Ucraina ar putea primi aproape 60,8 miliarde de dolari i ...

Vremea se răcește brusc: un val de aer rece intră în România. Vom avea parte de ninsori și ploi abundente
20/04/2024 17:03

Meteorologul ANM Mihai Huştiu a explicat că vremea a intrat intr-un proces accentuat de răcire, iar incepand de luni vom avea temperaturi si mai scăzute. Pană la mijlocul săptămanii viitoare vom avea par ...

Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene
19/04/2024 15:41

Un strănepot indepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă din Franta, a anunţat el vineri intr-un comunicat de presă pentru AFP, preluată de Agerpr ...

Lovitură de Teatru de Ziua Z: Macron îl invită pe Putin în Franța
17/04/2024 10:50

Rusia va fi invitată să participe la ceremoniile dedicate celei de-a 80-a aniversări a Debarcării Aliatilor in Normandia din 6 iunie 1944. O invitatie oficială urmează să fie transmisă curand prin amba ...

Mai multe drone neidentificate au supravegheat Baza Aerienă 57 Mihail Kogălniceanu
17/04/2024 08:22

Cateva drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, in cursul nopţii de luni, in apropierea aeroportului, iar surse militare au precizat că acestea erau probabil de tip comercia ...

Gina Pistol va prezenta MasterChef cu Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu + Vedeta vine la PRO TV după Smiley?
16/04/2024 22:06

Anuntul zilei vine de la PRO TV! Postul din Pache Protopopescu a anuntat oficial că cei trei chefi Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu sunt juratii emisiunii MasterChef. După ce s-a l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei