Agenția Națională de Integritate are șef nou. Cine este Florin Ionel Moise

moise

Dimensiune font:

| 30-06-2021 14:37

Florin Ionel Moise a fost numit miercuri, în plenul Senatului, pentru un mandat de patru ani, ca preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În favoarea lui Moise au votat 78 de senatori, înregistrându-se şi opt abţineri.

Noul preşedinte a rostit jurământul de credinţă în faţa membrilor Senatului.

La solicitarea senatorului PSD Titus Corlăţean, care a reclamat o serie de nereguli procedurale privind numirea preşedintelui ANI, Moise s-a prezentat pe scurt, referindu-se la principalele obiective pe care le are în vedere, pe perioada mandatului său. 

Consiliul Naţional de Integritate a adoptat hotărârea de a valida rezultatele examenului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ANI. Candidatul declarat admis a fost Moise Florin Ionel. Consiliul propune Senatului numirea candidatului în funcţia de preşedinte al ANI pentru un mandat de patru ani.

"În conformitate cu prevederile legale în vigoare, CNI, după ce analizează dosarele candidaţilor în vederea verificării respectării condiţiilor prevăzute de lege pentru a putea fi numiţi în funcţia de preşedinte al ANI şi după ce primesc rezultatele verificărilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii privind apartenenţa sau colaborarea candidaţilor cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990, organizează un concurs (examen) la care participă candidaţii care au îndeplinit condiţiile necesare. După susţinerea concursului/examenului de către aceştia, care constă într-o probă scrisă şi susţinerea unui interviu, CNI validează rezultatele concursului", se arată în raportul de admitere întocmit de Comisia juridică.

În prezentarea pe care a făcut-o în faţa senatorilor, Moise a spus că lucrează în ANI încă de la înfiinţarea ei, ocupând succesiv funcţia de consilier la cabinetul demnitarului, inspector de integritate, şef serviciu în cadrul Inspecţiei de Integritate, vicepreşedinte al ANI din noiembrie 2017, iar în ultimul an şi jumătate a exercitat calitatea de ordonator principal de credite.

"În urma obţinerii rezultatului la proba scrisă, am prezentat programul de management în faţa întregului CNI, format din 14 persoane. Printre obiectivele principale prezentate în planul de management, pot să subliniez următoarele. Partea de modificare legislativă pe care încercăm şi ne dorim să o facem în momentul de faţă este să restrângem într-un singur act normativ toate prevederile disipate, peste 150 de acte normative în prezent, ceea ce afectează foarte mult persoanele care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese şi mai ales aleşilor locali, pentru că ei sunt cei mai impactaţi în zona aceasta, dinamizarea activităţii de prevenţie prin noi instrumente electronice (...) şi accentuarea zonei de digitalizare", a precizat Moise.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Directorul ANM explică când se va schimba din nou vremea: când scăpăm de ninsori și plo
18/04/2024 10:29

Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a explicat că această perioadă in care avem ploi, ninsori la munte si vreme rece in general va mai dura cel putin pană săptămana ...

Lovitură de Teatru de Ziua Z: Macron îl invită pe Putin în Franța
17/04/2024 10:50

Rusia va fi invitată să participe la ceremoniile dedicate celei de-a 80-a aniversări a Debarcării Aliatilor in Normandia din 6 iunie 1944. O invitatie oficială urmează să fie transmisă curand prin amba ...

Mai multe drone neidentificate au supravegheat Baza Aerienă 57 Mihail Kogălniceanu
17/04/2024 08:22

Cateva drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, in cursul nopţii de luni, in apropierea aeroportului, iar surse militare au precizat că acestea erau probabil de tip comercia ...

Gina Pistol va prezenta MasterChef cu Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu + Vedeta vine la PRO TV după Smiley?
16/04/2024 22:06

Anuntul zilei vine de la PRO TV! Postul din Pache Protopopescu a anuntat oficial că cei trei chefi Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu sunt juratii emisiunii MasterChef. După ce s-a l ...

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu revin la PRO TV! Cei trei sunt juratii sezonului 9 MasterChef Romania!
16/04/2024 21:49

Au inspirat milioane de romani prin gastronomie, au dăramat granitele bucătăriei de acasă si, cu pasiune, au transformat fiecare farfurie intr-o adevărată operă de artă. Au arătat că si cei pasionati ...

Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale
16/04/2024 21:03

Compania americană Lockheed Martin a obţinut un contract in valoare de 17 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unei noi generaţii de interceptori care să protejeze Statele Unite ale Americii impotriva unui ...

Războiul se mută pe teritorilul olimpic: Ucraina ar folosi armistiţiul olimpic pentru a încerca să se regrupeze
16/04/2024 20:53

Kremlinul a reacţionat, marţi, la apelul preşedintelui francez Emmanuel Macron pentru un armistiţiu in conflictele internaţionale in timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, spunand că Ucraina ar putea folo ...

Un primar PNL din Alba a fost găsit spânzurat în locuința sa - Era urmărit penal
16/04/2024 20:22

Primarul comunei Vinţu de Jos din judeţul Alba, Petre Ion Barbu, a murit, marţi după-amiază, fiind găsit spanzurat intr-o anexă a locuinţei. Poliţia Judeţeană Alba face verificări pentru a stabili i ...

Israelul, 'nemulțumit' de răspunsul Chinei după atacul Iranului: 'Speram o condamnare mai puternică și o recunoaștere clară a dreptului la autoapărare'
16/04/2024 20:06

Israelul se declară „nemultumit” de răspunsul Chinei in ceea ce priveste atacul Iranului. Declaratia a fost făcută de un diplomat israelian din China. Chinezii nu au condamnat atacul asupra Israelului. ...

'Nu avem nicio șansă să câștigăm cu Rusia fără ajutorul SUA': Zelenski prezintă un raport devastator pentru Ucraina!
16/04/2024 19:27

Fortele armate rusesti au un avantaj major pe front! Asta o spune presedintele ucrainean Volodimir Zelesnski, in cadrul unui interviu. Liderul de la Kiev spune că ajutorul SUA e vital pentru Ucraina. Zelensky ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei