default

Dimensiune font:

Alegerile din Turcia, între masacre şi speranţe

| 23-06-2018 00:00

Mâine, în Turcia vor avea loc alegeri parlamentare şi prezidenţiale. În cursa prezidenţială s-au înscris şase candidaţi, inclusiv o femeie. Ei sunt actualul preşedinte Recep Tayyip Erdogan - susţinut de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), de orientare islamist-conservatoare, Muharrem Ince - susţinut de Partidul Republican al Poporului (CHP) social-democrat, kemalist, Meral Aksener - fostă ministru de Interne şi fondatoare a Partidul Bun (Yia), de dreapta naţionalistă, Selahattin Demirtaş Partidul Democratic al Popoarelor (HDP) - pro-kurd, Temel Karamollaoglu - Partidul Fericirii (Saadet) islamist-conservator, şi Dogu Perincek - Partidul Patriot (Vatan) de stânga. Alegerile sunt extrem de importante pentru viitorul Turciei. În cei 16 ani de când se află la conducerea ţării în calitate de prim-ministru, iar mai apoi de preşedinte, Recep Erdogan a îndepărtat ţara de procesul de aderare la Uniunea Europeană, ajungând până acolo încât i-a numit pe oficialii de la Bruxelles „nazişti”, în contextul acuzaţiilor care i se aduc de încălcarea drepturilor omului.

Principalii opozanţi au declarat că vor să îndrepte ţara către Europa. În plus, noul preşedinte al Turciei va beneficia de puteri extinse ca urmare a faptului că a fost modificată, prin referendum, Constituţia. Adversarii actualului preşedinte susţin că aceste modificări sunt incorecte, afectează funcţionarea democratică a statului de drept şi nu vor utiliza noile prevederi. În cazul în care nici un candidat nu obţine peste 50%, în 8 iulie va avea loc al doilea tur de scrutin.

Ca de obicei, alegerile din Turcia, cel puţin din perioada când Recep Erdogan se află în fruntea ţării, au fost marcate de încălcări ale drepturilor omului şi violenţe. Candidatul Selahattin Demirtaş, fost deputat pro-kurd, a fost arestat în urma tentativei de lovitură de stat eşuată din 2016 şi a fost nevoit să îşi facă propria campanie electorală din celulă. Nu i s-a permis să apară într-un studio de televiziune, ci doar pe un discurs filmat în închisoare şi difuzat la postul public TRT, în care denunţă abuzurile şi ilegalităţile regimului instituit de Recep Erdogan. În continuare a fost prelungită starea de asediu intrată în vigoare după 2016, ceea ce a afectat libertatea de exprimare a candidaţilor. În oraşul Suruc, aflat în sud la graniţa cu Siria, patru persoane au fost omorâte şi 19 au fost arestate în urma unei altercaţii între un deputat guvernamental AKP şi simpatizanţi pro-kurzi.

În fond, acestea sunt urmările modului în care Recep Erdogan a gestionat criza politică începută odată cu eşecul tentativei de lovitură de stat din 2016. Avid de putere şi dornic să rămână pe viaţă în fruntea Turciei, actualul preşedinte a considerat tentativa de lovitură de stat ca o mană cerească şi a hotărât ca sub masca înlăturării adepţilor lui Fethullah Gülen să scape de toţi criticii regimului, inclusiv de cei care arătau spre oamenii corupţi din propriul anturaj. În acest fel, peste 120.000 de funcţionari au fost concediaţi fără nici o hotărâre judecătorească şi peste 35.000 de oameni au fost închişi, în majoritatea cazurilor fiind vorba de ziarişti, scriitori, militari, judecători, parlamentari, opoziţia kurdă etc.

Majoritatea sondajelor îl creditează pe Recep Erdogan în topul preferinţelor electoratului, cu un procent situat undeva în jur de 50%. Secretele popularităţii sale o perioadă atât de îndelungată stau în discursul carismatic, abilitatea de a le impune adversarilor propria agendă şi creşterea economică a Turciei din ultimii 16 ani, care a fost peste media europeană şi care i-a permis să crească standardele de calitate a serviciilor publice.

Totuşi există şi un revers al medaliei, care se poate întoarce împotriva sa. Discursurile sale anti-europene şi crearea unui stat bazat pe valori precum fundamentalismul islamic, autoritar şi oriental, au gonit destul de mult investitorii străini. Aceştia veniseră în Turcia atraşi de perspectivele creşterii economice şi mai ales de o aderare rapidă la Uniunea Europeană. Plecarea investitorilor a cauzat intrarea economiei Turciei într-o criză acută. Lira turcă şi-a pierdut 30% din valoare după tentativa de lovitură de stat din 2016, odată cu introducerea stării de asediu, iar încrederea investitorilor străini în economia Turciei este la cel mai scăzut nivel. În aceste condiţii, candidaţii de opoziţie pot avea o şansă, mai ales că unii dintre ei sunt recunoscuţi ca fiind buni în dezbaterile publice. Râmâne de văzut, însă, dacă şi poporul turc va fi de aceeaşi părere. Daniel-Valeriu BOBOC

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
Au transformat un hotel în cămin pentru oamenii străzii: cât costă o cameră
17/02/2020 20:37

În incercarea de a facilita reabilitarea unui grup semnificativ de oameni ai străzii, membrii unei organizatii non-profit au transformat un hotel in cămin. Pe parcursul vietii noastre, problema oamenil ...

Braconieri prinși în timp ce transportau zeci de kilograme de șalău în saci de rafie
17/02/2020 20:26

Doi bărbati sunt cercetati penal, după ce oamenii legii din cadrul Sectorului Politiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin – ITPF Timisoara, i-au prins cu zeci de kilograme de peste, marfă ilegală. D ...

România stă pe o comoară! Metalul foarte rar este râvnit de toate puterile europene. Ce utilizare are
17/02/2020 20:15

Romania stă efectiv pe o comoară pe care marile puteri ale lumii o doresc cu ardoare! În Romania se găseste un metal foarte pretios, mai scump decat aurul si argintul la un loc! Se numeste telur si est ...

Malaysia, încurajată să reducă utilizarea ambalajelor de plastic pentru mări mai curate
17/02/2020 20:07

O analiză a celor mai periculoşi poluanţi din mări şi oceane demonstrează că malaysienii sunt cei mai mari consumatori individuali de ambalaje din plastic, a anunţat luni WWF care a indemnat autorităţ ...

Coronavirus. Disperarea crește. China testează un remediu vechi de 3.000 de ani
17/02/2020 19:59

Un oficial chinez afirmă că pacientilor bolnavi cu coronavirus le este administrat un remediu vechi de cateva mii de ani din medicina traditională, scrie Bloomberg. Tratamentul pancientilor internati in spi ...

Jumătate păianjen, jumătate scorpion: când a trăit periculoasa creatură
17/02/2020 19:52

Selectia naturală si evolutia plantelor si animalelor de-a lungul anilor a lăsat in urmă o serie de creatii spectaculoase. Multe dintre cele dispărute nu le vom afla niciodată, dar există si exceptii. Ar ...

Cuminţenia Pământului nu va putea fi expusă de Ziua Naţională Brâncuși, pentru că niciun muzeu din România nu îşi permite să o asigure
17/02/2020 19:38

Ministrul Culturii vorbeste despre noi negocieri pentru cumpărarea Cuminţeniei pămantului, sculptura lui Constantin Brancuşi, proprietatea a două romance care vor să o vandă. Informaţia este insă contr ...

Bebeluș mort în hotel. Surse IML: Insuficienţă cardio-respiratorie şi edem pulmonar
17/02/2020 19:30

Surse din cadrul IML Iasi informează că bebelusul milionarilor din Republica Moldova, mort duminică in hotel, ar fi suferit o insuficienţă cardio-respiratorie şi un edem pulmonar. Copilul de şase luni c ...

Furturi din pădurile României. Ministrul Alexe arată unde s-au dat cele mai mari tunuri
17/02/2020 19:22

Furturile din pădurile Romaniei trebuie stopate indiferent de cine este la guvernare, a sustinut ministrul demis Costel Alexe, la audierile pentru un nou portofoliu. Cele mai mari hoţii care au avut loc in u ...

Scandal într-un taxi. Șoferul nu a oferit bon fiscal și i-a smuls portofelul clientului
17/02/2020 19:10

Soferul unui taxi i-a smuls portofelul unui client după ce acesta a refuzat să plătească o cursă pentru că nu a primit bon fiscal. Scandalul ce a urmat a fost aplanat de jandarmi. Aseară, echipa de inte ...