Alien Shooter: Vengeance – RePlay Review

Alien Shooter: Vengeance – RePlay Review

Există anumite titluri care prin simpla lor denumire reuşesc să descrie cam tot ceea ce doresc producătorii lor să exprime. Alien Shooter Vengeance se încadrează în această categorie, o continuare a unui joc cu destulă faimă, ţinând cont de simplitatea lui. Primul Alien Shooter oferea o perspectivă izometrică, o atmosferă şi arme futuriste, acţiune cât cuprinde şi nu în ultimul rând câteva elemente de RPG. Fiind un joc fără pretenţii, de încercat în pauzele de masă de la birou (mulţumită cerinţelor de sistem de sistem modeste), Alien Shooter a beneficiat de un succes destul de mare, această continuare nefiind neapărat o surpriză neaşteptată. Titlul de faţă nu numai că nu este şi nu va fi un brand în domeniu, dar este clar încă din meniu că producătorii se adresează unei categorii diferite de jucători, neputându-se compara cu alte titluri cu renume. În schimb, ASV are ca atuuri accesibilitatea genului şi feeling-ul oferit.

Chiar dacă are o poveste relativ sumară, faţă de prima versiune aceasta există cu adevărat. Personajul întruchipat de jucător este un mercenar angajat de către corporaţia Magma Energy. Care ca oricare altă corporație malefică din viitor, “controlează” mai multe aspecte ale vieţii cotidiene de la sfârșitul secolului XXI. Iar în urma unor experimente secrete se pare că a descoperit o gaură neagră care a făcut legătura cu o lume extraterestră, ai cărei locuitori sunt gata să ne facă una cu pământul (orice asemănare cu Half-Life nu este întâmplătoare). Omenirea aşadar este din nou în pragul colapsului, strigând după ajutor, și este evident că are nevoie de un erou pentru a supravieţui.

Evident, povestea e plină de clişee, iar acelaşi lucru este valabil şi pentru gameplay. Fiindcă toată acţiunea jocului se rezumă la a împuşca în dreapta şi în stânga creaturile extraterestre destul de nefericite să-ţi iasă în cale. La fel de bine însă, scopul lui ASV nu este acela de a fi cel mai original joc de pe planetă, ci doar să facă ceea ce alte titluri au făcut deja înaintea lui. Şi anume să te pună în faţa hoardelor de inamici cu o armă în mână iar tu să începi să le decimezi, ce-i drept la un nivel extravagant, aproape chiar de… infinit. Căci în anumite momente infinitul va părea un mic copil faţă de numărul de monştri care atacă şi nu se mai opresc. Iar nivelul de adrenalină va creşte, alături de un uşor sentiment de frustrare care pur şi simplu nu poate scăpa din vedere un singur lucru: exagerarea. Dacă aţi văzut Starship Troopers (originalul, nu cele două scăpări cinematografice straight-to-DVD demne de toată ruşinea) ştiţi la ce mă refer.

Campania propriu-zisă este lungă şi chiar dificilă pe alocuri. Dificilă în sensul că nu de multe ori vă veţi trezi cum că nu ştiţi în care monstru sau monstruleţ să trageţi mai întâi. Veţi crede că deţineţi controlul deplin asupra acţiunii, însă de multe ori va fi exact contrariul, căci sănătatea maximă pe care o aveaţi tocmai a scăzut cu mai mult de jumătate… iar inamicii continuă să vină. În Vengeance nu putem vorbi de un AI adevărat, deoarece el nu ştie să facă altceva decât să atace. Nu se va feri de bătaia armelor eroului, ci culmea, de multe ori va “insista” să-i fie curmată suferinţa. Există patru nivele de dificultate: Easy, Medium, Hard şi… Impossible. Dacă recomandarea mea este de a juca pe nivelul medium, în care oricum se vor regăsi multe faze “imposibile”, Impossible este recomandat numai fanilor “hardcore”… cu accent pe hard.

Unul dintre elementele care dau savoare acestui titlu și îl aruncă tangenţial în lumea role-playing-ului este faptul că de la început veţi putea alege nişte abilităţi pentru personajul vostru. “Self Treatment” spre exemplu va mări rata de refacere a sănătății, pe când “Economist” vă va acorda arme și muniții mai ieftine, pe lângă faptul că veţi putea găsi mult mai repede sume frumușele pe care să le cheltui pe îmbunătăţiri. În continuare avem “Night vision”, care vă va ajuta în locurile întunecate, mai ales pentru găsirea zonelor secrete, pline de bunătăți de genul power-ups, armuri sau arme. Personal această opțiune mi se părut însă cam nefolositoare, căci la fel de bine puteți folosi niște ochelari cu infraroșu și să beneficiaţi de alte abilități, cum ar fi Vampire… “a skill that really sucks”. Nu în ultimul rând, “Boxer” te transformă într-o maşină de luptă din apropiere (melee), pe când “Observer” poate detecta zonele ascunse.