Angajaţii din penitenciare, în stradă. Miting cu 400 de oameni în fața Ministerului Justiției

default

Dimensiune font:

| 13-08-2015 15:10

Angajații din penitenciare au ieşit, joi, în stradă. Aproximativ 400 de gardieni au protestat în faţa Ministerul Justiţiei faţă de salariile mici. Aceştia au cerut plata orelor suplimentare şi majorarea lefurilor. 

UPDATE: Protestatarii au fluierat din vuvuzele, au scandat lozinci precum 'Jos, jos, ministrul mincinos!' și au agitat pancarte pe care se putea citi 'Muncim pe datorie', 'Și pe Cod portocaliu, tot în stradă o să fim' sau 'Cereți performante, iar voi ne dați restanțe', informează HotNews.ro.

 Toți salariații din penitenciare poartă, începând de joi, banderole negre, în semn de susținere a acțiunilor declanșate de SNLP.

Președintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare, Ștefan Teoroc, anunța, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, organizarea unui miting, joi, în fața Ministerului Justiției, din cauza nemulțumirilor față de condițiile de lucru. Teoroc a ținut să precizeze că mitingul nu este unul politic, ci este făcut "cu și pentru salariați".

 "O să încep printr-un anunț care completează calendarul nostru de acțiuni, de fapt, îl modifică. Am făcut public un calendar de acțiuni care include această conferință, precedată de comunicatul de ieri, urmând ca mâine, începând cu ora 9 dimineața, să protestăm în fața Adminstrației Naționale a Penitenciarelor. Calendarul nostru de acțiuni proiectase, pentru viitor, dacă nu reușim să ajungem la o soluție pentru problemele noastre să continuăm să protestăm, în faza următoare, în fața Ministerului Justiției. Acum, după negocieri de trei ore la Primăria Capitalei, în comisia care avizează adunările pe locurile publice, ni se aduce la cunoștință că nu putem protesta în zona Adminstrației Naționale a Penitenciarelor și ni s-a propus să protestăm după un colț, fără contact vizual. Bineînțeles că am refuzat lucrul ăsta și am solicitat să se aprobe miting în fața Ministerului Justiției. Prin urmare, mitingul e mâine la Ministerul Justiției", a spus Ștefan Teoroc.

Președintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare a subliniat faptul că protestul nu e unul politic.

"Nu ne interesează apartenența politică a domnului Cazanciuc, la fel cum nu ne interesează cariera execuțional-penală a unor vip-uri sau demnitari care se perindă prin sistemul nostru. Reprezentăm salariați. Vorbim în numele salariaților strict. Am ajuns noi angajații să ne asumăm pro bono incompetența unui Guvern, unui ministru, unui director general de a găsi soluții la care dezastrul în care se găsește acum sistemul penitenciar", a mai spus Teoroc.

În acest context, Teoroc a arătat că nu a primit niciun răspuns din partea vicepremierului Gabriel Oprea, în urma adresării unei scrisori deschise, adăugând că partea de dialog social și transparență lipsește atât la Ministerul Justiției, cât și la cel al Afacerilor Interne.

"Problemele acestui sistemul nu sunt de ieri, de azi. Problema este că ele se acutizează în loc să pară că se rezolvă. Sincer și direct, am pierdut complet speranța că vom capta acea frecvență pe care emite ministrul Justiției. Nu credem că mai este posbilă vreo corecție, prin urmare trecem la mișcări sociale și este doar începutul. Cu frecvența ne-am mutat de la domnul Cazanciuc la domnul Oprea, i-am adresat o scrisoare publică. Nu am primit niciun răspuns. Nu am reușit să înregistrăm o petiție. Nu avem nimic cu domnul Oprea, însă partea de dialog social și transparență se pare că ministerul Justiției nu e sigurul care suferă", a mai spus Teoroc.

Președintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare critică faptul că "într-o țară NATO, în apropierea unui conflict militar, în 2015, personalul din penitenciare protestează pentru restanțe salariale de opt luni".

"În demersul nostru ne-au mai rămas premierul și președintele. Cu premierul avem rețineri, dar înainte, am decis să ne facem problemele cunoscute în stradă (...) Într-o țară NATO, în apropierea unui conflict militar, în 2015, personalul din penitenciare protestează pentru restanțe salariale de opt luni. Este inacceptabil. Nu știu cum o vede Guvernul României", a mai spus Ștefan Teoroc.

În ceea ce privește bugetul alocat sistemului penitenciar, Teoroc a spus că este "liniar" și că "nu se schimbă nicio cifră în el".

"Vrem să scoatem gunoiul de sub preș. Sistemul ăsta a fost creat să fie sigur. În realitate, el e menținut așa, e doar o aparență, de o mână de oameni care acceptă să intre în serviciu neplătiți, neechipați corespunzător, neasigurați din punctul de vedere al unor riscuri. Ne mai trebuie zece unități penitenciare cu câte 1.000 de posturi ca să fim la limita capacității legale de deținere. Un astfel de penitenciar costă aproximativ 170 de milioane de euro. Nu credem că în viitorul palpabil se va întâmpla o astfel de investiție. Calculat pe lege, acum, sistemul peniteciar ar trebui să aibă un număr de costuri prevăzute de peste 20.000. Acum avem 15.000 de posturi prevăzute, dintre care costant, în ultimii zece ani, 3.000 sunt vacante. Provocarea a fost să nu intrăm în colaps", a adăugat Teoroc.

Mai mult decât atât, președintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare a evidențiat faptul că indiferent de evoluția regulilor europene, pe care trebuie să le respecte în raport cu deținuții și de agresiunile noi cu care se confruntă, au "aceleași forțe".

"Agresiunile la care angajații din penitenciare sunt expuși sunt de notorietate. În penitenciare intră cei care sunt monitorizați de serviciile secrete ca având colaborări cu teroriștii, care au deținut funcție de demnitate publică sau care vin din lumea interlopă la nivel de clanuri foarte puternice. Astfel de deținuți, într-un astfel de sistem, ar trebui să fie încadrați cu forțe corespunzătoare", a adăugat Teoroc.

Pe de altă parte, o altă problemă semnalată de Ștefan Teoroc a vizat condițiile de 'spitalizare' din penitenciare. În contextul în care sunt doar cinci spitale, lucrătorii sunt obligați să amestece deținuții, ceea ce devine un calvar pentru aceștia pentru că "este aproape imprevizibil ce se întâmplă de la un minut la altul", în condițiile în care deținuții aparțin unor regimuri de detenție diferite.

"Vineri, probabil este de notorietate cazul de la Spitalul Penitenciar Jilava, unde sunt sute de deținuți bolnavi cu HIV. Să nu credeți că un spital penitenciar e în spital în sine. Nu, este o pușcărie. Neavând multe spitale decât cinci, suntem obligați să amestecăm regimurile. O astfel de secție este un calvar pentru salariați pentru că acolo este foarte greu de menținut controlul și sunt doar doi oameni. Pentru o astfel de secție, cu 200 de bolnavi HIV SIDA, este aproape imprevizibil ce se întâmplă de la un minut la altul.

Vineri, tot de la Jilava, ni s-a raportat un incident inedit. Un asistent medical, de la Penitenciarul Jilava, care circula în trafic, în mașina proprie cu fiul său, a fost blocat în trafic, de un microbuz din care s-au dat jos opt indivizi, înarmați cu răngi, care i-au agresat pe amândoi. Nu au necesitat spitalizare", a mai precizat Ștefan Teoroc.

Întrebat care sunt cele trei probleme pentru care protestează mâine, Teoroc a răspuns:

"Estimăm că vor participa 500 de salariați. Toate problemele care se repercutează asupra personalului din punctul de vedere al supraîncarcării cu sarcini și al numărului uriaș de ore suplimentare și al riscurilor asumate, pentru că trimiți într-o misiune în care ar trebui să fie zece doar trei, evident că au un număr de riscuri suplimentare și oricum sunt sancționați. Principala provocare pe care o lansăm Ministerului Justiției este să facă ceva în direcția ocupării unui număr de posturi. Nu așteptăm nimic. Mesajul e îndreptat către opinia publică, mass-media și o vom face constant până când vom vedea că se mișcă. În funcție de ce se va întâmpla mâine, vom decide etapa a doua.

Toți cei de față știu prevederile Codului Muncii. Munca suplimentară nu poate fi prestată decât cu acordul salariatului, care poate fi cerut sau nu. Conform interpretărilor în vigoare, dacă acordul nu e cerut se prezumă că și l-a dat, dacă nu refuză. Prin urmare, simplul refuz al muncii suplimentare ar putea duce la o blocare a sistemului penitenciar, pe care nu o dorim. Vrem că ministrul să se miște, să ocupe posturi. Dacă ritmul în care cresc orele suplimentare va continua să fie ascendent, sigur că ne gândim la metode mai dure de protest".

În ceea ce privește o suplimentarea bugetului cu 65 de milioane de lei, pentru anul acesta, conform reprezentanților ANP, din care 9,6 ar fi ajuns pentru îmbunătățirea condițiilor din penitenciare, întrebat dacă e suficientă, Teoroc a precizat că "bugetul ANP e perfect liniar de la an la an".

"De la an la an, atunci când se trage linia la sfârșit de an, constatăm că o anumită sumă, prevăzută pentru investiții, nu a putut fi cheltuită și acea sumă pleacă înapoi la buget. În funcție de ceea ce vom primi ne vom pronunța", a mai spus Ștefan Teoroc.

Întrebat care este cuantumul despăgubirilor plătite la CEDO, din cauza condițiilor de detenție, Teoroc a răspuns:

"Erau o centralizare care circula prin media, suma era enormă. De aceea am spus că din banii ăia începeam o pușcărie".

realitatea.net 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata totala de 80,13 mp, compus din: Depozit -14,70 mp, Hol -2,75 mp, Oficina -25,72 mp, Birou -9,76 mp, Grup sanitar -2,40 mp, Hol comun -24,80 mp, avand ca destinatie desfasurarea unor activitati de Farmacie (Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice), situat in incinta imobilului Dispensar medical uman, Str. Dealul Hanului nr. 55, sat Urecheni, comuna Urecheni, judetul Neamt, inscris in CF 50559 Urecheni, nr. Cadastral 50559-C1, care apartine domeniului public al Comunei Urecheni. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si a Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 85/16.12.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Documentatia de atribuire se poate ridica la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Financiar -contabil, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 26.02.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 06.03.2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.03.2025, ora 11.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.02.2025.
C.I.I. DOBOS BERNARD vinde mijloace auto: BMW 520D, Mercedes Sprinter, Mercedes Vito 108 CDI Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei