Angajaţii unui magazin, ameninţaţi cu un pistol de jucărie de un client nemulţumit. Bărbatul, reţinut pentru 24 de ore
Dimensiune font:
Angajații unui magazin au fost ameninţaţi cu un pistol de jucărie de un client nemulţumit. Motivul, preţul afişat la raft era diferit de preţul de la casă. Polițiștii timișoreni au intrat imediat în alertă și l-au dus pe “pistolar” la audieri.
Incidentul s-a petrecut miercuri seară într-un magazin Profi din Calea Buziașului din Timișoara, scrie tion.ro. Bărbatul de 45 de ani era ușor băut, spun polițiștii, și a mers să facă cumpărături.
În momentul în care a ajuns la casă a realizat că prețul afișat la raft era mai mic decât cel cerut de vânzătoare. S-a enervat și a început să se certe cu angajații, iar la un moment dat a fost luat de-o parte de un agent de pază. În acel moment, bărbatul a scos un pistol și a început să amenințe cu el.
Cei din magazin au sunat imediat la 112, iar mai multe echipaje de poliție s-au deplasat spre magazin. Oamenii legii și-au dat seama imediat că este vorba despre un pistol de jucărie, achiziționat de la un târg, după cum le-a povestit proprietarul. Bărbatul a fost dus la secție pentru audieri.
Bărbatul de 45 de ani s-a ales cu dosar penal pentru deranjarea ordinii și liniștii publice, dar și pentru amenințare. El va petrece 24 de ore în spatele gratiilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau