Archangel Review
Dimensiune font:
Archangel Review
Daca ti-ar fi scris sa mori din cauza unui accident de masina, cum ai reactiona daca te-ai trezi intr-o alta epoca intr-o manastire in care niste calugari iti sporesc si mai mult confuzia spunandu-ti ca esti “The Awaited One”, cel care avand Binele de partea sa trebuie sa infranga fortele Raului? Mai mult ca sigur ca ai pune niste intrebari, ba chiar ai si refuza sarcina pe care o ai de indeplinit sau ai nega totul cu inversunare gandindu-te ca acest cliseu iti este arhicunoscut fie si numai daca ai jucat cateva FPS-uri sau RPG-uri in viata ta curmata atat de brusc. Insa daca numele tau este Michael Travinsky, vei accepta cu seninatate ca noua ta existenta are un asemenea scop ce constituie motivul actiunii din Archangel.
Cei care se asteapta ca Archangel sa fie un RPG pur vor fi dezamagiti. Nu exista un sistem de configurare a personajului, ci acesta, dupa iesirea din manastire, va fi pus in situatia sa aleaga intre doua feluri de a parcurge acest joc: fie ca ghost, fie ca warrior. Desi ambele ipostaze se diferentiaza prin skill-uri caracteristice (Light Shield, Hypnosis, Holy Protection, Regeneration), ele nu reprezinta totusi experiente de joc extrem de diferite. Liantul il constituie Sword of Light, singura arma eficienta impotriva tuturor adversarilor. Partea proasta este ca aceasta sabie are nevoie de mana (numita aici spirit energy) pentru a se reincarca, astfel ca, nu de putine ori, pentru a omori un inamic va trebuie sa te eschivezi, sa stai la distanta sau chiar sa fugi. Nu exista posibilitatea de a para atacurile adverse, iar pe unii monstri nu ii poti lovi decat daca te lovesc si ei.
Din fericire, jucatorului i se pun mai multe arme la dispozitie, unele fiind specifice celor trei episoade din care este alcatuit Archangel: sabii, topoare, pistoale, mitraliere, lansator de rachete sau arc cu diverse tipuri de sageti. Pe langa faptul ca traiectoria sagetilor este curba, remarcabil este ca diferentele dintre arme chiar se simt. De exemplu, cu pusca nu vei putea aproape niciodata sa nimeresti un inamic aflat la o distanta mare. Astfel, jocul te obliga sa alegi arma cea mai potrivita intr-un anumit context prin intermediul shortcut-urilor de la tastatura.
Interfata este un pic greoaie. Daca armele pot fi selectate rapid, nu acelasi lucru se intampla si in cazul cand doresti sa folosesti item-uri ori iti alegi un anume skill – este frustrant uneori sa fii nevoit sa apesi in acest sens pe cel putin doua taste. Toate skill-urile au cate trei nivele de upgrade ce necesita o anumita cantitate de esenta. Pentru fiecare quest indeplinit si pentru fiecare monstru ucis primesti puncte de experienta (esenta), precum si, in acest ultim caz, si diferite item-uri de sanatate sau carduri de acces.
Parca pentru a contracara acest neajuns al interfatei, med-kit-urile se consuma automat atunci cand viata iti scade sub o anumita valoare. Acest fapt ar putea nemultumi o parte a jucatorilor ce prefera sa se retraga intr-un colt linistit si sa astepte regenerarea manei consumata prin transformarea ei in life energy.
Pentru a accede in urmatorul act, nu este necesar sa rezolvi toate quest-urile, insa am remarcat in primul episod un bug. Desi indeplinisem un quest din mlastina in virtutea unei aparente libertati de miscare a jocului, intalnirea cu un NPC s-a soldat cu o indrumare catre rezolvarea questului respectiv indeplinit anterior. Privind alte aspecte negative, in Archangel nu avem multiplayer, astfel ca durata de viata a jocului este serios diminuata. De asemenea, nu exista o harta. Cu toate ca nivelele sunt oarecum lineare (pot fi parcurse intr-o ordine usor diferita), de multe ori te simti dezorientat, nu mai stii de unde ai plecat si unde trebuie sa ajungi. Exemplul cel mai convingator este pestera celor 7 sigilii in care am stat cateva ore datorita arhitecturii intortocheate pe orizontala a nivelului. Producatorii au implementat si cateva locatii secrete a caror descoperire este recompensata prin gasirea de diverse item-uri, insa cateodata explorarea lor este obligatorie, fapt care poate pricinui multe batai de cap jucatorilor mai putin atenti sau care vor sa parcurga acest joc mai repede.
Din punct de vedere vizual, Archangel este un joc usor invechit. Animatiile sunt putine, caracterele sunt alcatuite dintr-un numar cam mic de poligoane, iar Michael Travinsky are prostul obicei de a aluneca atunci cand schimba armele. Insa grafica pe ansamblu contribuie suficient la crearea unei atmosfere destul de veridice, gratie tehnologiei Wireframe Engine. Unele nivele impresioneaza prin efectele de lumina, iar apa arata exceptional. La atmosfera mai contribuie si muzica care trece de la accente religioase pana la cele tehno si hip-hop, chiar daca unele voci au un accent necunoscut si sunt fara intonatii.
In ansamblu, Archangel nu este un joc rau, insa nu este un titlu care va reprezenta o preferinta a fanilor genului. Pe de alta parte, in cate jocuri ati vazut voi sani care abia sunt ascunsi in spatele unei bluze mai mult decat transparente?
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau