Army of Two – Xbox 360 Review

Army of Two – Xbox 360 Review

  În ziua de azi, o mare parte dintre titlurile lansate sunt shootere, fie că sunt 1st sau 3rd person. De asemenea, odată cu popularizarea serviciului online Live!, multiplayer-ul a devenit o componentă foarte importantă a jocurilor pentru console, în special pentru cele de Xbox 360. Însă un efect secundar al rolului din ce în ce mai important al multiplayer-ului a fost renaşterea unui mod de joc aproape uitat de către producători, cel cooperativ. Gears of War a fost primul titlu next-gen care a arătat potenţialul imens neexploatat, şi mulţi publisheri au urmat exemplul dat de studiourile Epic Games, Electronic Arts venind pe piaţă cu un 3rd person shooter gândit şi structurat de la bun început pentru modul cooperativ: Army of Two.
       Povestea îi are ca protagonişti pe Elliot Salem şi Tyson Rios. La începutul acţiunii, în 1993, cei doi fac parte din US Army Rangers, dar văzând oportunitatea imensă de câştig din sectorul privat, ei se angajează ca mercenari în cadrul Security and Strategy Corporation (SSC). Coordonaţi de colonelul Richard Dalton, cei doi îndeplinesc mai multe misiuni în diferite zone de conflict de pe glob, fiind răsplătiţi corespunzător pentru eforturile lor. Însă pe parcursul anilor, Rios observă că un număr mare de secrete ajunse în mâinile inamicilor coincid cu misiunile lor, şi, cu toate că la început este sceptic, Salem acceptă într-un final că situaţia este cel puţin ciudată, cei doi pornind să descopere adevărul. Şi cu toate că zonele de desfăşurare ale misiunilor variază de la clădirile prăfuite din Somalia până la Miami, acestea prezintă o rejucabilitate scăzută. Dacă în Call of Duty 4 campania scurtă mai poate fi scuzată prin doza de adrenalină indusă şi varietate, în cazul de faţă single-player-ul poate fi descris drept repetitiv, şi spre final, chiar plictisitor.

       În ciuda faptului că Army of Two este un shooter, cea mai importantă armă din arsenalul celor doi protagonişti nu este o mitralieră sau un shotgun, ci o mecanică de joc numită Aggro. Până acum prezentă mai ales în MMORPG-uri, Aggro reprezintă gradul de atenţie pe care inamicii ţi-l acordă ţie sau partenerului tău. Acesta este reprezentat printr-o bară, fiecare capăt reprezentând un personaj, cu un indicator care pendulează dintr-o parte în alta, în funcţie de situaţie. Astfel, dacă foloseşti cea mai mare mitralieră pe care o ai la dispoziţie şi descarci un încărcător întreg în direcţia inamicilor, toate gloanţele lor vor lua brusc direcţia ta. Partea bună e că în acest timp partenerul tău devine aproape invizibil în ochii inamicilor, manevrele de flancare devenind foarte uşoare.
       Terminarea campaniei cu un partener controlat de AI presupune controlul acestuia prin comenzi directe: înaintare, păstrarea poziţiei şi urmărirea jucătorului, fiecare comandă având două moduri, agresiv şi defensiv. În mare parte a timpului, AI-ul va executa cu succes comenzile primite, dar câteodată (inevitabil) va eşua lamentabil. Un lucru dezamăgitor este faptul că în comenzile specifice interacţiunii dintre cei doi, sunt prezente şi două procedee interesante, care nu sunt folosite la adevărata valoare: Co-op Snipe şi schimbul de arme.
        Cu ajutorul Co-op Snipe puteţi omorî doi inamici (de obicei gardieni la o intrare) în acelaşi timp, dar din păcate această opţiune va fi folosită de maxim 3 ori pe tot parcursul jocului. Cât despre schimbarea armelor, utilitatea ei este egală cu 0 când jucaţi împreună cu AI-ul, armele cumpărate de acesta fiind printre cele mai slabe. Pe de altă parte, între cele două personaje pot exista interacţiuni directe, pentru a-şi exprima mai bine sentimentele faţă de acţiunile celuilalt. Acestea variază de la plesnirea partenerului peste cap şi aplicarea unui pumn în stomac în cazul în care vă împuşcă din greşeală, până la semne de felicitare şi chiar solo-uri de air guitar.

       Fiecare misiune pe care trebuie s-o îndepliniţi are un obiectiv principal şi mai multe obiective secundare al căror singur scop este vă să mărească suma din contul bancar. Pe lângă acestea, în fiecare nivel sunt ascunse o serie de valize care odată descoperite vă vor rotunji şi ele veniturile. Şi deoarece protagoniştii fac parte din sectorul privat, banii vor fi folosiţi la cumpărarea diverselor îmbunătăţiri pentru arme sau pentru schimbare măştilor cu care intră în luptă. Îmbunătăţirile armelor variază, fiecare modificare adusă (capacitatea încărcătorului, amortizor, aruncător de grenade ataşat etc) schimbând caracteristicile acestora (Damage, Precizie, Aggro şi Clip Size). De asemenea, unele modele pot fi placate cu metale preţioase, pentru a mări Aggro-ul; cine poate rezista tentaţiei de a trage într-un tip mascat cu un AK47 aurit?
       Armele sunt împărţite în 3 categorii: principale, secundare şi speciale. Cele principale sunt arhicunoscutele mitraliere, puşti de asalt şi shotgun-uri, ele fiind cele mai folosite pe parcursul jocului. Când muniţia armei principale este epuizată, vă mai rămân armele secundare, acestea luând forma unor pistoale şi mitraliere mici (Sub-Machine Guns). Armele speciale în schimb sunt destinate ţintelor aflate la distanţă şi elicopterelor, această categorie fiind reprezentată de puştile cu lunetă, un aruncător de grenade, un minigun şi două lansatoare de rachete (RPG şi Stinger). Şi cu toate că armele sunt ustensilele principale din joc, fiind peste 30 la număr, folosirea eficientă a Aggro-ului este mult mai importantă.

       Spre deosebire de Gears of War, în Army of Two personajele nu se lipesc de pereţi sau orice alt element ce aparţine decorului şi care le poate oferi acoperire. Dacă unul dintre ei se află în spatele unui obstacol, va putea să tragă automat pe deasupra lui (blind fire), nefiind nevoit să interacţioneze cu obiectul. Dacă se doreşte însă o precizie mai bună, personajul trebuie să scoată capul de la adăpost şi să ţintească prin cătarea armei. Personal, am găsit acest sistem mai eficient decât cel din Gears of War, deoarece în momentele critice nu eşti lipit de un zid şi poţi fugi imediat, fiind evitate situaţiile enervante în care sprintezi la adăpost şi te lipeşti din greşeală de vreun obiect de decor. Un inconvenient al acestui sistem însă este reprezentat de faptul că pentru schimbarea camerei de pe umărul drept pe cel stâng, personajul trebuie să fie la marginea stângă a adăpostului şi (cu puţin noroc), camera îşi va schimba singură poziţia. Sistemul de tragere este sabotat şi de faptul că e practic imposibil să ţinteşti în timp ce eşti în mişcare, astfel avansarea agresivă spre inamici şi folosirea atacurilor din apropiere fiind eficientă doar pe nivelele mai scăzute de dificultate. Pe nivele mai mari însă, această metodă este şinucigaşă, jocul ţinând să ne reamintească politicos faptul că a fost gandit pentru co-op, nu pentru stilul Rambo.
       Army of Two mai introduce şi câteva acţiuni care pot fi realizate doar cu ajutorul partenerului, pentru a sublinia necesitatea lucrului în echipă. Când unul dintre jucători este rănit, nu are altceva de făcut decât să aştepte coechipierul să vină să îl ajute, timp în care el are posibilitatea să tragă în continuare în inamici. Partenerul trebuie sa ajungă la cel rănit cât mai repede şi să îl aducă într-o zonă ferită de gloanţele inamicilor, unde poate să îi acorde asistenţă medicală. De asemenea, un alt procedeu foarte folosit este urcarea cu ajutorul coechiperului în locuri inaccesibile altcumva (poate doar cu o scară), iar cei doi protagonişti pot deveni o mică fortăreaţă când sunt în mod Back-to-Back. Din păcate, aceasta acţiune este disponibilă doar în momente scriptate. Pe lângă acestea, Rios şi Salem pot să mai conducă un hovercraft şi să utilizeze în acelaşi timp mitraliera montată pe el, sau, în cazul unei paraşutări, unul dintre ei va controla paraşuta, în timp ce partenerul va încerca să omoare ţintele aflate la sol. Ca şi acţiunea de Back-to-Back, atât hovercraft-ul cât şi paraşuta sunt disponibile doar în anumite momente scriptate. O altă acţiune este folosirea unei portiere sau a unui scut pentru a înainta în stil „broască ţestoasă” spre sursele de plumb care încearcă să vă doboare, fiind însă nevoie să vă păziţi tot timpul flancurile.