Atentat sinucigaş în Pakistan: Cel puţin 16 persoane au murit, dintre care 9 copii
Dimensiune font:
Atentat sinucigaş în Pakistan: Cel puţin 16 persoane au murit, dintre care 9 copii
Un atentat sinucigaş în cursul unei procesiuni religioase s-a soldat cu cel puţin 16 morţi şi câteva zeci de răniţi miercuri în oraşul Rawalpindi în apropiere de Islamabad, conform poliţiei şi echipelor de intervenţie.
Explozia s-a produs în timpul unei procesiuni a musulmanilor şiiţi care se îndreptau spre o moschee din centrul Rawalpindi, a declarat poliţia.
Conform unui purtător de cuvânt al serviciilor de salvare, Waqas Rehman, bilanţul este de 16 morţi şi 32 de răniţi, dintre care nouă copii.
"Atacatorul sinucigaş a detonat bomba când responsabilii de securitate erau în curs de a îl controla. Ne temeam de un atentat şi eram în alertă maximă", a declarat şeful poliţiei din Rawalpindi Azhar Hameed Khokhar.
Un alt responsabil al poliţiei, Muhammad Haroon, a declarat pentru AFP că explozia s-a produs atunci când procesiunea era la 500 de metri de moschee.
Cel mai recent atentat sinucigaş a fost comis înainte de summitul statelor D8 (Dezvoltare 8) organizat în Pakistan care a reunit Iranul, Turcia, Malaezia, Indonezia, Bangladesh şi Nigeria.
http://www.mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau