Atrox Review
Dimensiune font:
Atrox Review
Una din definitiile date termenului "clona" se refera la asemanarea identica a unei copii cu originalul. In lumea jocurilor video insa, acest sens este oarecum diferit. Pentru a avea un oarecare succes, o clona include conceptele jocului-model pe care incearca sa le imbunatateasca pe cat posibil, inovatiile fiind aproape inexistente. Un astfel de joc este si Atrox a carui similitudine cu Starcraft, celebrul titlu al celor de la Blizzard Entertaiment, este mai mult decat evidenta.
Si aici avem trei rase, insa povestea lor e alta. In anul 2334, un descendent al cunoscutului om de stiinta Albert Einstein reuseste sa separe binele si raul din mintea umana in doua entitati distincte: black angel si white angel. Continuandu-si cercetarile, respectivul doctor descopera ca ambele entitati poseda mari puteri lantente. In incercarea de a isi distruge propria creatie, savantul este ucis si astfel ambii ingeri scapa, dand nastere la doua rase: Intelion si Createse, o a treia fiind Hominians, supravietuitorii rasei umane refugiati in pustietatea tinuturilor arctice.
Desi cele trei rase sunt oarecum diferite pentru cine nu a jucat Starcraft, dupa cateva ore de joc observi ca exista foarte multe similitudini intre ele, atat din punctul de vedere al producerii unitatilor, dar si din cel al comportamentului lor. In acest sens, pentru a asigura o cat mai mare varietate, producatorii au amestecat in Atrox toate abilitatile intalnite in cele trei factiuni din Starcraft, in incercarea de a asigura un echilibru al celor trei rase, lucru destul de facil datorita comportamentului lor extrem de asemanator. Aproximativ, fiecarei unitati Hominion ii corespunde una Intelion sau Createse, dorindu-se a se face totusi niste diferentieri mai evidente prin introducerea unor abilitati. Din pacate, acestea nu prea sunt folosite datorita numarului mare de unitati pe care il poate avea fiecare jucator – maxim 250 de locuri, numar care duce la abordarea cunoscutei strategii "cine are cele mai multe unitati castiga". Mai mult decat atat, dintre doi jucatori cu aceeasi cantitate de unitati (din rase diferite chiar), va invinge cel care are trupe de un nivel mai mare, si asta din cauza aceluiasi numar de upgrade-uri valabil pentru toate unitatile – as fi preferat ca celor mai avansate sa li se aplice upgrade-uri mai putine, proportional cu caracteristicile lor. Practic, acest fapt forteaza un pic jucatorul sa abandoneze rush-urile de la inceputul jocului si sa se concentreze mai mult asupra dezvoltarii, un lucru sa zicem deloc rau pentru o anumita parte a jucatorilor, mai ales pe hartile mari.
Micromanagementul unitatilor nu este usurat doar de neatractivitatea utilizarii abilitatilor speciale ale unitatilor, ci si de posibilitatea de a face grupuri de 18 unitati care pot fi aranjate in 6 tipuri de formatii, de a da serii de comenzi, precum si de a selecta mai multe cladiri de acelasi fel pentru a produce unitati. S-a acordat o mare atentie shortcut-urilor din tastatura care sunt puse cam ciudat: nu dupa o litera data de respectiva cladire sau unitate, ci dupa ordinea tastelor, ele fiind aproximativ identice la toate cele trei rasele. Acest fapt este de un real ajutor pentru incepatori, dar contribuie inca o data la impresia ca joci mereu cu aceeasi rasa, indiferent de aspectul cladirilor si al unitatilor.
De fapt, tot jocul da o senzatie de lucru nefinisat. Avem rezolutii de doar 640×480 si 800×600, grafica este stearsa, peisajele sunt monotone (nici macar la fel de variate ca in Starcraft), fara pic de creaturi neutre, filmul de introducere este sec, iar vocile au un accent ingrozitor ce aminteste de seria Commandos. Misiunile se rezuma doar la obiective ca "rezista atatea minute", "omoara-l pe cutare" sau "distruge tot", obiective care iti sunt prezentate sunt forma unor randuri ce se scurg pe ecran animate de dialoguri colorate fara pic de sunet. De obicei, asemenea aspecte pot fi neglijate in favoarea unui gameplay de exceptie, insa ignorarea lor totala duce la neintroducerea jucatorului in atmosfera jocului, mai ales ca aici intalnim si un mod single-player al carui presupus rol este de a justifica universul creat de Atrox.
Singura parte in care Atrox se descurca mai onorabil este modul multiplayer de pana la opt jucatori ce ofera patru moduri de joc: Melee, Fusion, Survival si Fusion survival, existand si optiunea de a inregistra meciurile ce pot fi disputate in LAN sau pe Internet prin IP – se observa ca nu exista un server central ca binecunoscutul Battle.net. Din fericire, Atrox ruleaza foarte fluid chiar si pe sisteme medii, fiind astfel posibile din acest punct de vedere, lupte in care participa zeci de unitati.
Cu un single-player plictisitor, un engine 2D prafuit, o diferentiere aparenta a celor trei rase, cateva imbunatatiri ale interfatei si un multiplayer ce nu iese cu nimic din comun, Atrox s-ar putea dovedi o alternativa buna pe termen scurt pentru cei care vor sa se distreze jucand cateva zile cu prietenii, mai ales daca nu sunt fani Starcraft.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau