Aurel Vainer: Evreii au amprente bogate în existenţa României

default

Dimensiune font:

| 17-02-2013 14:15

Deputatul Aurel Vainer a susţinut duminică, în cadrul seminarului cu tema 'Evreii din România', că aceştia au 'amprente bogate'' în existenţa ţării noastre şi a adăugat că mărturisiri despre prezenţa lor ''pe aceste meleaguri'' sunt încă de pe vremea romanilor.

'Am încercat să înţeleg mai bine fenomenul evreiesc din România. Noi, evreii, vorbim mult despre noi, dar ne place să auzim vorbindu-se despre istoria evreilor din partea unor neevrei. Sunt mărturii despre prezenţa evreilor pe aceste meleaguri încă de pe vremea romanilor, când erau ceea ce astăzi am numi - mercenari. Avem aşadar istorie. Evreii sunt un popor multimilenar, au trăit mult în istorie, au făcut istorie, au suferit în istorie, dar au continuat să trăiască. Avem amprente bogate în existenţa României', a spus Vainer în cadrul seminarului organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

Istoricul Neagu Djuvara a vorbit, la rândul său, despre mari artişti români de origine evreiască 'nemărturisită', cum este cazul lui Alexandru Xenopol sau al lui Vasile Alecsandri, sau cărora le-a fost refuzată cetăţenia.

'Pare de necrezut că marele iubitor de viaţă românească, Vasile Alecsandri, ar putea fi de origine evreiască. Ce-i drept, pe timpul vieţii, acesta nu a mărturisit că ar fi evreu. Bunicul acestuia era un evreu botezat care s-a însurat cu o boieroaică româncă, luând numele acesteia - Alecsandri', a spus istoricul, povestindu-le celor prezenţi la eveniment despre obiceiul ca bărbatul să preia numele de familie al soţiei sale, în cazul în care aceasta provenea dintr-o familie boierească de origine română.

În cazul lui Alexandru Xenopol, Neagu Djuvara a susţinut că tatăl acestuia era britanic, de origine evreiască, numele său românizat, Xenopol, însemnând 'fiul străinului'.

'Alexandru Xenopol a fost primul istoric român care a ajuns să fie cunoscut în Franţa ca filosof al istoriei. Acesta are, după părerea mea, neîndoielnic, o origine evreiască din Marea Britanie', a spus Djuvara.

În cadrul seminarului, istoricul Andrei Pleşu a povestit că în corespondenţa scriitorului I.L.Caragiale este notat un pasaj în care acesta a intervenit în speranţa că va putea obţine cetăţenia pentru un prieten de-al său de origine evreiească.

'A fost văzut Caragiale în Parlamentul României. Venise acolo cu intenţia de a interveni pentru ca un prieten de-al său, evreu de origine, să obţină cetăţenia. Nu ne-am fi aşteptat. De la Caragiale nu ne-am fi aşteptat decât la zeflemea şi lucruri spuse în doi peri', a adăugat Pleşu.

Printre cei care au luat cuvântul s-au aflat şi Adrian Cioroianu şi Andrei Oişteanu, care au vorbit despre evenimente istorice care au privit comunităţile evreieşti, şi 'de ce sunt evreii din România sunt altfel'. AGERPRES

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei