Auto Assault Review

Auto Assault Review

   Deşi mulţi jucători s-ar grăbi să declare că piaţa MMORPG-urilor a ajuns la saturaţie, numărul jocurilor exclusiv online prezentate la ediţia din acest an a E3 vine să demonstreze contrariul. Iar adevărul este că producătorii de abia au început să descopere adevăratul potenţial al acestei pieţe, care se măreşte de la an la an, în ciuda prevestirilor sumbre care vin din partea diverselor organizaţii de analişti financiari.

     La ora actuală, World of Warcraft mai mult sau mai puţin face legea în lumea jocurilor online. Putem să-l înjurăm şi să-l criticăm cât vrem, dar titlul celor de la Blizzard a prins atât de bine încât ceilalţi producători au fost nevoiţi să înceapă să lanseze perioade de trial pentru a atrage noi jucători. Paradoxal, MMO-urile de nişă, cum ar fi excelentul EVE Online, o duc în continuare cel mai bine – cu toate că aceste comunităţi sunt minuscule comparativ cu gigantul WoW, ele sunt foarte fidele jocului preferat şi nu vor renunţa la el decât în cazuri extreme. Vorbind într-un mod mai plastic, WoW poate fi comparat cu Borgii din Star Trek, asimilând încet, dar sigur, marea masă a jucătorilor de MMORPG-uri. Şi după cum bine ştiţi, încercarea de a rezista asimilării este inutilă. De aceea, acum principala problemă a producătorilor de MMO-uri este cum să scape de efectul WoW, care a devenit realmente un standard de calitate în ceea ce priveşte jocurile online, cel puţin din perspectiva jucătorilor.

     Cum numărul de jocuri online fantasy este destul de mare, studiourile NetDevil, susţinuţi financiar de NCsoft, au decis să pună evoluţia omenirii pe fast-forward şi să mute acţiunea MMORPG-ului Auto Assault într-un viitor post-apocaliptic, care cu siguranţă va trezi nostalgii printre fanii Fallout. Având în vedere că nu s-au schimbat foarte multe lucruri din ultimele faze de beta-test au rămas valabile, aşa că acum mă voi concentra pe schimbările aduse de versiunea retail, întrucât la MMO-uri nu se poate vorbi despre o versiune finală în adevăratul sens al cuvântului.

     În primul rând, grafica a fost îmbunătăţită substanţial, atât în privinţa texturilor şi a efectelor, cât şi a performanţei. Efectele de particule sunt mult mai prezente, împreună cu paleta de culori aleasă de producători fiind acel „ceva” care dă un plus de savoare lumii devastate în care vă aflaţi. Şi cu toate că a mai avut momente în care fps-urile au scăzut fără a avea un motiv anume, Auto Assault s-a comportat exemplar, stabilitatea fiind şi ea de remarcat, cu toate că prea multe Alt-Tab-uri îl pot omorî în cele din urmă.

  În al doilea rând, learning curve-ul a fost şi el îmbunătăţit, nemaiexistând acum sincope în ceea ce priveşte dificultatea quest-urilor. Dacă sunteţi metodic şi vânaţi toate misiunile dintr-o zonă, veţi strânge suficiente puncte de experienţă încât să puteţi trece linitştit la următoarea fără să vă fie frică de inamicii pe care îi veţi întâlni. De remarcat faptul că tranziţia de la o zonă la alta se leagă foarte bine de quest-uri, acestea fiind de obicei grupate în câteva arii mai mari. Astfel, în momentul când părăsiţi un oraş, veţi putea termina chiar şi 10 quest-uri odată înainte de a vă reîntoarce pentru a vă primi recompensele. Dificultatea quest-urilor creşte şi ea gradat, cu foarte mult bun simţ aş putea spune, punctele de experienţă primite fiind întotdeauna pe măsura provocării. Ca o paranteză, un lucru pe care l-am apreciat foarte mult în Auto Assault este acela că monster grinding-ul este mult mai scăzut faţă de alte MMORPG-uri. Da, există şi quest-uri în care trebuie să omorâţi un număr de inamici sau să omorâţi un anumit tip până face drop la un anumit item, însă per-total misiunile sunt cele care vă vor oferi cele mai multe puncte de experienţă şi nu omorâtul în neştire a inamicilor întâlniţi în cale. Jucătorii mai temerari se pot încumeta chiar să ducă la capăt misiuni de curierat în zone foarte periculoase, unde evitarea inamicilor şi navigarea „sub radar” este esenţială pentru a nu fi trimişi de urgenţă la cel mai apropiat Repair Station.

     În timpul beta-testului am jucat ca un Human Commando, pentru a-mi face o idee generală despre joc, însă în versiunea retail am decis să aleg Vânătorul de Recompense aka clasa stealth din orice MMORPG. Şi spre marea mea satisfacţie, experienţa de joc a fost cu totul alta. În primul rând, maşina Bounty Hunter-ului arată mult mai bine decât Humvee-ul Commando-ului. Mult mai aerodinamică, gardă redusă la sol… it’s all about style. În al doilea rând, Bounty Hunter-ul nu prea rezistă foarte mult într-o luptă unu la unu sau unu la mai mulţi, aşa că skill-urile sale de camuflare sunt de nepreţuit, la fel ca şi atacurile pe care le poate efectua în timp ce se află în mod stealth. Faţă de Commando, modul de operare al Bounty Hunter-ului mi s-a părut mult mai elegant: activare stealth mode, navigare atentă până la ţintă, 2-3 atacuri devastatoare, back to stealth mode, next mission. Scurt şi la obiect, fără alte bătăi de cap.

     Datorită sistemului de luptă, atât confruntările din PvE cât şi PvP-ul din Auto Assault sunt foarte antrenante şi solicitante, de data aceasta contând foarte mult şi abilităţile de condus ale jucătorului, pe lângă skill-urile alter-ego-ului său. Fiecare armă pe care o puteţi monta pe maşină are un aşa-numit targeting-arc şi dacă vreţi să vă nimeriţi ţinta, va trebui să pilotaţi în aşa fel încât ea să fie tot timpul în raza de acţiune a armelor. Altfel, veţi trage în gol. De menţionat că armele din faţa şi din spatele maşinii nu se pot roti, spre deosebire de turelă, aşa că luptele nu se rezumă doar la a conduce de nebun în mijlocul inamicilor şi a apăsa pe butonul de „Fire” până omorâţi mouse-ul. Mobilitatea şi modul în care ştiţi să folosiţi avantajele maşinii voastre pentru a evita focul inamic vor fi cruciale dacă vreţi să supravieţuiţi.