Autorităţile bulgare: Dunărea nu este poluată în urma scufundării unui vas lângă Ruse (Corespondenţă Agerpres)

default

Dimensiune font:

| 23-11-2012 00:00

Autorităţile bulgare: Dunărea nu este poluată în urma scufundării unui vas lângă Ruse (Corespondenţă Agerpres)

 

Apele Dunării nu sunt poluate în urma scufundării unei nave lângă portul bulgaresc Ruse, a declarat pentru Agerpres Snejana Gheorghieva, purtător de cuvânt al Inspecţiei regionale pentru protecţia mediului şi apelor din oraşul dunărean. Gheorghieva a adăugat că în momentul de faţă nu există vreun pericol de poluare, dar Inspecţia continuă să urmărească situaţia. La faţa locului a fost trimisă o navă specializată pentru eliminarea petelor de petrol, au fost instalate baraje, s-a făcut tot ce era necesar, a mai spus Snejana Gheorghieva.

 


O navă cu 20 de tone de combustibil s-a scufundat în Dunăre, lângă portul bulgaresc Ruse, transmite agenţia bulgară de presă BTA. Incidentul a avut loc în noaptea de 9 noiembrie, dar a fost făcut public abia în seara de 19 noiembrie. Un reprezentant al Administraţiei Navale din Ruse a confirmat marţi, pentru Agerpres, producerea incidentului, dar a refuzat să ofere mai multe detalii, explicând că singurul care ar putea să facă acest lucru este directorul executiv al instituţiei, comandantul Gheorghi Ivanov, care în prezent se află într-o întâlnire la prefectură. Vasul implicat în incident este Ferry Top 1, care în trecut făcea curse de feribot între Călăraşi şi Silistra. Vasul aparţine companiei Gorainvest de la Ruse. Vasul a fost încărcat cu lemne şi a început să se scufunde în timp ce se afla în portul Flotei Dunărene de Dragaj de la Ruse.

'Ne pregătim să scoatem combustibilul din vasul naufragiat', a declarat Valeri Ivanov, director al portului menţionat, citat de portalul sofiot Dnevnik. El a precizat că, printr-o tehnologie specială, combustibilul va fi scos din tancurile vasului şi transferat într-o cisternă. BTA citează afirmaţia lui Gheorghi Ivanov potrivit căreia tancurile vasului sunt închise ermetic, iar până acum nu s-a constatat nicio scurgere de combustibil. Corpul vasului este inspectat zilnic de scafandri, iar Administraţia Navală investighează cauzele incidentului. Directorul portului, Valeri Ivanov, susţine şi el că au fost luate toate măsurile necesare pentru prevenirea unei eventuale poluări a fluviului. El afirmă că în prezent poluarea este limitată numai în limanul închis al portului. Ivanov crede că vasul va putea fi scos abia după ce cotele Dunării vor scădea sub 100 de centimetri; acum acestea sunt de 284 de centimetri la Ruse. Vasul este rupt în două şi cel mai probabil epava sa va ajunge la fier vechi, mai afirmă el.AGERPRES

 

 

http://www.agerpres.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:05

ALERTĂ MAXIMĂ - Mii de oameni evacuaţi, în aşteptarea celui mai puternic taifun din 2020
31/10/2020 11:35

Autorităţile din Filipine au ordonat sambătă evacuarea a mii de persoane din partea de sud a principalei insule Luzon, in aşteptarea celui mai puternic taifun format anul acesta, informează Reuters. &n ...

Bilanțul tragediei din Turcia: 25 de morți și peste 800 de răniți
31/10/2020 11:32

Bilanţul morţilor cutremurului de vineri in oraşul Izmir din vestul Turciei a urcat la 25, a anunţat sambătă agenţia oficială de presă Anadolu, citand autoritatea naţională de gestionare a dezastrelo ...

Taiwan a ajuns la a 200-a zi fără cazuri locale de coronavirus. Iată cum a reușit
31/10/2020 10:18

 În timp ce cea mai mare parte a lumii se luptă cu noile valuri ale pandemiei de coronavirus, Taiwan tocmai a marcat a 200-a zi consecutivă fără transmitere locală a bolii, notează CNN. R ...

Donald Trump si Joe Biden au facut campanie in Midwest, considerata o regiune-cheie in alegerile prezidentiale
31/10/2020 10:06

Candidatii la presedintia Statelor Unite Donald Trump si Joe Biden au strabatut vineri Midwest, o regiune cheie pentru scrutinul de marti, care in 2016 a oferit o surpriza placuta candidatului republican propul ...

Cine ar fi răspândit coronavirusul în al doilea val al pandemiei în Europa
30/10/2020 23:33

Miscarea de masă a turistilor europeni dornici să se relaxeze după impunerea restrictiilor in această vară ar putea fi cauza pentru aparitia celui de-al doilea val de infectii cu coronavirus de pe continen ...

Coronavirus: Universitatea Miami testează o nouă metodă de detectare a Covid-19, ce oferă rezultate în câteva minute
30/10/2020 23:21

 Universitatea din Miami (UM) testează pe un grup de studenţi o nouă metodă de detectare a maladiei COVID-19 in doar cateva minute, care va permite medicilor să afle dacă o persoană este infectată ...

Slovacia a scos armata pe străzi ca să testeze toată populația: Cine nu vrea, OBLIGAT să se autoizoleze
30/10/2020 23:14

Slovacia a inceput vineri o operaţiune in două etape de testare pentru COVID-19 practic a intregii populaţii, prin teste antigen rapide care dau rezultatul in mai puţin de 15 minute, relatează agenţia EFE ...

Romania a primit inca doua F-16. Tara noastra ajunge la 16 avioane de vanatoare F-16
30/10/2020 20:31

Cea de-a treia si cea de-a patra aeronava F-16 Fighting Falcon - din noul lot de cinci care vor intra in dotarea Fortelor Aeriene Romane - au sosit azi din Portugalia, la Baza 86 Aeriana "Locotenent aviato ...

VIDEO Momentul dramatic in care un bloc se prabuseste sub privirile ingrozite ale trecatorilor, in urma cutremurului din Turcia
30/10/2020 20:21

 Cutremurul cu magnitudinea 6,7 pe Richter care a avut loc vineri, 30 octombrie, la aproximativ 17 km in largul coastei Izmirului si care a fost resimtit pana la Atena si Istanbul, a dus la prabusirea a ce ...

De ce politistul-pedofil a fost condamnat la o pedeapsa record de 20 de ani de inchisoare
30/10/2020 15:58

Fostul politist Eugen Stan a fost condamnat definitiv vineri, 30 octombrie, la 20 de ani de inchisoare cu executare, in dosarul in care era acuzat de acte sexuale cu minori si agresiune sexuala. Eugen Stan se a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei