00000 ULTIMA-ORA

Dimensiune font:

Bărbatul care a spart sediul Poliţiei Cornu, prins. A furat probe care îl vizau în dosar

| 22-08-2019 08:56

 

Bărbatul care a spart sediul Poliţiei Cornu, prins. Localnic: „E de-a râsul plânsului”

Bărbatul care a spart sediul poliţiei din localitatea prahoveană Cornu şi a furat probele dintr-un dosar care îl viza a fost prins de oamenii legii.

Individul a fost găsit în zona orașului Vălenii de Munte, iar acum este cercetat și pentru furt calificat, pe lângă vechiul dosar de șantaj. Cel mai probabil, o anchetă internă va stabili cum a fost posibil ca un sediu de poliție să fie prădat.

Suspectat că ar fi vândut bilete false la festivalul Neversea, individul s-a gândit că ar putea scăpa basma curată dacă distruge probele ridicate de poliţişti. Aşa că a intrat în postul de poliţie şi a plecat cu lucrurile care l-ar fi putut da de gol. Surprinzător este faptul că oamenii legii au avut nevoie de trei zile ca să îşi dea seama că au fost prădaţi. Şi asta pentru că ofiţerul în biroul căruia erau depozitate obiectele era liber.

Oana Bunghez, purtător de cuvânt IPJ Prahova: „Ne-am sesizat din oficiu cu privire la faptul că din sediul postului au fost sustrase componente IT ce se aflau depozitate şi sigilate ca obiecte corp delict într-o cauză penală”.

Vestea a fost un adevărat şoc pentru localnicii din Cornu.

Localnic: „Aşa ceva nu credeam că pot să aud vreodată”. 
Reporter: „Vă vine să râdeţi...”.
Localnic: „Normal. Dacă sparge poliţia înseamnă că orice casa e spartă când vor ei. Deci chiar e de-a râsul plânsului”.
Reporter: „Au avut tupeu hoţii?”
Localnic: „Nu tupeu. Au ştiut, deci au fost cu cineva tot în legătură”.

Localnică: „Normal c-au avut tupeu şi-au avut şi curaj, totodată. Este cam de mirare”.

Localnică: „Ce să facem? Asta e frumos în plină anchetă acum, în care e toată ţara pe dos...”
Reporter:
 „Să furi din sediul poliţiei?”.
Localnică: „E ceva aranjat”.

Localnică: „Dacă sparge şi la poliţie e grav. Noi ce siguranţă mai avem?”.

Suspectul a fost reţinut, iar acum ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina. Va fi demarată şi o anchetă internă, pentru a se stabili exact cum a fost posibil un astfel de furt.

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Anunț de ultim moment de la DNA: Director adjunct la Administrația Națională Apele Române, trimis în judecată pentru luare de mită
02/07/2020 12:07

Un director adjunct la Administratia Natională Apele Romane a fost trimis in judecată pentru luare de mită, fiind bănuit că a primit 100.000 lei pentru plata a lucrărilor făcute de o firmă. Procurorii ...

 Meteo: Primul cod galben de canicula, din acest an. Cod portocaliu de instabilitate   HARTA METEO LIVE  VEZI METEO IN TIMP REAL
02/07/2020 11:07

 VEZI AICI METEO PENTRU: IASI,BACAU,BOTOSANI,NEAMT, SUCEAVA,VASLUI   Precipitatii Acum Radar Romania ANM.  

Nebunie TOTALĂ la vămile din România: Aproape 90.000 de oameni au trecut granițele, DOAR 28 au fost refuzați
02/07/2020 10:55

 Ridicarea dispozitiilor privind izolarea sau carantinarea cetătenilor care intră in Romania din mai multe state au dus la o crestere a tranzitului prin vămi. Peste 88.000 oameni au trecut frontierele R ...

HAOS în Grecia - Coada de la SINGURA vamă rămasă deschisă pentru români se întinde pe kilometri întregi
02/07/2020 10:53

 E haos total pentru romanii care au plecat in vacante in Grecia, după ce tara a decis ca doar un punct turistic să rămană deschis. Turiştii romani sustin că s-a format o coadă de 5 kilometri la sin ...

A inceput testarea nationala pentru COVID-19:
02/07/2020 09:59

 Testarea nationala anti- COVID-19 a inceput cu judetul Ialomita, dar au fost recoltate si cateva probe din Bucuresti, anunta Adriana Pistol, directorul Centrului National de Supraveghere si Control al Bol ...

Crimă oribilă în Capitală! Principalul suspect s-a predat poliției
02/07/2020 08:57

Bărbatul bănuit că a injunghiat mortal, miercuri, o femeie, intr-un apartament din Capitală, s-a predat la Politiei, anuntă Mediafax. Miercuri, Sectia 13 Politie a fost sesizată, prin apel 112, cu privir ...

Toți românii dintr-un avion care a aterizat în Creta, testați, deși autoritățile elene anunțaseră altceva. Pasager:
02/07/2020 08:36

Romanii care au aterizat in Creta pe Aeroportul Heraklion, cu o cursă care a adus turisti din Bucuresti si Cluj Napoca, au fost testati COVID. Testarea a durat peste 3 ore, a povestit unul dintre pasagerii ...

California inchide barurile, restaurantele, cinematografele si alte facilitati, din cauza cresterii numarului de infectii cu coronavirus
02/07/2020 08:31

 California a interzis activitatea restaurantelor interioare, cinematografelor si a altor facilitati, in cea mai mare parte a statului, pentru o perioada de cel putin trei saptamani, din cauza cresterii nu ...

Ultimul bilant al infectiilor cu coronavirus din SUA: peste 50.000 de cazuri noi inregistrate intr-o zi
02/07/2020 08:28

 Cel putin 52.898 de noi infectii cu coronavirusul au fost inregistrate in Statele Unite in 24 de ore, un nivel record de la inceputul pandemiei, potrivit datelor afisate miercuri la orele 20.30 (joi, 00.3 ...

DEZASTRU pentru românii care merg la muncă în Germania: Angela Merkel confirmă eliminarea contractelor de muncă temporare
01/07/2020 21:50

Lucrătorii de la abatorul german din Guetersloh, unde s-a descoperit un focar major de coronavirus, vor trebui să rămană in carantină pană pe data de 17 iulie, au anunţat miercuri autorităţile locale, ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!