Batman: Arkham City Review

Batman: Arkham City Review

Printre luptele cu sabia laser în mână, am luat o pauză de la atras cavaleri Jedi spre partea întunecată a Forţei (da, avem prăjituri, bomboane şi spectacole deocheate!) pentru a reveni pe calea cea bună a justiţiei şi a îndreptării oricărui rău de pe Pământ… şi mai ales din Gotham City. La început a fost cam ciudat, nu mai omoram pe nimeni, dar partea bună în Batman: Arkham City este varietatea: personaje (pozitive şi negative), misiuni, poveste, lupte şi gadget-uri.

Apărut pe PC cam cu o lună mai târziu faţă de versiunea pentru console, Arkham City include şi DLC-ul ce o are ca eroină pe Catwoman, singurul meu regret fiind că nu are decât patru episoade şi am jucat cam prea puţin cu felina obsedată de furturi de calibru. În termeni narativi, acţiunea se reia la doar câteva luni după evenimentele din Arkham Asylum: fostul director al azilului, Quincy Sharp, este acum primar în Gotham şi a desfiinţat mentionata unitate spitalicească pentru a muta toţi ţăcăniţii, plus răufăcătorii din închisoarea Blackgate, într-o zonă specială din mijlocul metropolei.

Hugo Strange conduce acest nou oraş închisoare, iar Batman trebuie să afle ce e putred în toată afacerea. Aşa cum se va dezvălui pe parcurs, aproape nimic nu e ceea ce pare şi, ca într-o poveste de Agatha Christie, finalul este scos ca un iepure din pălăria magică. Dar până acolo, trebuie să recunosc că introducerea este extrem de interesantă, de fapt ignorându-l complet pe omul-liliac şi prezentând o secvenţă de acţiune cu bici, costum mulat şi ultradecoltat, coadă şi urechiuşe ascuţite. Numai la prostii vă stă gândul…

Mouse şi multe taste sau controller?

Cei care au jucat Arkham Asylum se vor simţi ca acasă, mecanicile de bază fiind la locul lor, doar cu multe îmbunătăţiri. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam să mă descurc atât pe bine pe clasicele periferice ale PC-ului, chiar dacă un gamepad e mai simplu de folosit în ceea ce priveşte realizarea combinaţiilor şi variaţiilor în timpul luptelor. Pe de altă parte, de cele mai multe ori nu e jocul de vină că Batman a dat colţul într-o luptă în care era mult depăşit numeric, ci „virusul” din faţa computerului, prea lent în reacţii sau prea puţin răbdător în momentele de vânătoare stealth.

Un atac cu capul înainte oricum nu e tocmai ideal pentru un erou ce nu omoară şi nu poartă niciun fel de arme de foc. Avantajele lui Batman stau în puterea fizică şi în armata de gadget-uri, aproape toate utilizabile într-un fel sau altul în timpul luptelor, de la început sau după ce avansezi în nivel şi deblochezi tot felul de îmbunătăţiri. Clasicul Batarang poate fi folosit pentru a năuci un inamic pentru moment, după care poţi zbura peste el, poţi să-i sari în spate sau să-l aduci la inconştienţă în totală tăcere, cam toate implicând un bocanc sau un cot în gură.

Batarang-ul controlat de la distanţă poate apăsa pentru tine butoane altfel inaccesibile, gelul exploziv nu doar deschide drumul spre zone secrete, dar poate şi elimina un grup de inamici prost plasaţi lângă o structură mai puţin rezistentă; Batclaw-ul trage obiecte spre tine sau dezarmează inamici, iar undeva spre jumătatea poveştii pui mâna pe un mic gadget care îţi permite să faci inutile armele de foc a cel puţin doi oponenţi. La care se adaugă mine, încărcătorul electric, decodorul sau explozia de gheaţă, tot atâtea elemente utile pentru a curăţa o cameră de inamici sau măcar de a le micşora sănătos numărul.

De multe ori însă, e nevoie să apelezi la contact direct, nu neapărat pentru că n-ar fi altă soluţie, ci pur şi simplu pentru plăcerea de a vedea cum indivizi cu măşti pictate mai ceva decât cei de la Kiss pică sub ploaia de pumni şi picioare împărţite cu generozitate în toate direcţiile. Batman poate elimina acum doi inamici simultan (chiar mori de râs primele dăţi când îi dă cap în cap), iar îmbunătăţirile costumului îi oferă protecţie din ce în ce mai bună atât împotriva atacurilor corp la corp, cât şi împotriva gloanţelor. Extrem de utilă se poate dovedi opţiunea de a-ţi masca căldura corporală, pentru că unii dintre oponenţi sunt dotaţi cu astfel de detectoare ce fac ascunderea în întuneric aproape imposibilă.

Atacurile corp la corp încep de la simpla butonare pentru a da pumni şi picioare la grămadă şi ajung la nevoia de a realiza combo-uri pentru a putea pune la pământ anumite tipuri de oponenţi. Pe măsură ce înaintezi în joc, de la răufăcătorii fără nicio armă treci la cei înarmaţi măcar cu o bâtă sau care aruncă cu lăzi şi scaune după tine, pentru a te confrunta apoi cu inamici în armură, cu scuturi sau cu un baston electric. Aceste ultime trei categorii sunt cel mai greu de înfruntat şi necesită rapiditate şi siguranţă în realizarea combinaţiilor.

Luptele cu boşii sunt o altă poveste şi poate aici se poate comenta puţin la modul negativ: odată ce prinzi mişcarea, Joker, Mr. Freeze, Ra’s al Gul, Penguin şi alţii sunt uşor de eliminat. Poate Mr. Freeze să fie un pic mai dificil, dar te las să te prinzi singur de ce nu merge să-l baţi repetând aceeaşi mişcare la nesfârşit. Fiecare boss are o anumită vulnerabilitate şi dacă ai asistenţa activată, lucrurile sunt chiar foarte uşoare; trebuie doar să rezişti la cele 3-4 sesiuni de atacuri şi apărare pentru a-l elimina.

Partea stealth este şi ea cel puţin la fel de bine garnisită, preferata mea fiind Inverted Takedown. Evident, nu este singura mişcare specială, posibilităţile variind de la simpla lovire (Silent Takedown) până la Hanging Ledge Takedown, unde armele aproape fatale sunt picioarele sau eliminarea prin surprindere ieşind dintr-un canal de ventilaţie, printr-o fereastră, un zid de lemn sau pur şi simplu aşteptând răbdător după un colţ.

Pentru a analiza situaţia, costumul de liliac include şi un Detective Mode: imaginea se schimbă într-un wireframe, inamicii apar cu semnăturile termice, este prezentat numărul lor şi dacă sunt sau nu înarmaţi (ca arme contează pentru joc doar armele de foc, bâtele nu se pun la socoteală), plus toate punctele înalte (Vantage Points), motoarele electrice sensibile la charger, zidurile ce pot fi aruncate în aer, ba chiar şi traiectoriile gloanţelor sau pete de sânge în cazul anumitor misiuni.

Deoarece Catwoman este un personaj accesibil jucătorilor, nici ea nu a fost uitată: deplasarea pe clădiri şi în aer se face cu ajutorul biciului, iar ghearele sunt arme de temut, plus bolasul (o armă care se aruncă pentru a elimina inamici de la distanţă) şi Caltrops-urile, capcane ce pot fi lăsate în puncte strategice sau folosite în lupte apăsând rapid de două ori tasta aferentă. Şi, ca orice pisică respectabilă, Selina poate merge pe tavan şi se poate urca pe aproape orice structură cu ajutorul ghearelor sale metalice. 

Muncă de detectiv

Povestea principală este compusă din 12 capitole, la care se adaugă cele patru episoade patronate de Catwoman. Pe lângă acestea, mai avem încă o duzină de misiuni secundare, mulate pe reputaţia de justiţiar neînfricat a lui Batman, dar şi pe calităţile sale de detectiv, eroii negativi fiind şi în acest caz o pleiadă largă de personaje din toate comics-urile apărute de-a lungul anilor. Batman se simte privit de un personaj misterios… sau se aliază temporar cu unul dintre duşmanii emblematici pentru a descoperi containere periculoase cu Titan; un asasin în serie încearcă să devină Bruce Wayne măcar în ceea ce priveşte aspectul fizic, în timp ce un grup de poliţişti din trupele speciale te răsplătesc dacă îi salvezi la nevoie.

Şi Mr. Freeze are nevoie de ajutor… sentimental, în timp ce Riddler îţi pune din nou mintea la contribuţie cu tot felul de enigme menite să ducă (de preferinţă) la salvarea unor ostateci. Prea multe detalii n-ar fi frumos din partea mea să dau, o mare parte din farmecul acestor misiuni fiind să dai peste ele din întâmplare, probabil una dintre cele mai intense fiind cea oferită de Zsasz.

Din acelaşi grup de misiuni secundare avem şi un antrenament prin intermediul Batcomputer-ului, de fapt un traseu cu obstacole ce implică utilizarea judicioasă a zborului lui Batman. Odată ce este depăşită această serie de încercări, se deblochează un upgrade numit Grapnel Boost, şi el supus aceloraşi îmbunătăţiri ca restul gadget-urilor.

Tot din munca de descoperire fac parte şi ghicitorile, răspândite pe toată harta: odată începută misiunea, cel mai uşor este să identifici informatorii (cu ajutorul unei aure verzui) şi să îi interoghezi pentru a adăuga automat pe hartă locaţiile aferente. Doar locaţiile, pentru că trebuie să dezlegi enigma de unul singur, iar puzzle-urile sunt foarte variate şi implică folosirea diverselor gadget-uri.

Unele trofee sunt extrem de uşor de luat, enigma constând în simpla apăsare a unor butoane; altă dată trebuie să foloseşti un anumit gadget pentru a muta o sferă ce conţine trofeul printr-un labirint; cu altă ocazie, trebuie să aştepţi să deblochezi un anumit gadget, partea bună fiind că poţi marca trofeul pentru reveni la el când ai obiectul necesar.

Alte trofee te electrocutează şi asta pentru că nu-ţi sunt dedicate, ci au fost plasate special pentru Catwoman, cu care poţi alege să joci imediat ce ai terminat campania pe Normal sau Hard şi deblochezi modul Plus. Tot aici pot fi incluse şi diversele acţiuni efectuate în timpul luptelor sau pur şi simplu navigând printre clădiri, plus repetarea unor acţiuni de un anumit număr de ori (zbor, combo-uri, distrugerea de camere TYGER etc), unele dintre ele deblocând hărtile speciale din modul Challenge. Obiectele destructibile (baloane, pinguini, dinţii Joker) sunt cel mai uşor de regăsit tot prin intermediul ghicitorilor, în timp ce camerele de supraveghere vor fi identificate pe hartă doar după ce iei un anume upgrade al decodorului.

Provocări suplimentare

Povestea, misiunile secundareşi toate enigmele şi trofeele nu sunt singurele care să te ţină lipit de monitor ore în şir. Separat sunt oferite o serie de hărţi, la rândul lor împărţite pe mai multe moduri de joc şi dependete parţial dacă ai sau nu pachetele Catwoman şi Nightwing. Primul, aşa cum am precizat, vine cu patru capitole adiţionale în poveste, dar şi cu hărţi în care felina umană îşi poate utiliza la maximum toate abilităţile. Nightwing vine doar cu hărţi, nu şi cu noutăţi pentru poveste, dar asta nu face nivelurile mai puţin interesante.

Hărţile Challenge sunt organizate în patru runde, Batman fiind pus în faţa valurilor succesive de inamici din ce în ce mai numeroşi şi mai bine înarmaţi. Punctajul, în funcţie de cât de dificile sunt hărţile, variază de la un minim de 6000 până la 100.000 dacă eşti într-adevăr cel mai bun justiţiar combatant. Acelaşi Batman are la dispoziţie şi o serie de hărţi pentru modul Predator în care medaliile se acordă pe baza îndeplinirii anumitor acţiuni bazate pe folosirea silenţioasă a gadget-urilor sau a abilitaţilor fizice ale eroului.

În plus, mai există şi o serie de campanii separate care oferă încă o dată ocazia de a pune la muncă toate abilităţile liliacului uman; aici se aplică diverse setări speciale (viată mică, limite de timp etc) şi sunt legate trei tipuri de challenge-uri. Mai mult, dacă le-ai rezolvat pe toate, ai oricând opţiunea de a-ţi crea propriile campanii.

Probleme? Nu prea

Sunt foarte puţine lucruri negative de comentat în ceea ce priveşte portarea lui Arkham City. Din contră, posesorii de plăci video nVidia se vor bucura de toate avantajele PhysX, iar jocul are şi un mod 3D pentru posesorii de ochelari tridimensionali; pe de altă parte, scăderea numărului de cadre poate fi semnificativă (şi nejustificată) în anumite momente. Într-un mod DirectX 11 simplu, chiar şi fără nVidia, jocul arată foarte bine, chiar dacă libertatea de mişcare nu mai este cea din Arkham Asylum. Arkham City este mai mult un fel de lume deschisă cu mini-dungeon-uri, clădirile, subteranele şi canalizările prin care ai acces pentru a-ţi îndeplini misiunile.

Partea frumoasă este accesul la nivel înalt, la propriu. Însăşi specificul atletic al personajelor permite zborul şi agăţarea de aproape orice structură, deplasarea transformându-se într-un balet elegant, balansând zborul, plutirea, Dive Bomb-ul, salturile şi agăţările de ziduri. Chiar dacă spaţiul nu este enorm, atmosfera este foarte bine realizată, cu acel ceva aproape distopic care aduce pe undeva aminte de Bioshock: tribunalul care nu mai e demult un loc al dreptăţii, fosta clădire a poliţiei, muzeul unde scheletele de dinozauri au fost înlocuite de inamici atârnând de gargui, metroul devenit sediu al criminalilor înrăiţi, totul în ruină, rupt, dărâmat, dar în acelaşi timp parţial funcţional, cu reclame luminoase uriaşe, picturi şi decoraţiuni specifice artei deco a anilor ’30.

Personajele sunt bine realizate, deşi personal nu mă omor după cum a fost realizată Catwoman (probabil pentru că am văzut filmele şi aş fi preferat o mai mare asemănare cu Michelle Pfeiffer); Batman parcă a împrumutat ceva din caracteristicile fizice ale tuturor actorilor care l-au adus la viaţă de-a lungul anilor (Michael Keaton, Val Kilmer, Christian Bale), dar dincolo de modelele vizuale contează enorm vocile, foarte bine dozate, şi dialogurile fără exagerări inutile.