Battlefield: Bad Company Multiplayer First Look

Battlefield: Bad Company Multiplayer First Look

Când dezvoltarea unui titlu se apropie de stadiul în care jocul poate fi trimis spre replicare şi apoi în magazine, producătorii pot decide să organizeze unul sau mai multe teste beta publice, fie "la liber", fie pe bază de invitaţie. Dacă e vorba de un titlu foarte aşteptat, un beta-test public reprezintă o soluţie foarte bună pentru a stresa serverele online înainte de lansare, datorită numărului mare de doritori, la care se adaugă şi bug-urile reperate în timpul sesiunilor de testare.

We’ve got (Bad) Company

Aflând că EA organizează un beta-test pentru Bad Company – următorul titlu din seria Battlefield – am făcut tot posibilul să fac rost de un cod de înregistrare, fiind foarte curios să văd ce aduce nou primul joc „next-gen” al studiourilor DICE, acesta urmând să fie lansat doar pentru PlayStation 3 şi Xbox 360.

Ajuns în meniul principal al jocului după câteva peripeţii cu folosirea codului mai sus menţionat (lucru care ridică unele semnale de alarmă vizavi de ce probleme pot să apară la lansarea oficială), am fost dezamăgit să observ că aproape legendara melodie tematică a seriei nu este prezentă, ea fiind redată doar ocazional în timpul ecranelor de încărcare. Locul său este luat în schimb de o piesă (ce-i drept) reuşită, dar care parcă nu are acelaşi impact ca predecesoarea ei.

Înainte de a mă arunca în luptă, m-am uitat şi prin meniuri să văd diferitele opţiuni, unde am dat peste un lucru şocant: la fiecare din cele 5 clase, 2 arme erau blocate, singura opţiune de a le folosi fiind cumpărarea lor de pe Xbox Live Marketplace sau achiziţionarea ediţiei “Gold” a jocului. Din fericire, nu am fost singurul căruia această idee i s-a părut de-a dreptul jignitoare, şi după un val monstruos de proteste al comunităţii, EA şi studiourile DICE au anunţat că nici o armă nu va trebui cumpărată. În schimb, ele vor fi deblocate prin intermediul sistemului challenge-uri şi de avansare în rang (Caporal, Sergent, Căpitan, Colonel, General etc.), foarte asemănător celui din Call of Duty 4: Modern Warfare. Alternativ, cei care vor cumpăra ediţia Gold a jocului vor avea jumătate dintre ele deja deblocate.

Una dintre noutăţile semnificative este aceea că Bad Company va fi primul joc din serie care o să aibă o campanie single-player în adevăratul sens al cuvântului, ea prezentând povestea câtorva soldaţi certaţi cu superiorii lor, care decid să găsească aurul rămas dupa terminarea unui război într-o ţară est-europeană uitată de lume. De altfel, exact pe aceeaşi idee porneşte şi singurul mod multiplayer ce va fi disponibil la lansare – Gold Rush – beta-testul având doar doua hărţi disponibile – Oasis şi Ascension. Ascension este destul de mică, acţiunea desfăşurându-se într-un sat de munte, cu multe cărări şerpuite, potrivită pentru lupte intense close-quarter, în timp ce Oasis este mai mare, cu 2 sate situate în deşert, de-a lungul unui râu.

Dintre cele două hărţi, Oasis a avut cele mai multe vehicule, acestea fiind foarte eficiente dacă sunt folosite corespunzător. Printre maşinăriile prezente pe hartă s-au numărat un buggy şi un Humvee (prezent şi-n Ascension), ideale pentru incursiuni rapide în baza inamicului, două modele de tancuri – unul clasic, cu putere de foc mare şi relativ încet, şi unul mai rapid, dar având un tun mai slăbuţ – o barcă şi un elicopter, foarte eficient atât împotriva tancurilor, cât şi împotriva infanteriei. Pilotarea lui însă nu va fi pentru novici, menţinerea în aer şi folosirea corespunzătoare necesitând ceva experienţă. Pe lângă acestea, Oasis include şi o serie de turele staţionare, tunuri şi aruncătoare de mortiere, extrem de eficiente în a pulveriza orice se află în raza lor de acţiune.

La începutul unui meci sunt formate 2 echipe – atacatori şi apărători. Apărătorii trebuie să protejeze o serie de lăzi pline cu lingouri de aur, în timp ce atacatorii trebuie să le distrugă. Acest mod de joc seamănă foarte mult cu cele din vechile titluri ale seriei, diferenţa fiind făcută de câteva detalii. În primul rând, după ce sunt distruse două lăzi este „deblocată” o nouă porţiune a hărţii, unde alte lăzi aşteaptă să fie aruncate în aer. În al doilea rând, doar atacatorii au un număr limitat de “întăriri”, epuizarea lor rezultând automat în victoria părţii adverse. În schimb, apărătorii pot reveni pe câmpul de luptă la nesfârşit atâta timp cât lăzile sunt intacte, dar la fiecare ladă distrusă numărul de “întăriri” disponibil atacatorilor creşte simţitor.

Nu există uşă? Facem noi una

Odată cu Bad Company, DICE va introduce şi decoruri complet destructibile, mulţumită folosirii engine-ului Frostbite. Avantajul? De câte ori nu s-a întâmplat să fiţi într-un tanc şi să nu puteţi omorî un inamic din cauză că se ascundea într-o casă? Cu decorurile destructibile, această problemă este din start rezolvată, iar şoarecele de câmp nu va avea unde să se mai pitească. Şi cu toate că este o plăcere vizuală, după câteva zeci sau sute de clădiri distruse s-a putut observa uşor că aceste demolări nu sunt decât o serie de “şabloane” care pot fi “decupate” cu ajutorul aruncătorului de grenade, uneori modul în care structurile sunt afectate fiind un pic ciudat.

O problemă surprinzătoare a reprezentat-o faptul că dacă intrai într-un meci care a început deja (chiar şi de maxim 5 minute), toate clădirile erau deja ruine, aşa că pentru restul partidei (care poate dura până la 20 de minute) adăpostul era foarte greu de găsit. Ce-i drept, acest „neajuns” e parţial compensat prin dezvăluirea unei noi porţiuni de hartă odată cu distrugerea unui set de lăzi.

Schema de control s-a dovedit ceva mai greoaie decât norma, din cauza amplasării funcţiilor pe butoane. De exemplu, pentru a arunca o grenadă trebuie apăsat un buton pentru selectarea ei, iar după ce este aruncată trebuie apăsat un alt buton pentru a selecta din nou arma principală; lucru valabil şi pentru folosirea cuţitului. Ţinând cont că vorbim de un shooter pentru console, acest procedeu îngreunează inutil gameplay-ul, mai ales dacă facem o comparaţie cu Call of Duty 4, unde fiecare dintre cele două acţiuni se realizează cu ajutorul unui singur buton, după care se revine automat la arma precedentă.

De asemenea, este foarte greu să sari printr-o fereastră, o coordonare aproape perfectă fiind necesară, spre deosebire de Call of Duty 4, unde – din nou – acest lucru se realizează prin apăsarea unui singur buton. Un alt lucru supărător este şi faptul că personajul nu se poate culca pe burtă, dar poroducătorii au explicat deja această decizie prin faptul că cei care preferă clasa Recon (lunetist) vor fi mult prea avantajaţi. În schimb, vehiculele se comportă excelent, iar controlul este foarte intuitiv, Bad Company având un avantaj clar asupra lui CoD4 aici, deoarece acesta din urmă nu are vehicule.

În privinţa aspectului, totul este realizat excelent, iar decorurile destructibile adaugă o nouă savoare jocului, sentimentul pe care-l ai atunci când vezi cum zboară în toate părţile bucăţi din ce a fost înainte o casă în care se ascundeau 3 sau 4 inamici fiind extrem de satisfăcător. De asemenea, animaţiile sunt foarte bine realizate, iar personajele "reacţionează" credibil la încasarea gloanţelor, nelăsând impresia că avem de-a face cu roboţi controlaţi de AI.

Partea sonoră este absolut spectaculoasă, fiecare hartă având sunete specifice ce contribuie în primul rând foarte mult la atmosferă, fiind foarte uşor de realizat unde se desfăşoară acţiunea. Mult mai important însă, armele au specificul lor, fiecare rafală sau tir foc cu foc ”trădând” modelul folosit, aşa că un jucător cât de cât atent îşi va putea da seama aproximativ cu ce se va înfrunta pe măsură ce se apropie de linia frontului.

Probleme şi dileme

Din Beta au lipsit totuşi unele funcţii care vor fi prezente doar în produsul final. De exemplu, cu ajutorul headset-ului nu s-a putut vorbi cu toată echipa, ci doar cu detaşamentul (squad-ul) din care am făcut parte. Acest lucru nu ar fi fost o problemă dacă ar fi existat un detaşament format numai din prieteni, dar acest lucru nu a fost posibil, indiferent de tipul meciului (ranked/unranked).

Partea proastă e că modul de joc te obligă să lucrezi în echipă dacă vrei să supravieţuieşti şi să câştigi meciul, ceea ce de multe ori e mai uşor de zis decât de făcut: dacă nimereşti într-o echipă bună, în care toţi coechipierii folosesc căştile şi îşi dau interesul să asculte ce se vorbeşte, victoria este pe jumătate asigurată. Cum însă în majoritatea cazurilor acest lucru nu se întâmplă, meciul devine un simplu team deathmatch, în care lăzile cu aur sunt transformate într-un obiectiv secundar.