Bebeluş abandonat la gunoi, salvat datorită întârzierii gunoierilor
Dimensiune font:
Un bebeluș a fost salvat de o femeie după ce a fost aruncat la gunoi. Mașina de salubritate a întârziat ridicarea deșeurilor.
Un nou-născut abandonat la gunoi în Grecia a fost salvat miercuri datorită unei întârzieri în programul zilnic al autospecialei de salubrizare, conform autorităţilor locale citate de AFP, scrie Agerpres.
Mașina de gunoi a întârziat
"În ghinionul lui, bebeluşul a avut noroc'', a declarat primarul oraşului Kalamata (vest), Thanassis Vassilopoulos, pentru postul de televiziune Alpha TV.
''Trecerea zilnică (a maşinii) pentru colectarea gunoiului a întârziat'', a adăugat edilul.
"Camioanele de gunoi nu doar ridică gunoiul, ci îl şi comprimă", a subliniat el.
Bebelușul, descoperit de o femeie
Băieţelul, în vârstă de doar câteva zile, fusese lăsat într-un recipient pentru colectarea gunoiului de câţiva metri lungime, în centrul oraşului, potrivit Alpha TV. El a fost descoperit de o femeie care hrănea animale fără stăpân şi care l-a auzit plângând.
Bebeluşul, care avea probleme de respiraţie, a fost transportat la spital, însă medicii s-au arătat încrezători că acesta se va recupera în totalitate, a notat postul de televiziune.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau