INCHIDE

Becali plânge, Copos râde

Deputatul George Becali a fost condamnat ieri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. Instanţa a decis astfel să schimbe condamnarea anterioară la 3 ani de închisoare cu suspendare, primită anterior în dosarul sechestrării de persoane. Cele două pedepse au fost contopite, astfel încât Becali va face pedeapsa cea mai mare. În acelaşi dosar, fostul ministrul al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al marelui Stat Major General Dumitru Cioflină au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată. Fiica lui Babiuc, Ioana, a fost achitată.
Pe latura civilă, instanţa a decis ca Becali şi Dumitru Cioflină să plătească suma de 421.000 dolari către Ministerul Finanţelor Publice, reprezentând despăgubiri, alţi 448.000 dolari urmând să fie plătiţi de Becali şi Babiuc, tot către Ministerul Finanţelor Publice. Judecătorii au menţinut totodată sechestrul asigurător pus pe trei imobile aparţinând lui George Becali, Dumitru Cioflină şi Victor Babiuc, precum şi pe două terenuri din Voluntari ce-i aparţin lui George Becali. Decizia este definitivă, mandatul de încarcerare fiind pus ieri în aplicare.
Bucurie pentru Copos, Borcea şi Pădureanu
Tot ieri, ICCJ a decis ieri să trimită spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti dosarul transferurilor în care opt oameni din fotbal sunt acuzaţi de spălare de bani şi evaziune fiscală. Instanţa supremă a admis astfel recursurile formulate de Gică Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Jean Pădureanu, Gheorghe Neţoiu şi fraţii Ioan şi Victor Becali. (Dionisie Paşcu)

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!