Besieger Review

Besieger Review

Starcraft este poate cel mai de succes joc de strategie creat pentru PC, chiar si acum, la ani buni dupa aparitia sa, fiind considerat de multi RTS-ul perfect. 3 rase echilibrate perfect, o varietate impresionanta de unitati si upgrade-uri… Starcraft le are pe toate. Insa din pacate, tot Starcraft a dat rush-ului o noua dimensiune, facand-ul accesibil pentru orice jucator, fie newbie sau veteran. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu termenul, a face rush inseamna sa-ti elimini adversarul pompand foarte multe unitati ieftine de acelasi tip, accesibile de la inceputul jocului, cu care sa-i coplesesti apararea. Si cu toate ca rush-urile nu sunt “ilegale” intr-un RTS, multi jucatori s-au simtit frustrati ca nu puteau sa-si construiasca baza in liniste. Daca va numarati printre acesti jucatori, exista o mare sansa sa va placa cel mai nou titlu al celor de la Primal Software, Besieger. Asta insa doar daca o sa puteti trece peste toate problemele jocului, care nu sunt chiar foarte usor de ignorat. Dar sa nu ne grabim.

Besieger este o strategie 3D care aduce mai mult a Stronghold decat cu Starcraft sau seria C&C, din simplul motiv ca se pune mai mult accentul pe construirea/asedierea oraselor decat pe luptele dintre unitati. Rush-ul este practic imposibil in Besieger, fiindca zidurile sunt foarte ieftine de construit si pot si ridicate in foarte scurt timp, lucru valabil si pentru turnurile de aparare. In teorie, construirea unei citadele, strangerea unei armate destul de numeroase si asedierea orasului advers suna destul de bine. Practica este insa cu totul altceva.
Povestea in sine este cat se poate de banala, ceea ce nu pot sa spun ca ma mira foarte mult: regele Konin din Cimmeria dispare intr-un mod misterios, prilej foarte bun pentru sora sa tiranica si avida de putere sa uzurpe tronul. Drept urmare, Lordul Barmalay, impreuna cu alti cativa supravietuitori, ajutat pe parcursul aventurilor sale de alti eroi, cum ar fi centaurul Cha’zimm, trebuie sa porneasca lupta pentru eliberarea poporului sau. Din nefericire, campania single-player este de departe cel mai mare factor de frustrare din joc, incepand cu dialogurile absolut penibile, continuand cu bataliile haotice si terminand cu pathfinding-ul criminal al unitatilor.

Hiba cea mai mare a jocului este terenul. Paradoxal, el este foarte detaliat si bine realizat, foarte multe vai, stramtori sau dealuri impadurite, care ar permite in teorie o varietate foarte mare de strategii (spre exemplu, unitatile care urca un deal au o viteza de deplasare mult mai mica). Din nefericire, pathfinding-ul unitatilor este atat de dezastruos, inca veti ajunge sa multumiti Celui de Sus cand dintr-un grup de 30 de unitati, 10 vor ajunge la destinatie. Cele care nu ajung acolo unde le-ati trimis vor incepe sa exploreze de nebune harta, pana cand veti avea timp sa le gasiti si sa le trimiteti la destinatia cu pricina. Nu ca ar garanta cineva 100% ca vor ajunge totusi acolo si nu se vor pierde iar pe drum.
Situatia devine mult mai dramatica in cazul asediilor, cand unitatile uneori vor refuza pur si simplu sa urmeze ordinele primite si vor ataca pur si simplu cea mai apropiata cladire sau unitate inamica. Mai nasol e ca daca moare Barmalay (si va muri de foarte multe ori, din cauza propriei prostii), veti fi trimisi frumos meniu principal, ca sa incarcati ultima salvare. Din pacate, nici camera nu va va ajuta foarte mult, deoarece ea va avea prostul obicei sa se “reseteze” in pozitia default cand va e lumea mai draga, reusind intr-un mod foarte elegant sa debusoleze pana si cel mai rabdator gamer.

Partea economica a jocului este gandita un pic mai bine. Veti avea de adunat trei resurse: piatra, mancare si fier, insa cea mai importanta resursa din joc o reprezinta taranii, fiindca ii veti folosi la tot ce vreti sa faceti in joc, de la construit/reparat cladiri, adunat resurse si pana la recrutarea de noi trupe. De aceea, casele sunt cele mai importante cladiri din joc, iar in timpul unui atac puteti sa slabiti foarte puternic inamicul daca ii distrugeti casele. Insa exista un numar maxim de tarani pe care puteti sa-i aveti si nici resursele nu sunt infinite, asa ca nu va veti putea dezvolta intr-o veselie la nesfarsit, fiindca s-ar putea sa aveti surpriza sa ramaneti fara resurse pentru armata exact inaintea atacului final asupra inamicului.
Insa nici acest aspect nu e lipsit de probleme, fiindca micromanagement-ul taranilor poate ajunge undeva la nivelul seriei Settlers. Pentru a construi o catapulta, veti avea nevoie de resurse pentru a construi mai intai un Siege Workshop. Dupa ce-l construiti, va trebui sa bagati un taran in cladire, ca sa poata incepe productia propriu zisa. Iar dupa toate acestea, va trebui sa folositi alti tarani pentru a manevrea catapulta. Mirific.