Beyond Good & Evil – RePlay Review

Beyond Good & Evil – RePlay Review

  Tom Clancy’s Splinter Cell. Prince of Persia: The Sands of Time. Beyond Good and Evil. Trei jocuri lansate la finalul anului 2003. Însă doar două au avut succes comercial şi au beneficiat de apriecieri din partea jucătorilor. Dacă n-aţi încercat până acum Beyond Good and Evil, aflaţi că el e “ăl mai ciudat”. Având o problemă asemănătoare cu cea a lui Psychonauts (joc lansat 2 ani mai târziu, cu un concept interesant, dar un eşec comercial), BGAE nu a vândut mai mult de 100.000 de unităţi în lumea întreagă. Asta în ciuda faptului că a fost lansat pe patru platforme şi a avut suportul unui publisher de primă mână: Ubisoft.
       Creat de designerul Michel Ancel, cel care l-a născocit şi pe simpaticul Rayman, şi cu o poveste pe măsură, Beyond Good and Evil ar fi trebuit să mulţumească atât jucătorii cât şi membrii presei de specialitate. Lucru care de altfel s-a şi întâmplat, cei care l-au jucat fiind plăcut impresionaţi, jocul primind note peste 8 în revistele de specialitate. Şi totuşi, BGAE este văzut ca o dezamăgire comercială, în istoria de 20 de ani a publisherului francez el numărându-se printre singurele jocuri cu o asemenea “distincţie”.
       Povestea din Beyond Good and Evil o are în rolul principal pe Jade, o pământeană cu părul negru şi buzele verzi nevoită să salveze lumea futuristă în care trăieşte, Hillys. Pentru aceasta, ea va folosi un băţ Dai-jo de luptă şi un aparat de fotografiat, cel din urmâ având o utilizare similară cu cea a omologului său din Bioshock. Un fel de fotograf/jurnalist liber profesionist, Jade va fi acompaniată în aventurile ei de către Pey’j, unchiul jumătate porc/jumătate om şi mai apoi de Double H – un agent din partea IRIS Network – echivalentul futurist al OTV, care nu crede în minciunile politice servite prin video-ziare de către politicieni. Şi bine face, deoarece după invazia extratereştrilor DomZ apar forţele paramilitare Alpha Section, care nu sunt aşa de utile şi inocente cum pretind.

       Pentru a descoperi misterul care stă în spatele acestei invazii, va trebui să parcurgi mări şi ţări, la propriu, având la dispoziţie un hovercraft. Acesta va putea fi îmbunătăţit cu arme mai puternice şi cu un aparat ce-i permite să facă salturi, modificările fiind efectuate la garajul Mamago, condus de două entităţi hipopotamiene cu accent şi aspect jamaican. Într-adevăr, dacă e un lucru care-i prieşte acestui joc este diversitatea: de voci, BGAE având un voice acting aproape impecabil, de personaje, din ce în ce mai ciudate şi mai nostime şi nu în ultimul rând, de împrejurimi. Vei colinda peşteri, oraşe, baze secrete şi hangare, toate prezentate într-un stil grafic asemănător desenelor animate, dar într-atât de serios încât să-ţi fie şi frică de extratereştrii care ţi-au atacat planeta.
       O feerie de albastru şi de verde îţi va invada ecranul, de la meniul principal la lumea din Hillys, cu iarbă, copaci, cer, soare şi apă – toate într-atât de bine puse la punct încât îţi vei dori să te plimbi prin această lume doar pentru a afla ce e mai departe, ce e dincolo de următoarea peşteră sau clădire. Revenind la sunet, vei recunoaşte un accent spaniol la companionul virtual din inventarul tău, ce-ţi scanează obiectele şi-ţi oferă informaţii despre utilizarea lor. Apoi vine Pey’j cu accentul de redneck american şi misteriosul Double H cu uşoare inflexiuni britanice.
       Jocul începe destul de brusc, cu orfelinatul pe care-l administrează Pey’j şi Jade fiind atacat de DomZ. Acum ai ocazia să afli că nu ţi-ai plătit factura la electricitate şi nu poţi să activezi scutul ce ar fi putut salva clădirea. Acest moment uşor amuzant este urmat de o luptă cu extratereştii care fură copiii din orfelinat. Fiind un action adventure cu anumite caracteristici de platformer, lupta este un aspect relativ simplu: foloseşti băţul din dotare şi mai apoi picioarele şi un lansator de discuri.

 Poate părea uşor simplist, dacă nu luăm în considerare combo-urile şi mişcările coechipierului vostru, atât Pey’j, cât şi Double H având un atac puternic care poate propulsa inamicii în aer. Odată ridicaţi de pe sol, le poţi servi o lovitură pe care o poţi direcţiona în aşa fel încât să lovească mai mulţi adversary odată. Controlarea celui de-al doilea personaj se face printr-un singur buton şi are două utilizări. În primul rând execuţi mişcarea specifică şi apoi îţi poate deschide anumite uşi sau apăsa butoane de la lifturi.
       Personajele secundare nu se limitează însă la a te susţine prin simpla lor prezenţă. Memorabilă este secvenţa care, recunosc, m-a entuziasmat şi pe mine: după doborârea primului boss din joc, Jade şi Pey’j se îmbrăţişează. Chiar dacă imaginea unei tinere la aproximtiv 20 de ani îmbrăţişându-se cu o combinaţie de om şi porc nu pare la prima strigare tocmai atractivă, vă asigur că cei de la Ubisoft au reuşit să ofere un aspect aproape cinematografic jocului. Desigur, nu se poate compara în termeni de atmosferă cu excelentul Fahrenheit, însă ceea ce face BGAE, face bine. Şi arată şi bine. Pentru anul în care a apărut, jocul nu părea că a fost portat de pe console pe PC. În mod surprinzător, el nu suferă nici de probleme serioase legate de cameră, cum ne-am aştepta de la o astfel de portare. Iar sistemul de control este foarte uşor de învăţat şi utilizat.
       La fel ca şi excelentul Psychonauts, Beyond Good and Evil reuşeşte să te introducă într-o lume nouă, complet diferită de ce vezi pe geam sau la televizor. Lucrul care uimeşte şi te ţine în acel universe minunat este chiar lumea în sine. Fie că te plimbi pe pajiştea din faţa orfelinatului şi admiri soarele deasupra mării (reflecţii pe apă, raze de soare) sau vietăţile ce-şi duc liniştite viaţa prin zonă, fie că te plimbi cu hovercraft-ul pe marea ce leagă Pedestrian District de Slaughter House şi mai toate zonele din joc, te vei simţi cufundat într-o căldură de culori, sentiment ce poate că l-ai mai simţit doar în vreuna din lumile deşertice din venerabilul Outcast.

       Totul este o distracţie, în mare parte, nu vei vedea sânge sau feţe triste, nici măcar la boss-ii cu care te vei lupta. Aici este un element interesant de punctat: de multe ori nu vei putea să învingi inamicii decât cu ajutorul coechipierilor.
       Un moment deosebit în cadrul unui joc deosebit nu poate fi ajutat decât de o coloană sonoră deosebită. Muzica este dinamică, se schimbă în raport cu tempo-ul acţiunii. Astfel, în timp ce te plimbi pe pajiştea din faţa orfelinatului, vei auzi melodii liniştitoare, calme, în timp ce în timpul luptelor vei asculta un techno extraterestru, care-ţi va face inima să bată mai tare.
       Durata de joc este de aproximativ 10-15 ore şi nu veţi simţi că vă plictisiţi în interiorul acestei lumi. Desigur, acţiunea nu va fi la fel de furibundă ca în Max Payne, dar sunt mereu mini-jocuri sau misiuni secundare de îndeplinit, precum curse de hovercraft sau un tip de fotbal cu monede, toate oferindu-ţi ca recompensă credite sau perle, acestea din urmă fiind de altfel şi singurele “resurse” din joc. Perlele sunt rare, în tot jocul existând doar 88, ele fiind folosite ca să cumperi obiecte precum jump pack sau motor mai puternic pentru hovercraft, în timp ce creditele le vei cheltui pe mâncare, care îţi va umple la loc inimioarele care-ţi indică sănătatea.
       Ceea ce scoate în evidenţă BGAE sunt detaliile, fie că e o umbră pe perete ce te anunţă că trebuie să te furişezi pentru a nu fi atacat de soldaţi sau turete sau chiar aparatul de fotografiat, cu care faci poze diferitelor animale (acest ultim aspect îţi va aduce şi el perle, dacă ai fotografiat destule exemplare). La partea de furişare jocul nu îşi propune să detroneze Splinter Cell sau Thief, dar componenta stealth funcţionează aşa cum ar trebui. Te vei lipi de pereţi, vei merge aplecat, vei sări în gropi şi vei merge tiptil în spatele soldaţilor pentru a nu fi detectaţi. Când vei fi în spatele lor, le vei putea lovi aparatul de respirat, acest efort fiind răsplătit cu un număr de credite. De asemenea, vei descoperi coduri secrete şi dacă vei aştepta momentul potrivit să mergi mai departe, pentru a nu fi surprins nici de turete.