BioShock Review

default

Dimensiune font:

| 23-10-2012 16:36

BioShock Review

Unul dintre lucrurile la care orice om se pricepe de minune este comentatul. Indiferent dacă opinia lui este avizată sau nu, el îşi va da cu părerea despre un anume subiect când este întrebat. Şi în 99% din cazuri, va spune că dacă ar fi fost în locul lui X sau Y, ar fi făcut o treabă de o mie de ori mai bună. Sport, politică, medicină, administraţie, nu contează. Dacă iei de bună tot ce auzi, lumea e plină de genii. Puţini sunt însă cei care dacă ar fi într-adevăr puşi într-o situaţie delicată, s-ar descurca ca la carte. Şi chiar mai puţini ar fi cei care s-ar revolta împotriva ideologiilor clasice şi ar crea un paradis al libertăţii pentru cei consideraţi a fi demni pentru o asemenea lume.

În această ultimă categorie selectă se încadrează şi Andrew Ryan, un fost cetăţean sovietic, devenit industrialist de succes în Statele Unite, care dezgustat fiind de principalele curente politice la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, a decis să le respingă şi să-şi construiască o lume perfectă, una în care "artiştii să nu aibă frica cenzorilor, unde oamenii de ştiinţă să nu fie constrânşi de dileme morale, unde măreţia să nu fie limitată de mediocritate". O lume numită în mod ironic, Rapture. Însă nici măcar o astfel de creaţie idealistă nu este ferită de slăbiciunile omului, şi aşa cum o să aflaţi şi voi, singurul lucru mai înfricoşător decât imaginaţia umană este libertatea absolută.

Aventura voastră începe într-un mod spectaculos, prin prăbuşirea avionului în care vă aflaţi în mijlocul Oceanului Atlantic. Şi cu toate că şocul aterizării forţate şi hipotermia ar fi trebuit să vă omoare fără drept de apel, reuşiţi totuşi să înotaţi până la un far apropiat, aflat în mod miraculos la o aruncătură de băţ de unde v-aţi prăbuşit. Tremurând şi neştiind unde vă aflaţi, exploraţi interiorul farului, luminile ce prind viaţă singure conducându-vă la o batisferă care vă va trimite într-o lume extraordinară.

Odată ajunşi însă în Rapture, veţi descoperi rapid că oraşul este departe de lumea idealistă şi magnifică pe care o reprezenta odată, locuitorii săi fiind acum mutanţi odioşi, care bântuie coridoare pustii căutând ADAM – resursa care ţine Rapture în viaţă, ea stând la baza tuturor îmbunătăţirilor genetice pe care le puteţi avea dar şi una dintre principalele cauze ale războiului civil care a decimat visul lui Andrew Ryan. Aşa cum veţi afla de la unul dintre supravietuitori, din punct de vedere medical ADAM este un dezastru, deoarece după prima folosire ai nevoie de cantităţi din ce în ce mai mari pentru a-ţi păstra sănătatea mintală. Din punct de vedere comercial însă… hai să spunem doar că a reprezentat o oportunitate extraordinară pentru oamenii fără scrupule din Rapture.

ADAM-ul este unica resursă care vă permite să cumpăraţi plasmide şi tonics-uri, şi ţinând cont că nu îl găsiţi pe toate drumurile, va trebui să vă gândiţi foarte bine în ce mod alegeţi să vă îmbunătăţiţi personajul. Plasmidele pot fi considerate echivalentul vrăjilor, efectele lor fiind dintre cele mai diverse, de la şocuri electrice, telekinezie şi incinerarea inamicilor până la îngheţarea lor completă, asmuţirea unui roi de albine, propulsarea în aer a adversarilor sau marcarea lor ca ţinte pentru sistemele de securitate. Anumite plasmide, cum ar fi Winter Blast şi Incinerate, vor fi folositoare şi în privinţa interacţiunii voastre cu mediul înconjurător. Incinerate de exemplu poate fi folosită la topirea gheţii care vă blochează accesul în anumite zone sau pentru dezgheţarea anumitor obiecte.

Tonics-urile pe de altă parte sunt abilităţi active tot timpul, ele fiind împărţite în trei categorii: fizice, pentru luptă şi tehnice. Printre bonusurile oferite de tonics-urile pentru luptă se numără o rezistenţă mai mare la atacurile din apropiere, damage mai mare cu anumite arme sau posibilitatea de a îngheţa / incinera / electrocuta inamicii care reuşesc să vă lovească din apropiere. Cu ajutorul tonics-urilor fizice pe de altă parte, puteţi obţine o viteză mai mare de deplasare şi de folosire a anumitor arme, eficienţă sporită cu trusele medicale sau posibilitatea de a recupera viaţă şi EVE cu fiecare lovitură reuşită din apropiere. Iar aşa cum o sugerează şi numele, tonics-urile tehnice sunt cele care vă vor ajuta să ocoliţi mai uşor sistemele de securitate din Rapture, fie că e vorba de turete, roboţi de pază, tonomate cu item-uri şi muniţie sau seifuri.

Dacă tot am ajuns la capitolul sisteme de securitate, trebuie să menţionez faptul că ocolirea acestora este un element pe care nu-l veţi putea ignora în explorarea voastră. În primul rând, turetele şi roboţii de securitate vă vor proteja dacă reuşiţi să le (îi) reprogramaţi, devenind aliaţi de nădejde în multe situaţii. În al doilea rând, tonomatele cu obiecte sau muniţie, odată hack-uite, vă oferă preţuri mai bune de achiziţionare (chiar dacă vă aflaţi în adâncul oceanului, economia din Rapture se bazează tot pe dolar) şi uneori item-uri / tipuri de muniţie ce nu ar fi fost disponibile în mod normal. De asemenea, seifurile sunt o sursă foarte bună de bani, muniţie specială sau obiecte deosebite.

Dificultatea hacking-ului este dată de importanţa ţintei, modul manual implicând un puzzle ce presupune conducerea unui lichid printr-o serie de tuburi, până la destinaţie. Odată cu creşterea nivelului de securitate vor apărea şi elemente care pot scurt-circuita sistemul sau alarme ce pot asmuţi roboţii de securitate asupra voastră, uneori având obligatoriu nevoie de uneltele pentru auto-hacking (dacă vreţi neapărat să folosiţi modul manual de hacking pe o ţintă dificilă, puteţi folosi plasmida Winter Blast pentru a încetini viteza de curgere a lichidului). După o perioadă de timp însă, hacking-ul manual va deveni plictisitor, aşa că de cele mai multe ori veţi folosi fie unelte de auto-hacking, fie veţi „mitui” dispozitivul respectiv, atunci când există această opţiune.

… camera de fotografiat vă poate oferi acces şi la tonics-uri speciale sau vă poate face viaţa mai uşoară per total – dacă reusiţi să fotografiaţi de suficiente ori o turetă de exemplu, după ce o distrugeţi veţi găsi mai multă muniţie pe care să o puteţi folosi.

Cu toate că uneltele de hacking sau tipurile speciale de muniţie nu se găsesc pe toate drumurile, veţi avea totuşi posibilitatea să vi le creaţi şi singuri la staţii U-Invent, folosind componente pe care le găsiţi împrăştiate prin Rapture: furtunuri, lipici, apă distilată, enzime, şuruburi, alcool, baterii ş.a.m.d. De asemenea, vă veţi putea îmbunătăţi şi armele, folosind staţiile Power To The People – atenţie însă, nu puteţi alege decât un singur upgrade la fiecare staţie găsită.

În ciuda selecţiei variate, nu veţi putea echipa decât şase plasmide în acelaşi timp, aşa că pe măsură ce exploraţi oraşul va trebui să jonglaţi cu ce aveţi la îndemână şi să păstraţi numai ce credeţi că vă va ajuta cel mai mult. Lucru valabil şi pentru cele trei ramuri de tonics. De asemenea, ţineţi cont şi de faptul că sloturile adiţionale pentru plasmide şi tonics-uri vor trebui cumpărate tot cu ADAM. Din fericire, odată selectate, plasmidele şi tonics-urile nu rămân bătute-n cuie până la finalul jocului, existând posibilitatea să le schimbaţi la Gene Bank-urile din Rapture. Tonics-urile şi plasmidele vor determina în mare parte şi stilul în care veţi explora oraşul: puteţi alege să folosiţi în mare parte numai plasmide, să mergeţi pe o combinaţie de plasmide şi arme, să cumpăraţi tonics-uri fizice care să vă ajute dacă vreţi să folosiţi foarte mult cheia franceză sau să deveniţi un hacker expert şi să vă plimbaţi tot timpul cu roboţi de pază după voi.

În privinţa armelor însă nu trebuie să vă faceţi probleme, deoarece veţi putea căra un arsenal decent: cheie franceză, pistol, mitralieră, shotgun, aruncător de grenade, arbaletă, aruncător de chimicale şi… o cameră de fotografiat, care se va dovedi unul dintre cei mai buni aliaţi pe care îi puteţi avea. Motivul este foarte simplu: camera de fotografiat vă va permite să examinaţi inamicii şi să găsiţi diverse slăbiciuni ce vor fi transformate în bonusuri. Pentru aceasta, va trebui să faceţi o serie de fotografii, care odată developate vă vor oferi informaţii preţioase despre respectivul tip de inamic. Pe lângă bonusurile de damage pe care le puteţi obţine în acest fel, camera de fotografiat vă poate oferi acces şi la tonics-uri speciale sau vă poate face viaţa mai uşoară per total – dacă reusiţi să fotografiaţi de suficiente ori o turetă de exemplu, după ce o distrugeţi veţi găsi mai multă muniţie pe care să o puteţi folosi.

Cercetarea nu este însă foarte uşoară, deoarece după un anumit număr de poze, veţi fi penalizat dacă fotografiaţi în continuare acelaşi inamic, aşa că va trebui să căutaţi permanent noi subiecţi doritori de a fi imortalizaţi. Puteţi opta să le faceţi poze şi după ce îi omorâţi, însă veţi progresa mai greu. Pe de altă parte, dacă reuşiţi să faceţi o poză cu mai mulţi inamici în cadru, sau îi surprindeţi în mişcare, veţi obţine bonusuri substanţiale pentru cercetare (lucru posibil şi cu anumite tonics-uri). Acest lucru, cumulat şi cu faptul că în timpul developării pozelor timpul se opreşte, vă va face cariera de fotograf mai plăcută iar bonusurile pe care le obţineţi se vor dovedi extrem de folositoare.

Anumiţi inamici vor fi mai greu de imortalizat decât alţii, deoarece nu toţi se comportă la fel. Cunoscuţi sub numele de Splicers, adversarii pe care-i veţi întâlni pe parcursul aventurii voastre sunt foştii locatari din Rapture… sau mai bine zis umbrele a ceea ce erau odată, mutanţi care şi-au pierdut minţile din cauza ADAM-ului şi care acum bântuie coridoarele în căutarea acestei resurse preţioase.

Nu veţi întâlni o varietate foarte mare, însă splicerii vor deveni din ce în ce mai puternici pe măsură ce exploraţi oraşul, fiecare tip având propriul stil de atac: corp la corp, cu arme de foc, plasmide, cocktail-uri molotov sau grenade. Unii spliceri au de asemenea şi abilităţi speciale, fiind capabili să se camufleze sau având o agilitate ieşită din comun, ce le permite să escaladeze ziduri şi tavane. Şi cu toate că şi-au pierdut minţile, splicerii vor încerca pe cât posibil să vă flancheze când vă atacă şi vor fugi de voi, în cazul în care văd că v-aţi apropiat prea mult de ei sau sunt pe cale să moară. Unii vor folosi chiar şi grenade fumigene pentru a vă deruta şi vor încerca să ajungă la un healing station din apropiere pentru a-şi reface viaţa – de notat faptul că puteţi să hack-uiţi staţiile de vindecare, splicerii fiind otrăviţi în momentul în care încearcă să le folosească.

Aproape orice obiect din mediul înconjurător poate fi manipulat folosind telekinezia, aşa că nu veţi duce lipsă de scuturi sau proiectile dacă rămâneţi brusc fără muniţie.

La prima vedere va fi tentant să vă aruncaţi cu capul înainte şi să umpleţi toţi adversarii cu plumb, dar sunt unele aspecte de care ar trebui să ţineţi cont. În primul rând, muniţia trebuie folosită cu grijă, deoarece nu veţi avea cantităţi industriale la dispoziţie. În al doilea rând, toate armele (în afară de camera de fotografiat şi cheia franceză) au trei tipuri de muniţie, fiecare fiind recomandată într-o anumită situaţie sau împotriva anumitor inamici. Shotgun-ul de exemplu poate folosi gloanţe normale, electrificate (imobilizează adversarii pentru scurt timp) sau explozive (bune împotriva grupurilor de adversari) în timp ce lansatorul de grenade poate folosi mine de proximitate, grenade sau rachete cu ghidare termică.

În al treilea rând, explorarea temeinică a împrejurimilor vă poate furniza moduri inedite în care să curmaţi suferinţa splicerilor. Odată incineraţi de exemplu, ei vor fugi către cea mai apropiată sursă de apă sau cameră inundată, moment în care îi puteţi electrocuta. O pată de ulei aflată într-un coridor strâmt se poate transforma într-un zid de foc mortal pentru oricine este suficient de nesăbuit să treacă pe acolo. Asta nu înseamnă însă că nu puteţi fi şi creativi. Butoaiele pot fi folosite atât ca scut cât şi ca armă dacă folosiţi telekinezia, în timp ce tuburile cu gaz pot să vă arunce în aer inamicii în moduri foarte artistice. Folosind Winter Blast, puteţi să îngheţaţi inamicii pentru a-i sfărâma cu cheia franceză, însă în acest mod veţi pierde banii, obiectele şi muniţia pe care le au asupra lor. Dacă sunteţi diabolici, puteţi plasa mine de proximitate pe tavan ca apoi să folosiţi plasmida cyclone trap pentru a propulsa splicerii direct în lumea cealalată sau puteţi să returnaţi cocktail-urile molotov şi grenadele aruncate spre voi folosind telekinezia, cu menţiunea „Destinatar necunoscut”. Aproape orice obiect din mediul înconjurător poate fi manipulat folosind telekinezia, aşa că nu veţi duce lipsă de scuturi sau proiectile dacă rămâneţi brusc fără muniţie.

Deoarece plasmidele consumă cantităţi diferite de EVE, iar numărul seringilor cu acest ser preţios este totuşi limitat, uneori va trebui să improvizaţi pe loc, dacă planul A nu dă efectele scontate. Unii spliceri de exemplu sunt mai susceptibili la anumite tipuri de damage şi complet imuni la altele, aşa că nu există o plasmidă atot-puternică cu care să decimaţi tot oraşul.

După ce veţi obţine prima plasmidă, veţi mai afla şi că nu puteţi obţine ADAM decât omorând sau salvând o Surioară Mică (sau Little Sister) – o fetiţă în aparenţă, dar care este practic invulnerabilă din cauza cantităţii foarte mari de ADAM din corpul său. Pentru a ajunge însă la decizia de a omorî sau salva o LS va trebui mai întâi să eliminaţi unul dintre cei mai periculoşi locatari din Rapture – Big Daddy (alintat domnul Bubbles de către LS) – un bodyguard extrem de puternic, care în afară de a vă trimite pe lumea cealaltă nu ştie prea multe dacă îi ameninţaţi surioara sau îl atacaţi.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei