BlackSite: Area 51 Review

BlackSite: Area 51 Review

   În BlackSite: Area 51 vei intra în rolul lui Aeran Pierce, un soldat “periculos” din cadrul unei echipe Delta Force, povestea rezumându-se la aceeaşi idee ca cea din Area 51, similară X-Files (nu degeaba voice acting-ul era asigurat de David Duchovny): extratereştrii versus guvernul SUA. Din păcate, ea îţi este oarecum dată "cu linguriţa”: mergi prin nivel, mai tragi într-un monstru şi abia apoi poate mai afli vreo noutate. E drept, pentru cei care vor să afle mai mult există câteva bonusuri relativ ascunse de producători, numite “dossiers”, care au rolul de a umple anumite goluri lăsate de poveste, pe care le poţi accesa din meniul jocului după ce le găseşti.

       Acţiunea începe în Irak, unde vei înfrunta nişte fiinţe extraterestre într-o misiune periculoasă, în care mai dai şi peste un fragment-cristal de origine necunoscută. Într-un mod deloc surprizător lucrurile iau o întorsătură urâtă, au loc nişte confruntări, tu pierzi un om din echipă după care “se stinge lumina”. Povestea continuă în Nevada trei ani mai târziu, când întâlnirile cu mutanţi şi creaturi care de care mai ciudate ajung la ordinea zilei, alter-ego-ul tău având din nou o echipă sub comanda sa pentru a elimina inamicii.
       În privinţa gameplay-ului, BlackSite este repetitiv şi liniar, ideea de bază fiind să parcurgi împreună cu echipa ta un traseu bine definit, să le dai ordine coechipierilor şi în cea mai mare parte a timpului să împuşti orice îţi stă în cale. Ordinele sunt foarte simple, fiind vorba de a muta subordonaţii în nişte puncte prestabilite (îţi va apărea un cerculeţ mare pe tot ecranul care să te anunţe), a-i pune la comanda turelelor, să folosească C4 pentru a arunca diverse uşi în aer sau să conducă vehicule. Acest management al echipei putea însă foarte bine să lipsească, deoarece în afara locurilor unde pot fi folosite, ordinele au o valoare egală cu 0. Ca şi cum asta n-ar fi fost de ajuns, vei fi în permanenţă constrâns de ziduri invizibile, care bineînţeles că nu te vor lăsa să o iei pe unde doreşti, fiind nevoit să parcurgi nivelurile doar pe drumul gândit de către designeri.
       Pentru a face lucrurile mai interesante a fost implementat un sistem de moral, care să afecteze starea soldaţilor; în teorie, dacă moralul echipei este ridicat, coechipierii se vor comporta mai bine în lupte, vor ochi mai precis şi vor fi mai voioşi împotriva extratereştrilor, pe când dacă moralul este scăzut eficacitatea lor va avea de suferit. Eu însă nu am sesizat vreo schimbare în comportamentul lor, dar dacă manualul jocului precizează acest element, probabil că există pe undeva pe acolo.

   Pe parcursul jocului vei avea acces şi la vehicule, care chiar dacă la primul contact sunt mai dificil de manevrat (parcă patinezi pe gheaţă cu Humvee-ul), te vor mai scoate un pic din monotonia împuşcaturilor. La fel se poate spune şi despre folosirea turelelor sau confruntările cu inamicii tip boss – creaturi imense asemănătoare “balaurilor cu 7 capete” din povestirile mioritice.
       Principala atracţie din BlackSite ar fi trebuit să fie luptele, dar chiar şi acestea sunt fade şi monotone. Şi nici arsenalul nu stă mai bine în privinţa diversităţii. Avem o versiune modificată a clasicului M16A2, o puşcă de asalt M4, pistolul cel de toate zilele, o puşcă cu lunetă pe care din păcate nu prea vei avea ocazia s-o foloseşti, deoarece muniţia aferentă se găseşte mai greu, un lansator de rachete cu ghidare laser, un fel de shotgun mai deosebit şi un tun cu plasmă. Cel mai enervant va fi însă faptul că de cele mai multe ori, după ce te chinui să strângi un armament mai avansat, la începutul unui alt nivel nu vei rămâne decât cu pistolul şi clasicul M4.
       Continuând pe linia trasată de lupte şi arsenal, nici creaturile extraterestre nu sunt extrem de variate, asfel că de multe ori vei da peste inamici care au “la bord” câteva membre în plus, puse acolo probabil pentru a-i face mai ciudaţi şi mai interesanţi. Monstruleţii împrumutaţi din filmele de profil (gen Aliens) vor fi şi ei prezenţi, jocul încercând să introducă şi nişte elemente horror, însă cel puţin pentru mine ele nu şi-au făcut efectul. Cel mai des însă te vei întâlni cu soldaţii înviaţi cu ajutorul tehnologiei extraterestre (numiţi Reborn), inamicii tip boss menţionaţi anterior nefiind memorabili în vreun fel (poate doar prin dimensiune).

       Din punct de vedere grafic jocul se prezintă bine, mulţumită versiunii modificate a engine-ului Unreal 3 pe care o foloseşte. Performanţa este rezonabilă chiar şi pe sisteme modeste, singura problemă fiind reprezentată de un bug care te forţează să schimbi rezoluţia ori de câte ori intri înapoi în joc, lucru care mi s-a părut deranjant. Din cauza folosirii engine-ului U3, personajele şi obiectele au un efect de bloom, specific de altfel titlurilor care folosesc tehnologia creată de Epic Games, lucru care e posibil să nu fie chiar pe placul tuturor. Ploaia este şi ea prezentă la datorie, însă doar la nivel de nuanţă, deoarece nu reuşeşte să-ţi imprime acea stare apăsătoare care ar fi plusat la capitolul atmosferă. Bine măcar că exploziile grenadelor și a diferitelor butoaie (sau chiar a anumitor tipuri de extratereștri) sunt bine realizate. Lucru valabil şi pentru expresiile faciale şi animaţiile personajelor.
       Ţin să mai menţionez şi faptul că Midway îşi face reclamă prin intermediul jocului, fiind afişate în diverse locuri bannere ale propriului studio. Nu că ar fi primul producător care apelează la asemenea tactici, însă după o vreme acestea încep să devină enervante, fiind afişate la un moment dat la tot pasul. Campanie electorală în toată regulă. Şi în mod paradoxal, cu toate că în meniul jocului apare logo-ul Havok, efectele de fizică aproape că lipsesc cu desăvârşire, acest lucru reflectându-se în principal în condusul vehiculelor şi în timpul confruntărilor.
       Din fericire pentru Blacksite, partea audio are mai multe părţi pozitive decât negative. Plângerile pe care le am la acest capitol sunt îndreptate către coloana sonoră, care există doar pe alocuri, şi zgomotele armelor, care numai realist nu sună. E drept, şi sunetele produse de monştri ne duc mai mult cu gândul la o parodie decât joc horror, dar aici intervin şi gusturile personale. În schimb, voice acting-ul este ok din punct de vedere calitativ şi plin de ironii care de care mai răutăcioase, la adresa ta sau guvernului SUA, pornirile agresive sau prietenoase ale NPC-urilor contribuind şi ele la o atmosferă măcar comică.