Borderlands – RePlay Review
Dimensiune font:
Borderlands – RePlay Review
Îmi imaginez că micuţii pionieri care se strângeau prin case la ore fixe, ca să prindă cinci minute de Mihaela, Pin Pin sau omuleţul lui Gopo nu au suspectat nicio clipă la ce va fi folosită tehnica animaţiei, atât de dragă lor.
E greu să prevezi că o chestiune atât de inocentă şi copilărească va fi utilizată câteva decenii mai târziu pentru a-ţi băga în sperieţi spectatorii cu desene animate horror, a vărsa kilolitri de sânge pe celuloid sau a învolbura apele deja controversate ale hentaiurilor de pretutindeni. Dar ceea ce ne interesează pe noi e tendinţa – în ultimul timp relativ frecventă – de a folosi stilul de desen animat pentru a decora jocuri video.
Pentru cei care apreciază acest stil, efectul este spectaculos – eu de pildă îmi căutam maxilarul pe jos după ce am văzut XIII pentru prima oară: nu-mi venea să cred că o bandă desenată pe care o ţinusem în mână, o traversasem pagină cu pagină empatizând cu protagonistul în timpul fiecărui necaz, va prinde viaţă în 3D, chiar în faţa ochilor mei.
Mad Mel: Beyond Thunderfallout
După ce aţi debarcat în primul nivel, nu o să vă ia prea mult timp să dibuiţi de unde exact îşi trage Borderlands inspiraţia. Se face că o grămadă de indivizi au aterizat asemeni prospectorilor din America de Nord pe Pandora, o planetă care promitea cantităţi intimidante de minerale valoroase. Ei bine – ghinion – fiindcă tot ce au găsit nefericiţii colonişti au fost ruine şi deşert. Mai mult deşert decât ruine, dar în sfârşit.
Ceea ce n-am înţeles eu din această premisă este cum e posibil ca într-un viitor (sau mă rog, într-un univers) în care călătoria interplanetară e posibilă, nu se putea studia structura geologică a planetei de la distanţă, ca să nu se mai obosească nimeni să-şi ia bilete-dus şi să rămână blocaţi într-un loc unde un boschet cu măceşe e un vis frumos.
Evident că în lipsa unei organizări serioase, s-a dezlănţuit anarhia şi oricine nu deţine o armă de foc trebuie să sape, vorba lui Clint Eastwood. Singura speranţă a „naufragiaţilor” este un mit local conform căruia pe undeva ar fi ascuns un buncăr încărcat cu artifacte şi tehnologie extraterestră de valoare incomensurabilă.
Aici intri tu în ecuaţie, alegând una din patru clase de personaje – Berserker, Hunter, Soldier sau Siren. Rolurile „tradiţionale” sunt de tank, sniper, support gunner respectiv rogue, dar specializările îi trunchiază ceva mai elaborat. Astfel, fiecare personaj are o abilitate specială pe care o dobândeşte odată cu atingerea nivelului 10, abilitate care va fi mai departe îmbunătăţită de Skillpoint-urile pe care le investiţi în oricare din cele trei ramuri ale fiecărui protagonist.
Soldatul, spre exemplu, poate plasa o turelă la picioare. În funcţie de ce abilităţi aţi ales, aceasta poate vindeca membrii grupului care stau lângă ea şi/sau aproviziona stocul lor de muniţie. În plus, specializarea Medic permite ca atunci când împuşcaţi partenerii de măcel, să-i loviţi cu… sănătate. Nu v-ar veni să credeţi de câte ori o duzină bine plasată de alice în scăfârlia unui camarad poate să-i salveze viaţa. În fond, nici mie. Hunter-ul cheamă în ajutor o pasăre absolut devastatoare, în timp ce Siren accesează o formă de Stealth numită Phase Walk.
Berserker este poate cel mai amuzant dintre cei patru, căci abilitatea lui specială constă în efectul „Pumnii mei minte nu are”, prin care devine o maşinărie de împărţit scatoalce de neoprit pentru o perioadă scurtă de timp. Ce e de fapt amuzant în toată tevatura e că în această formă, Berserkerul urlă cam ca la un meci de fotbal în timp ce mută gura la spate oricărui raider suficient de ghinionist încât să se afle pe traiectoria directă a pumnilor matahalei. Ceea ce, vă asigur, vă va împinge camarazii la disperare după 3-4 ore de răcneală animalică.
Eroii ca eroii, dar mobii? Cam ca în orice hack’n’slash sau FPS RPG, se vor repeta hoarde după hoarde de adversari generici din câteva categorii. Credeţi-mă că după câteva ore m-am săturat şi eu să mă bat cu aceiaşi raideri, aceleaşi goange şi păsări şi viermi subterani.
Cred că singurele momente când am tresărit din acest punct de vedere au fost unele bossfight-uri; de la monştri uriaşi şi până la buggy-uri într-o arenă improvizată din table şi gunoaie, boşii sunt fiecare o experienţă. Asta din punct de vedere al prezentării, deoarece din păcate toate luptele au aceeaşi soluţie – tragi până rămâi fără gloanţe sau a murit ţinta. Ceea ce de la un punct încolo devine extrem de monoton şi am sperat un pic să văd un puzzle sau un strop de provocare mai cerebrală.
Cred că merită enunţat de pe acum că nu văd niciun motiv pentru care să jucaţi Borderlands în single-player – pe lângă sinergia dintre personaje, pot spune destul de sincer că argumentul principal pentru care am dus jocul la capăt a fost distracţia oferită de încă trei băieţi supăraţi pe viaţă cu care am demolat, hectar cu hectar, bazele de raideri uitate în deşert. De fapt, dacă dezbrăcăm jocul de aspectul cooperativ, descoperim o poveste destul de fadă, un decor care se schimbă prea puţin ca să impresioneze şi un gameplay care îşi pierde toată sarea şi piperul când realizezi cu stupoare că repeţi acelaşi algoritm zeci de minute la rând, singura motivaţie fiind loot-ul.
O "noutate" subtilă, dar care probabil va atrage doar un tip aparte de gameri, este prezenţa unor secvenţe de platforming: pentru a ajunge la cutii şi recompense ascunse, ori pentru a rezolva câte un obiectiv mai obscur, va trebui să vă căţăraţi pe case, butoaie sau alte elemente de decor pentru a atinge praguri altfel inaccesibile. „Concursurile” iscate din când în când între membrii grupului, lacomi ca o ceată de pirahna în timpul sezonului uscat, au generat certuri şi chiote de bucurie în voicechat-ul jocului odată ce unul sau altul găsea în sfârşit recompensa din vârful vreunei colibe uitată de Dumnezeu.
Un alt element – deloc nou, dar distractiv – este prezenţa vehiculelor. În timp ce un personaj conduce, un al doilea poate controla lansatorul de rachete sau mitraliera cu care este echipat buggy-ul. Partea bună este că există quest-uri şi boşi cu care vă veţi lupta din maşină şi astfel să schimbaţi placa din goană după loot per pedes în goană după loot motorizată. Dar nu vă faceţi iluzii, deosebirea nu e chiar aşa mare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau