Brexit determină scăderea numărului de muncitori migranţi sezonieri. Lipsa lucrătorilor din România şi Bulgaria ar putea duce la „criza sparanghelului”

59916430-l (1)

Dimensiune font:

| 18-03-2019 19:58

Mulţi producători britanici de fructe şi legume se bazează aproape în totalitate pe muncitorii sezonieri, migranţi din UE, România şi Bulgaria, care acceptă locuri de muncă pe termen scurt pe care muncitorii britanici nu le doresc, iar lipsa acestora ar putea duce la criza sparanghelului.

 

 Sezonul sparanghelului în Marea Britanie este scurt şi timpuriu - în mod tradiţional, acesta se desfăşoară începând cu 23 aprilie, până la jumătatea lunii iunie. Această situaţie va reprezenta primul mare test al crizei sezoniere a forţei de muncă a anului 2019.

Anul acesta, antreprenorii britanici au fost nevoiţi să facă eforturi mai mari pentru a recruta români şi bulgari, în mare parte temători cu privire la lungul proces reprezentat de Brexit, în condiţiile în care premierul Theresa May solicită aprobarea Parlamentului pentru un acord de separare de Uniunea Europeană. Emigranţii sunt, de asemenea, preocupaţi cu privire la modul în care vor fi primiţi de către britanici, care au votat, în 2016, că doresc să părăsească UE.

„Dacă avem cu 20% mai puţini muncitori, atunci vom recolta cu 20% mai puţin sparanghel”, a spus Chris Chinn, un antreprenor din Marea Britanie. „Agricultura din Regatul Unit nu este un joc cu marjă mare, deci un minus de 20% presupune că vom ieşi în pierderi. 50% poate cauza faliment”, a completat acesta.

Preocuparea antreprenorului s-a intensificat după ce 20 dintre cei 100 de muncitori care ar fi trebuit să contribuie la cultivarea culturilor în luna ianuarie au renunţat. Dintre cei 247 de lucrători care ar trebui să sosească între 31 martie şi 6 aprilie, 125 încă trebuie să îşi rezerve zborurile, a spus acesta.

Cu doar 11 zile până la părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie, Guvernul nu a aprobat încă un acord de retragere sau de prelungire, ceea ce înseamnă că riscul unui Brexit fără acord nu poate fi exclus.

Dacă Marea Britanie va fi de acord cu o înţelegere de separare, va începe o perioadă de tranziţie, în cadrul căreia va fi menţinută libertatea de mişcare, până la sfârşitul anului 2020. În absenţa unei înţelegeri, cetăţenii UE care sosesc în Marea Britanie după data de 29 martie vor fi nevoiţi să se înregistreze pentru a putea lucra pe o perioadă mai lungă de trei luni.

Elina Kostadinova, manager la Cobrey Farms, în Varna, Bulgaria, a declarat că mulţi muncitori nu aleg Marea Britanie drept destinaţie pentru muncă din cauza Brexit. „Aceştia nu ştiu dacă vor fi primiţi în ţară, cât timp vor putea sta, cum ar putea călători şi ce le rezervă viitorul”, a spus aceasta. „Ar fi minunat dacă guvernul britanic ar putea lua o decizie”.

Fermele britanice alocă, de obicei, lucrătorilor salariul minim naţional de 7,83 lire pe oră, plus bonusuri în funcţie de performanţă.

Sectorul fructelor şi legumelor din Marea Britanie se bazează, în fiecare an, pe aproximativ 80.000 de lucrători sezonieri din UE. După ce odată abundau de solicitări, în prezent agenţiile de muncă declară că interesul a scăzut în 2017 şi 2018, deoarece muncitorii din România şi din Bulgaria au optat pentru alte ţări din UE.

În ultimele două sezoane, Marii Britanii i s-a redus numărul de lucrători cu aproape 10.000, fapt ce ameninţă aprovizionarea cu alimente şi forţează fermele să plătească salarii şi prime mai mari. La sfârşitul verii, fermele vor oferi cazare gratuită şi vor acoperi costurile aferente zborurilor pentru a-i convinge pe muncitori să aleagă în continuare Marea Britanie drept destinaţie pentru muncă.

Concordia, o organizaţie caritabilă care găseşte companii de recrutare din UE pentru fermele britanice, a declarat că acum face eforturi mult mai mari în privinţa recrutării. „Agricultura Regatului Unit va intra, cu siguranţă, într-o perioadă de criză. Lipsa muncii înseamnă lipsa recoltei, ceea ce înseamnă că nu vor exista fructe şi legume pe rafturile supermarketurilor britanice”, a declarat Stephanie Maurel, directorul executiv al companiei. MEDIAFAX.RO

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei