Bundestagul va fi condus de o femeie. Cine este Bärbel Bas

bild-bas-baerbel-spd-duisburg-i-bundestagswahl-100__v-Podcast

Dimensiune font:

| 27-10-2021 10:15

Bärbel Bas, din cadrul Partidului Social-Democrat (SPD), a fost aleasă marţi în funcţia de preşedinte al Bundestagului, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei.

Bas îi succede lui Wolfgang Schäuble, informează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung, citată de Mediafax.

Bärbel Bas, în vârstă de 53 de ani, a primit 576 de voturi pentru din totalul de 724, în prima şedinţă a noii legislaturi din Germania.


“Mulţumesc din toată inima pentru acest vot. Voi fi preşedintele tuturor parlamentarilor”, a declarat Bärbel Bas.

 

În discursul final, Wolfgang Schäuble, care a fost preşedinte al Bundestagului din octombrie 2017 până acum, a pledat pentru reformarea sistemului electoral german.

“Dacă am reuşi să modificăm sistemul electoral, nu aş mai fi atât de trist după experienţele amare din ultima legislatură. Este necesar un sistem electoral mai simplu, acest lucru nu suportă amânare”, a afirmat Wolfgang Schäuble.

Politicianul din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a pierdut postul de preşedinte al Bundestagului după victoria Partidului Social-Democrat în scrutinul parlamentar.


Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) s-a clasat pe primul loc în scrutinul legislativ desfăşurat la sfârşitul lunii septembrie în Germania, obţinând 25,7% din voturi (206 locuri în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului).

Uniunea Creştin-Democrată / Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU) se situează pe locul doi, cu 24,1% (196 de locuri în Bundestag), şi va ajunge în opoziţie dacă SPD va forma o coaliţie guvernamentală cu Alianţa ’90/Verzi şi cu Partidul Liber-Democrat (FDP).


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Crimă șocantă de Sf. Nicolae! Bărbat decapitat, capul i-a fost aruncat la WC
06/12/2023 19:01

Un caz socant de crimă s-a produs miercuri, 6 decembrie 2023, in jurul orei 14,30, in localitatea Slătioara din judetul Olt. Un bărbat a fost decapitat de un altul. Faptele s-au petrecut miercuri, 6 decembr ...

Kiliciko: Nu va fi diferență între Ucraina lui Zelenski și Rusia lui Putin
06/12/2023 16:32

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, spune că presedintele Volodimir Zelenski este tot mai izolat si mai autoritar si că, la un moment dat, nu va fi nicio diferenta intre ”Ucraina condusă de Zelenski si Rusi ...

Vladimir Putin a plecat însoțit de elita armatei ruse în Abu Dhabi: a fost escortat de o flotă de avioane de luptă
06/12/2023 16:16

Vladimir Putin a plecat insotit de elita armatei ruse in Abu Dhabi: a fost escortat de o flotă de avioane de luptă, avioane conduse de cei mai buni piloti Vladimir Putin a sosit miercuri la Abu Dhabi, a anun ...

Victor Ciutacu, reacție după restructurările de la Libertatea: 'Vezi tu, Cătăline, cum ajungem la vorba lu’ Băsescu...'
06/12/2023 16:00

Victor Ciutacu, reactie după restructurările de la Libertatea: 'Vezi tu, Cătăline, cum ajungem la vorba lu’ Băsescu...' Jurnalistul Victor Ciutacu a comentat restructurările de la ziarul Libertatea. C ...

Copii ruși, învățați să tragă cu arma. Țintele sunt Zelenski, Biden și șeful NATO
06/12/2023 14:22

Copiii dintr-o scoală din orasul rusesc Tomsk au fost pusi să tragă cu armele in poze cu Joe Biden, Volodimir Zelenski si Jens Stoltenberg, arată imagini publicate pe Twiiter. Tragerile au fost organizate ...

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 5,7%, în octombrie 2023
06/12/2023 13:49

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 5,7%, in octombrie 2023, comparativ cu luna precedentă, la 300,13 milioane de lei, de la 283,86 milioane de lei in septembrie, conform datelor publicate pe ...

CSM izbucnește după ce judecătorii de la Tribunalul Brașov au fost făcuți maimuțoi de angajați ai CNSC
06/12/2023 13:28

Consiliul Superior al Magistraturii a luat foc după ce in presă au apărut stiri conform cărora angajatii de la CNSC ii numeau pe judecătorii de la Tribunalul Brasov maimutoi. Judecătorii sunt “maimutoi ...

Zelenski participă online la Summitul G7, după ce și-a anulat în ultimul moment intervenția în fața Congresului SUA
06/12/2023 10:11

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să participe miercuri la inceputul unei teleconferinte intre liderii tărilor din G7, a declarat purtătorul de cuvant al guvernului japonez, Hirokazu Matsuno ...

UE, un butoi cu pulbere. Risc uriaș de atacuri teroriste
06/12/2023 09:44

Uniunea Europeană se confruntă in prezent cu un risc terorist sporit ca urmare a războiului din Gaza, a afirmat marti comisarul UE pentru afaceri interne, Ylva Johansson, transmite Stiripesurse. "Cu război ...

Corupția, un rău endemic în Ucraina aflată în plin război: Anchetă de amploare privind achiziția de arme pentru armată
06/12/2023 00:18

Ucraina a deschis o anchetă privind contracte de achiziţionare de arme pentru forţele sale armate, a indicat marţi şeful parchetului specializat in dosare de corupţie (SAP), Oleksandr Klimenko, citat de F ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei