Burnout Paradise – Xbox 360 – RePlay Review

Burnout Paradise – Xbox 360 – RePlay Review

Fanii pasionaţi de cursele de maşini nu au dus niciodată lipsă de titluri pentru console, indiferent că a fost vorba de arcade-uri sau simulatoare în adevăratul sens al cuvântului. Seria Burnout a ocupat un loc de cinste în ierarhia arcade-urilor încă de la lansarea primului titlu, nivelul de distrugere prezent crescând foarte mult atractivitatea întrecerilor. După lansarea lui Burnout Revenge în 2006 – joc primit foarte bine de critici şi gameri deopotrivă – studiourile Criterion Games continuă franciza cu Burnout Paradise, menit să rezolve lipsurile predecesorului şi să folosească din plin tehnologiile consolelor next-gen pentru o experienţă nouă.

Am început acest joc cu mare interes întrucât sunt foarte pasionat de simulatoare auto de tip open-world, în care avem mână liberă să conducem pe unde vrem, nefiind constrânşi să participăm doar la anumite curse, indiferent dacă acestea se dispută pe circuit sau în oraşe.

Primul lucru pe care l-am remarcat a fost faptul că nu există meniu de început, dar putem apăsa oricând tasta „Right” a D-pad-ului, pentru a accesa toate opţiunile importante. Pe fondul piesei „Paradise City”, semnată Guns N’ Roses, o voce feminină ne prezintă pe scurt oraşul Paradise, urmând ca apoi microfonul să fie preluat de DJ Atomica, ghidul nostru pe tot parcursul aventurii. Aflu că există mai multe categorii de permise pentru a conduce maşinile, iar mie, fiind la început, mi se acordă doar „Learner Permit”. În funcţie de victoriile obţinute în diverse tipuri de curse, mai târziu pot obţine categoriile D, C, B, A, urmate de Elite şi Burnout.

Acţiunea propriu-zisă începe într-un Junkyard, unde singurul vehicul pe care îl am la dispoziţie nu pare în cea mai bună formă. Dar nicio grijă, DJ Atomica mă asigură că pot remedia situaţia la un atelier de reparaţii, fără niciun cost suplimentar. Producătorii au vrut să simplifice partea de simulare, astfel că nu există vitezometru sau turometru. De asemenea, pe ecran/televizor, pe lângă maşina pe care o conduceam, am găsit doar o mini-hartă, numele străzii pe care circulam şi indicatorul de boost. Nici măcar camera nu se poate schimba, dar unghiul e destul de potrivit în majoritatea situaţiilor. Involuntar remarc mici asemănări cu Test Drive Unlimited, deoarece există o libertate foarte mare de mişcare, dar oraşul Paradise nu este atat de întins ca insula din TDU. În Burnout Paradise există însă trafic numeros, dar toate încercările mele de a vedea măcar un personaj la volanul vreunei maşini de pe stradă au fost sortite eşecului. Cine conduce maşinile acelea oare?

Oraşul este bine realizat, cu zgârie-nori, tunele, poduri şi chiar construcţii neterminate sau macarale, ceea ce aduce un plus de realism. Cu gândul de a-mi schimba maşina şi categoria de permis, mă hotărăsc să încep cursele propriu-zise. Spre deosebire de predecesorul lui, în care cursele erau clar structurate, în Burnout Paradise jucătorul nu este îngrădit de nicio restricţie, el având în schimb posibilitatea de a selecta oricând tipul şi ordinea de parcurgere a acestora chiar în timpul plimbărilor prin oraş. Punctele de start pentru începerea lor pot fi găsite uşor pe hartă, şi tot ce trebuie să faceţi pentru a dezlănţui caii putere de sub capotă e să apăsaţi LT+RT (Left Trigger + Right Trigger).

În Paradise există patru tipuri principale de curse: Stunt Run, Race, Marked Man şi Road Rage. Stunt Run presupune atingerea unui punctaj (proporţional cu tipul de permis) într-un interval de timp, ce poate fi obţinut prin diversele cascadorii făcute cu maşina. Ele pot fi sărituri pe trambulinele presărate strategic în oraş, întoarceri spectaculoase cu frâna de mână, drifturi sau doborârea aşa-numitelor Billboards. Stunt Runs mi-au pus cele mai mari probleme pe parcursul jocului, întrucât e greu să cauţi trambuline pe străzile pe care nu le cunoşti prea bine. Ce-i drept, pe parcurs am învăţat străduţele şi implicit amplasarea locaţiilor pentru trambuline, astfel că situaţia a devenit acceptabilă iar cascadoriile o delectare.

Race este probabil cel mai simplu şi mai cunoscut mod de joc în cursele cu maşini. Înfruntarea se dă între voi şi unul sau mai mulţi competitori controlaţi de AI, iar primul care trece linia de sosire va fi declarat învingător. La începutul fiecărei întreceri ni se arată pe harta mare a oraşului (care poate fi accesată oricând folosind butonul „Select”) traseul ideal pe care trebuie sa îl parcurgem pentru a ajunge la linia de sosire. Bineînteles, există multe scurtături, dar găsirea lor necesită timp si buna cunoaştere a oraşului. În acest mod am găsit poate cel mai mare defect al jocului, şi anume lipsa indicatoarelor sau a GPS-ului. Înţeleg dorinţa producătorilor de a oferi o libertate căt mai mare, dar ar fi putut implementa un sistem de activare şi dezactivare pentru GPS. Este teribil de frustrant să nu ştii pe unde trebuie să mergi spre linia de sosire, mai ales că indicatorul general nu te ajută cu ceva. Sunt convins că mini-map-ul ar fi fost mult mai util dacă s-ar fi rotit automat în funcţie de direcţia de mers a maşinii, dar se pare ca nimeni nu s-a gândit la asta, probabil testerii ştiau deja oraşul pe de rost şi nu au privit acest aspect ca pe un neajuns.

Singura soluţie viabilă e aceea de a apăsa „Select” în timpul curselor pentru a vizualiza harta mare, dar aceste întreruperi iminente devin enervante prin frecvenţa lor după o perioadă. În schimb, senzaţia de viteza din Burnout Paradise este extraordinară, obligându-ne totuşi să fim atenţi la mai multe lucruri în acelaşi timp. Trebuie să ne ferim de maşinile din trafic, să luăm curbele bine, să depăşim competitorii, dar cu toate acestea… nu ştim încotro să virăm la următoarea intersecţie.

Marked Man este asemănător cu Race, diferenţa fiind că nu vă întreceţi cu nimeni. În schimb, câteva maşini negre cu geamuri fumurii sunt pe urmele voastre şi încearcă cu tot dinadinsul să vă scoată din cursă (citiţi distruge maşina), deci trebuie să ajungeţi la destinaţie în primul rând întreg, nu neapărat cât mai repede posibil.

Prezent şi în titlul precedent din serie, ultimul mod principal este Road Rage, după părerea mea cel mai captivant dintre toate, deoarece îmi reaminteşte cu plăcere de Carmaggedon. Porniţi alături de alţi competitori iar scopul este de a elimina din cursă câţiva dintre ei într-un interval de timp. Nimic nu e mai plăcut decât să vezi maşina adversarului facută zob după un duel de câţiva kilometri prin traficul infernal din anumite zone. Din fericire, nu contează ce tip de cursă alegeţi sau dacă le repetaţi, orice victorie se concretizează cu un punct în plus în vederea schimbării categoriei de permis.

Pe lângă aceste moduri principale mai există şi alte câteva secundare, cu toate că puteţi termina jocul fără să le descoperiţi. De pildă, Burning Route reprezintă un time-trial, iar voi va trebui să obţineţi un timp mai bun decât unul prestabilit de producători cu o maşină anume; în acest caz, nu vi se permite folosirea altei maşini decât cea specificată în fiecare întrecere de acest gen. După fiecare Burning Route veţi primi un nou bolid ca bonus, de obicei o variantă îmbunătăţită a celui cu care terminaţi cursa, deci e o idee bună să câştigaţi cât mai multe. Power Parking-ul e un mini-game în care trebuie sa parcaţi o maşină lateral aproape perfect între alte două maşini. Road Rule: Time este un mod în care trebuie să îmbunătăţiţi un anumit timp al fiecărei străzi, iar Role Rule: Showtime vă permite să distrugeţi cât mai multe maşini de pe strada respectivă, scopul final fiind acela de a obţine un scor mai mare decât cel standard, reprezentat printr-o sumă în dolari, folosindu-vă maşina pe post de minge de pinball. Cu toate că este asemănător cu modul Crash din Burnout Revenge, mi-aş fi dorit ca Showtime sa fie un event principal. De altfel, unii fani ai seriei vor simţi lipsa modurilor Crash şi Traffic Attack, deoarece ele permiteau distrugerea cât mai multor maşini, în Paradise interacţiune cu acestea fiind mai scăzută.