Call of Cthulhu: Dark Corners of the Earth Review

Call of Cthulhu: Dark Corners of the Earth Review

 Acum foarte mult timp, într-o perioadă preistorică din viaţa mea, am fost nevoit să lucrez peste program. Pe vremea aceea lucram la o revistă de jocuri şi în noaptea respectivă trebuia să terminăm rapid toate materialele necesare. Cum noi eram nişte leneşi incurabili, termenul de „rapid” nu exista în vocabularul nostru. Chiar când credeam că am scăpat cu bine, am auzit vocea redactorului şef pe hol – “Avem nevoie de un preview” – moment în care am îngheţat. Pe vremea aceea, un preview însemna să scrii un articol pentru un joc despre care tu nu ştiai aproape nimic. “Jocul se numeşte Call of Cthulhu” – se auzi iar vocea şefului. Call of ce? Din fericire aveam la dispoziţie o conexiune la Internet şi am reuşit să găsesc câteva detalii despre acest titlu recent anunţat. Dar să nu mă întrebaţi ce am scris în acel preview de o pagină.

     Acest Cthulhu, cu toată mitologia din jurul său, este o realizare a lui H. P. Lovecraft (1890-1937), un scriitor faimos de povestiri scurte horror. Toate poveştile sale, împreună cu cele scrise de urmaşii săi sunt cunoscute acum sub numele de Cthulhu Mythos, cu toate că Lovecraft nu a folosit niciodată această denumire. V-aş putea spune mai multe, cu toate că nu am citit vreo operă semnată de Lovecraft, deoarece nu sunt un fan al genului horror. Insă acest lucru nu v-ar folosi, fiindcă sunteţi interesat de joc, nu de poveşti. Da, este întotdeauna bine să fii pregătit şi să ai un background, şi dacă sunteţi un fan Lovecraft foarte bine, dar dezamăgirea va fi mult mai mare în acest fel. În primul rând, jocul poartă numele unei povestiri scurte Lovecraft, dar continutul său este inspirat din alte două povestiri, “The Shadow Out of Time” şi “The Shadow over Insmouth”. Veţi intra în rolul detectivului Jack Walters care, după câteva întâlniri mai dure cu nişte creaturi ciudate, ajunge într-un spital de psihiatrie unde are o serie de viziuni stranii. După ce părăsiţi spitalul şi reîncepeţi lucrul ca detectiv veţi primi un telefon – trebuie să mergeţi în oraşul Innsmouth pentru a investiga un caz ce implică dispariţia unei persoane.

 Jocul a avut o perioadă foarte lungă de dezvoltare în studiourile Headfirst Productions, lucru care a dus în ultimă instanţă la falimentul companiei. Acesta este şi motivul pentru care engine-ul şi grafica sunt depăşite din punct de vedere tehnic, aşa cum probabil că v-aţi dat deja seama din imagini. Din fericire, nu îmi pasă foarte mult de texturi super high resolution, iluminări în timp real sau soft shadows. Prefer gameplay-ul. Pentru mine, gameplay-ul înseamnsă o poveste bună spusă într-un mod interesant şi coerent (din punctul meu de vedere, jocurile fără poveste sunt o pierdere de timp). Jocul are o poveste, una chiar foarte bună, dar are probleme mult mai mari decât a avut vreodată Jack Walters.

     În primul rând, Cthulhu este extrem de linear. În al doilea rând, este o îmbinare de aventură cu FPS. Nu mă înţelegeţi greşit, îmi plac foarte mult jocurile adventure, dar dacă e şi FPS, de ce primesc o armă de abia după ce ajung la 30-40% din joc? Şi când primesc, am mai întâi o rangă şi după aceea nişte arme mai supărate. Tipul de joc se schimbă atât de rapid încât aproape că îţi pare rău. Exact când începe să-ţi placă modul în care progresezi, gameplay-ul se schimbă brusc în “omoară aia şi aia şi aia şi aia şi aia… a, dar ai grijă, fiindcă muniţia este limitată” – problema e că inamicii vin în valuri. Ştiţi cum se numeşte asta? Nu, nu genul, secvenţa pe care tocmai am descris-o. Un bug, şi există o mulţime de bug-uri pe parcursul jocului. Unele sunt amuzante în timp ce altele vă pot bloca progresul în joc.

     Mai mult, save-urile au prostul obicei să se corupă, însă chiar dacă foloseşti load-ul, bug-urile vor fi în continuare prezente. Chiar dacă eşti un fan avid Mythos, Call of Cthulhu este un adevărat coşmar ca joc, cu toate că are o poveste captivantă şi puzzle-uri interesante. Da, este linear şi foarte scriptat dar ritmul de joc este foarte bun iar secvenţele de evenimente sunt interesante de urmărit.

  Una dintre particularităţile jocului este aceea că starea mentală a personajului vostru este indicată de imaginile pe care le vedeţi. Toţi am trăit cu impresia că va trebui să înfruntăm într-o zi situaţii care ne vor schimba percepţia asupra lumii în momentele de tensiune extremă. Acest lucru este parţial adevărat în Cthulhu, fiindcă aceste schimbări sunt limitate doar la situaţiile în care vă aflaţi în spaţii strâmte sau când sunt cadavre în jurul vostru. După ceva vreme chiar şi eu am ameţit şi a trebuit să pun pauză. Prima dată este interesant, dar dacă se întâmplă prea des vă veţi pierde rapid interesul pentru joc.

     Cea mai interessantă parte a jocului însă o reprezintă puzzle-urile şi informaţiile pe care le aflaţi pe parcurs. Fiind pasionat de adventure-uri, puzzle-urile mi s-au părut destul de simple, dar dacă nu aţi mai întâlnit aşa ceva într-un joc până acum s-ar putea să întâmpinaţi dificultăţi în a afla o informaţie sau a găsi combinaţia pentru un seif. Sfatul meu este să fiţi foarte atenţi şi să selectaţi tot ce vi se pare important. Mai târziu, puzzle-urile vor evolua la nivel de mediu înconjurător, contra-cronometru sau nu, caz în care va trebui să eliberaţi un anumit drum pentru a găsi un fitil sau să folosiţi o valvă. Aceste puzzle-uri sunt destul de uşoare, deoarece orice pas în direcţia bună îl indică pe următorul.

     După cum am spus şi la început, engine-ul jocului este destul de învechit aşa că nu vă aşteptaţi la o grafică extraordinară sau fiziciă veridică. Cu toate acestea, am fost impresionat de calitatea level design-ului şi de cantitatea de detalii din fiecare locaţie. De exemplu magazinul din Innsmouth. Este plin de rafturi care sunt pline la rândul lor de obiecte, ele creând într-adevăr impresia că te afli într-un magazin, şi ţinând cont de engine acest lucru este destul de impresionant. Am fost şi mai impresionat de faptul că jocul suportă rezoluţii widescreen. Da, imaginea este alungită, dar am putut să mă joc în rezoluţia nativă a monitorului meu (1440×900). Deoarece nu există HUD care să fie 2D şi să arate jenant în widescreen, nu am avut probleme cu jocul. Uneori câmpul de vizibilitatea poate părea cam mic, dar vă veţi obişnui cu el.

     Voice acting-ul este decent, deşi ar mai fi fost loc de mai bine, mai ales în cazul locuitorilor din Innsmouth. Cele mai sâcâitoare însă sunt bug-urile, aşa că rugaţi-vă să nu aveţi “norocul” să le întâlniţi pe parcursul jocului.