Care e miza referendumului din Turcia. Cine-l mai oprește pe Erdogan după ce ajunge "Sultan"

Referendumul de duminică din Turcia, la care cetățenii vor decide dacă doresc instaurarea unui sistem prezidențial, este ultima etapă într-o evoluție de 15 ani pe parcursul cărora această țară a trecut de la a fi un model de democrație musulmană la un stat în pragul autoritarismului și a conflictelor cu aproape toți vecinii săi. 

 Votul de mâine ar putea schimba direcția politică a Turciei, iar viitorul desenat în culori sumbre îi sperie pe mulți turci. În cazul în care președintele Recep Erdogan ar câștiga și prin referendum ar avea și mai multă putere, mulți se gândesc să părăsească țara.

DA sau NU. Pe tot teritoriul Turciei, străzile, stâlpii, parcurile sunt pur și simplu acoperite de afișe care îi cheamă pe turci să se hotărască. Sondajele de opinie indică o cursă foarte strânsă între cele două tabere, cu un ușor avans al celor care sunt pentru modificarea Constituției.

Savas Ersoy are 37 de ani. E avocat și câștigă bine, dar își face deja bagajul să plece: "În ultimul an, economia a avut de suferit. Nu mai ştiu ce se va întâmpla în următoarele 6 luni. Şi, dincolo de toate acestea, siguranţa este foarte importantă. Sunt tatăl unei fetiţe şi mă gândesc la viitorul ei".

A cântărit foarte bine această decizie, dar după tentativa de lovitura de stat din iulie anul trecut, valul de atacuri și incertitudinea legată de schimbările pe care le-ar putea aduce votul de mâine l-au determinat să facă pasul.

La fel și Feray Aksit care, până nu de mult, lucra în telecomunicații. Și-a dat demisia, ca să plece împreună cu soțul ei în Germania.

"Nu cred că sistemul de învăţământ sau orice alt sistem poate scoate ce-i mai bun din oameni într-un mediu ostil, sub presiune, în care nu ai libertate de gândire şi nu-ţi poţi exprima opiniile liber", spune Kutlu Doganay, analist, potrivit stiritvr.ro.

Un câștig al taberei DA i-ar da puteri lui Erdogan să numească miniștri, înalți oficiali și judecători, să dizolve parlamentul și să declare starea de urgență. Sunt superputeri de care susținătorii președintelui spun că are nevoie în lupta cu Statul Islamic și militanții kurzi.

Erdogan spune că actuala Constituție - fiind rezultatul unei lovituri de stat, a fost votată când era armata la putere - este încremenită, nu funcționează și nu permite Turciei să se modernizeze. Președintele s-a implicat cu toată forța în campania pentru DA la referendumul din 16 aprilie. Cere alegatorilor să aprobe modificarea Constituției, pentru că ar fi un vot - spune Erdogan - pentru o Turcie nouă, modernă și stabilă.

Practic, președintele va deține monopolul, dacă se aprobă reforma constituțională. Tabăra NU, cei care se opun schimbărilor și îi îndeamnă pe alegători să voteze împotrivă, cred că în Turcia se va instaura dictatura.

Iată care sunt principalele schimbări:

- Postul de prim-ministru dispare. Președintele va fi șeful statului și va conduce și guvernul. Tot el îi va numi pe miniștri și în, mare parte, va face numirile în posturile cheie din justiție.

- Președintele va putea dizolva Parlamentul, care crește de la 550 la 600 de deputați. Președintele va putea guverna prin decrete de urgență.

- Președintele ar putea rămâne la putere mai mult de 10 ani, adică două mandate, cât are dreptul acum. Dacă dizolvă parlamentul la finalul celui de al doilea mandat, își poate prelungi șederea în fruntea statului și a guvernului.

- Acum, Constituția interzice președintelui să mai aibă legături cu partidul său. În cazul în care trec modificările propuse, situația va fi alta: președintele își va putea conduce partidul.

Traseul lui Erdogan către islamizare și dictatură
După victoria electorală din 2002, primul deceniu al guvernării lui Recep Tayyip Erdogan, care era premier la acea vreme, și a Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), a fost marcat de succese economice și de reforme în vederea integrării în UE, fără manifestări islamiste. AKP a fost acceptat în Europa ca o versiune musulmană a partidelor democrat-creștine conservatoare, iar în Turcia a fost susținut de sectoarele liberale și de centru-stânga în fața atacurilor venite dinspre armată, sistemul judiciar și partidele naționaliste laice. Și toate acestea în pofida faptului că, în 1996, Erdogan, pe atunci primar al orașului Istanbul, declarase: 'Democrația este pentru noi ca un tramvai: Vom coborî din el atunci când vom ajunge la stația care ne convine'.

'Erdogan nu era un democrat. Am știut-o din prima zi', declara recent pentru cotidianul Birgün sociologul și editorialistul Ali Bayramoglu, care a aplaudat inițial politicile lui Erdogan și a fost un apărător al AKP până în urmă cu cinci ani. Dar de-a lungul timpului elementul religios a câștigat teren în politicile guvernului, care a permis portul vălului islamic în administrație și în universități. Armata, care nu a ezitat în trecut să recurgă la lovituri de stat pentru a garanta principiile laice, a început să piardă lupta cu guvernul și, în 2013, conducerea armatei a ajuns la închisoare în urma unui proces de anvergură, acuzația fiind de tentativă de lovitură de stat care în cele din urmă s-a dovedit a fi falsă.

Din 2011, anul 'primăverii arabe', Erdogan și AKP au virat spre islamizare. Ankara a mizat pe transformarea Turciei într-o 'putere regională' și a susținut sectoarele islamiste din Egipt și Libia, în timp ce Europa încă mai vedea în Turcia un exemplu de democrație musulmană. Această politică a sfârșit prin a provoca dispute cu Irak, Rusia, Israel și mai ales cu Siria, unde Turcia sprijină milițiile islamiste.

Virajul conservator a continuat cu campanii împotriva alcoolului, avortului și cu apeluri la adresa femeilor de a face cât mai mulți copii. Ruptura definitivă între sectoarele progresiste și AKP a survenit în 2013, când un protest ecologist împotriva unui proiect urbanistic în Istanbul s-a transformat într-un val de manifestații împotriva autoritarismului lui Erdogan, care în 2014 a devenit președinte al țării. Turcia a devenit polarizată, între o masă populară conservatoare și religioasă și o clasă medie laică și liberală.

Tot în 2013 s-a sfârșit alianța dintre AKP și frăția lui Fethullah Gulen, predicatorul islamist exilat în SUA și ai cărui susținători au primit din partea guvernului turc funcții înalte în administrație și justiție, făcând astfel front comun împotriva militarilor. În lupta dintre AKP și Gulen, ambii de factură islamistă, frăția și-a folosit influența din sistemul judiciar pentru a acuza de corupție mai mulți miniștri, însă conflictul s-a încheiat cu destituirea a sute de judecători și procurori din rețeaua predicatorului pe care guvernul o descrie în prezent drept 'un stat paralel' și o 'organizație teroristă', potrivit Agerpres.

După lovitura de stat eșuată din iulie 2016, de care Erdogan îl acuză pe Gulen, epurările au căpătat noi proporții: zeci de mii de funcționari, polițiști, militari, profesori și ziariști au fost concediați și/sau arestați. Erdogan, care i-a înlăturat treptat de la vârful puterii pe tovarășii săi mai moderați care au fondat AKP, împreună cu el, și-a înăsprit discursul și acuză de terorism pe orice îndrăznește să i se opună, comentează EFE. S-a ales praful și de deschiderea față de minoritatea kurdă, care în anii 2000 beneficia de autorizarea folosirii limbii kurde în universități, la televiziunea publică și, în cele din urmă, în liceele publice.

Pe fondul blocării negocierilor menite să pună capăt unui război soldat cu 40.000 de morți din 1984, guvernul și gherila kurdă au rupt în 2015 un acord de încetare a focului decretat cu doi ani în urmă și mii de membri ai stângii prokurde au fost închiși. Și parcursul european al țării a avut de suferit: Turcia critică faptul că așteaptă de câteva decenii la ușa Uniunii Europene și, în ultimele săptămâni de campanie pentru referendum, autoritățile de la Ankara au crescut presiunea, acuzând mai multe țări europene de islamofobie și practici fasciste.