Chicago 1930 Review

Chicago 1930 Review

Pentru citeva momente, patruns fiind poate si de faptul ca imi pierd noptile cu Nasul de Mario Puzo, mi-am dorit sa realizez o comparatie intre Don Falcone, seful protagonistului mafiot din acest joc, si Don Corleone. Am realizat insa destul de repede ca as fi incurcat orasele. Chicago a fost stapinit de Al Capone, in timp ce Mario Puzo il plaseaza pe Don Corleone in New York. Trebuie sa recunosc ca am fost adanc impresionat insa de puterea lui Don. Episodul cu dezmembrarea la propriu a celor doi pistolari trimisi de Al Capone la New York este nu atat infricosatoare, cat hazlie. Din pacate, cel de-al doilea a inghitit calusul si s-a sufocat vazand cum colegul lui era facut bucatele cu toporul. Radeam de nebun in metrou in timp ce chipuri perplecse ma priveau ca pe un bolnav inchipuit, oaspete al vestitului sanatoriu din povestea lui Coelho ce a iesit pentru plimbarea obligatorie a zilei. Don Falcone este insa opusul Donului din romanul lui Mario Puzo. El este iute la manie si razbunator pana la sange, folosind forta chiar in mod gratuit si fara urmari prea spectaculoase.

La fel ca si in cazul proverbului cu iepurii este clar ca cele doua parti ale jocului nu reusesc sa straluceasca nici macar pana la nivelul titlurilor precedente. In prima esti Jack Beretto, un fel de caporegime (capitan) al organizatiei mafiote condusa de Don Falcone. Actiunea incepe in 1928 iar scopul tau este de a controla tot orasul, acaparandu-l district cu district. Don Falcone are grija sa te trimita in cele mai dificile misiuni combinand cu succes elemente de stealth cu schimburi pasionale de gloante. In 1930, Donul tine strans in ghiare tot Chicago, insa comite o grava eroare omorand un reprezentant important al legii, procurorul Dan D. Dougherty. FBI se autosesizeaza, iar la locul crimei soseste agentul intangibil Edward Nash. Aceasta parte este, din fericire, influentata de puternicul simt investigativ caracteristic unui agent FBI, asa ca joaca de a detectivul de abia acum incepe. Scopul este strangerea de probe sau dovezi concludente care sa conduca la arestarea lui Don Falcone. Faptul ca povestea este special construita pentru un joc nu reduce catusi de putin din frumusetea sau mai bine zis, pitorescul acelor ani, astfel incat este chiar placut sa retraiesti pentru cateva ore senzatia pe care ti-au dat-o filmele cu mafioti din copilarie. Nu se poate compara insa cu lectura unei carti cum este „Nasul”.

La inceputul fiecarei misiuni esti nevoit sa-ti alegi oamenii ce vor compune party-ul si sa ii dotezi cu cele necesare. O bata sau un baston, niste sfoara sau o pereche de catuse sunt cele de baza la inceput. Pistolul este si el disponibil, insa de acesta aveti nevoie in general in cadrul campaniei de partea mafiei, asta pentru ca un agent FBI nu poate face uz de forta intotdeauna. Cu toate acestea, pistolul sau mai bine spus impuscatura face zgomot, moment in care cei din jur devin circumspecti si uneori chiar se indreapta spre locul cu pricina pentru a verifica ce s-a intamplat. Din punctul acesta de vedere trebuie sa recunosc ca nu va va fi deloc usor sa terminati o misiune.
La prima vedere, hartile nu sunt imense dar imanicii sunt atat de bine plasati incat trebuie sa va ganditi de trei ori inainte de a face vreo miscare. Ceva mai tarziu pe parcursul jocului se vor debloca alte arme de foc asa incat veti putea folosi cu succes o mitraliera sau chiar o pusca Winchester cu doua tevi. Cate gloante poti lua cu tine este insa problema cea mai arzatoare. Fiecare om are la dispozitie 6 sloturi, iar daca pusca ocupa trei si mitraliera doua nu prea mai raman destule si pentru celelalte.

Solutia pentru acesta problema este geniala. In loc sa dotezi fiecare jucator cu n sloturi mai bine ii specializezi. Acesta este motivul pentru care producatorii au implementat un simplu sistem RPG prin care personajele avanseaza in specializarile pe care ii caracterizeaza: shooting, throwing, close combat, first aid sau charisma. Nu are nici un rost sa imbunatatesti categoriile shooting si throwing, de exemplu, ale unui personaj specializat pe first aid. Din contra, cele cateva medikit-uri pe care poti sa le cari cu tine le pasezi respectivului. Cel specializat pe shooting va primi mai multe gloante, iar celui specializat pe close combat ii va reveni boxul. Cu atatea arme asupra oamenilor tai vei fi foarte tentat sa le folosesti si atunci cand nu e cazul. Pentru a preintimpina acest lucru, si mafiotii si agentii primesc avertismente din partea FBI-ului. La un anumit numar (de obicei 10) personajul respectiv nu mai poate fi folosit in misiunea urmatoare. Aveti deci grija sa nu va bazati exclusiv pe un anumit om pentru a intreprinde o anumita actiune si nici sa nu creati tipul de personaj bun la toate. Va puteti trezi astfel in neplacuta situatie de a trimite juniori la campionatul mondial.

De obicei, cu civilii nu e bine sa va incurcati. Daca ati omorat cativa situatia devine albastra. Daca v-au vazut facind asa ceva altcuiva, unui agent sau unui politst, puteti fi siguri ca va vor turna cu prima ocazie. Exista insa si pentru asta un remediu sigur: mita. Jack Beretto, datorita farmecului sau, poate convinge pe oricine sa primeasca bani sau de ce nu sa-si dea drumul la papagal. Uneori aveti nevoie de informatii importante din partea anumitor NPC-uri, iar un personaj fara acesta carisma nu poate stoarce nimic din gura respectivului.
De cealalta parte a baricadei, Edward Nash este un timp amabil si politicos. El ii ajuta pe cei cu probleme si din aceasta cauza este foarte bine primit oriunde s-ar duce. Doar mafiotii nu sunt incantati de aparitia lui si incearca sa-i faca felul imediat. Ca agent nu prea ai voie sa omori pe oricine oricum. In general autoapararea este permisa, dar numai dupa aparitia unei anumite iconite deasupra capului adversarului poti trage in el. Acestea arata starea de spirit a respectivului. Din nervos un mafiot devine aproape de fiecare data ostil, dar sunt si cazuri in care e dispus sa se predea, iar impuscarea acestuia din greseala aduce un avertisment din partea FBI-ului. E ceva mai complicat sa inveti cum sa actionezi exact in momentul oportun, insa dupa un timp iti intri in mana. Pacat ca tot pe atunci se termina si jocul.

Odata ce ai ajuns la capat, nu prea mai sunt multe motive pentru a-l relua. Ceea ce nu mi s-a parut normal a fost ca si modul easy poate fi extrem de dificil daca nu esti atent. Nu ma refer in special la AI-ul inamicilor, precum schimbarile lor bruste de comportament, ci la sistemul de obiective pe care trebuie sa-l indeplinesti. Daca la inceputul misiunii ai unul sau doua, pe parcurs fii sigur ca se vor adauga si altele. Cel mai obositor lucru, si aici trebuie sa-i penalizez pe producatori, a fost necesitatea de a cauta chei. Domne’, e asa o lipsa de chei in jocul asta incat iti vine sa te dai cu capu’ de pereti. Problema in sine nu suna chiar atat de nasol, dar avand in vedere ca fiecare inamic mort trebuie miscat putin pentru a lasa pe jos toate obiectele ce se afla asupra lui, situatia nu e prea roz. Imaginati-va ca trebuie sa controlati in acest fel 20 sau 30 de cadavre. Saracul meu mouse facuse febra musculara de la atitea clicuri.