Cine sunt talibanii și ce vor pentru Afganistan?

Jmhhc2g9NjU4ZGRjZTVjY2ViY2E4MTMwOWYzYjVlNDg2MzE0Y2U=.thumb

Dimensiune font:

| 17-08-2021 13:38


Cuvântul „taliban” în limba paștună înseamnă „student” sau „cercetător”. Mișcarea, născută la începutul anilor ’90 în școlile islamice din Pakistan, a purtat de zeci de ani o campanie teroristo-militară împotriva democratei Republici Islamice Afganistan. Conform estimărilor NATO, talibanii au în prezent aproximativ 85.000 de luptători, transmite Euronews.ro, citată de Rador.

Potrivit experților, talibanii sunt finanțați de Arabia Saudită. Obiectivul lor este o formă riguroasă de islam sunnit, cu o punere în aplicare strictă a Shariei, legea islamică, care include execuții publice și practic niciun drept pentru femei, care nu au voie să muncească. Talibanii refuză alegerile și structurile democratice. Afganii care au lucrat pentru ambasade, armată și mass-media occidentală sunt considerați trădători de către talibani și se tem pentru viața lor.

În 1994, talibanii au preluat controlul militar asupra orașului Kandahar. Doi ani mai târziu, au cucerit capitala Kabul și au format Emiratul Islamic al Afganistanului (pe care doresc să îl reconstruiască și acum). Talibanii l-au dat jos pe președintele Burhanuddin Rabbani, unul dintre părinții fondatori ai mujahedinilor afgani, care luptaseră împotriva ocupației sovietice.

În 1998, talibanii controlau aproape 90% din Afganistan. Numai Pakistanul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au recunoscut guvernul taliban în țară. Sub dominația lor, crima și adulterul erau pedepsite cu condamnarea la moarte, executările publice fiind deseori puse în aplicare la scurt timp după sentință. Persoanelor găsite vinovate de furt li se amputau mâinile.

Bărbații trebuiau să își lase barba să crească, iar femeile trebuiau să poarte burqa tradițională. Mai mult, potrivit ONU, talibanii au comis cel puțin 15 masacre împotriva populației civile între 1995 și 2001, violențe comise adesea împreună cu luptătorii din Al-Qaeda.


Televiziunea, muzica și cinematografia au fost interzise. Fetele puteau merge la școală numai până la vârsta de 10 ani. Într-un interviu acordat „iNews”, prima femeie primar din Afganistan, Zarifa Ghafari, a spus că trăiește de ani de zile sub amenințarea constantă a talibanilor.

Ghafari locuiește acum la Kabul, deoarece nu mai putea trăi în siguranță în orașul Maidan Shar, unde a fost aleasă primar din 2018. Au fost nu numai amenințări, ci și atentate la viața ei. Tatăl său a fost împușcat mortal în noiembrie anul trecut.

În ciuda criticilor internaționale, talibanii au distrus faimoasele statui ale lui Buddha Bamiyan din centrul Afganistanului. Cel mai important nume al rezistenței împotriva talibanilor a fost liderul mujahedinului Ahmad Shah Massoud, numit și „Leul din Panjshir”. În patria sa, Valea Panjshir, Massoud – în colaborare cu bătrânii tribali locali – a luptat împotriva forțelor de ocupație sovietice.

În primăvara anului 2001, în timpul unei vizite la Parlamentul European de la Bruxelles, Massoud a cerut ajutor comunității internaționale pentru Afganistan, criticând talibanii și Al-Qaeda pentru „interpretarea lor foarte greșită a Islamului”. Pe 9 septembrie 2001, la Takha, în Afganistan, Massoud a fost ucis de o bombă ascunsă într-o cameră de luat vederi de către doi teroriști tunisieni, care s-au prefăcut jurnaliști pentru o televiziune marocană.

La două zile după asasinarea lui Massoud, Al-Qaeda, aliată cu talibanii, a efectuat atacurile asupra World Trade Center din New York și a Pentagonului din Washington. Victimele au fost aproape 3.000.

Organizația teroristă Al-Qaeda, împreună cu liderul său, Osama bin Laden, considerată responsabilă de atacuri de către autoritățile americane, opera din zonele controlate de talibani. Șeful statului emiratului taliban a fost Mullah Omar, născut în 1960, care a refuzat extrădarea lui Osama bin Laden.

Începând cu 7 octombrie 2001, o alianță NATO condusă de SUA a atacat poziţiile talibanilor în Afganistan. După cucerire, Occidentul a instalat guvernul de tranziție condus de Hamid Karzai în decembrie 2001. În același timp, Forța Internațională de Asistență pentru Securitate (ISAF) a fost trimisă în țară pentru a instrui armata afgană și pentru a ajuta la reconstrucția țării. În aprilie 2021, președintele american Joe Biden a anunțat retragerea trupelor americane din Afganistan până la 11 septembrie 2021. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
A fost stabilit juriul de 12 persoane în procesul Donald Trump-Stormy Daniels
19/04/2024 11:40

Un juriu complet de 12 persoane a depus jurămantul pentru procesul penal istoric al fostului presedinte american Donald Trump la New York, transmite BBC.   „Avem juriul nostru”, a declarat j ...

Directorul ANM explică când se va schimba din nou vremea: când scăpăm de ninsori și plo
18/04/2024 10:29

Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a explicat că această perioadă in care avem ploi, ninsori la munte si vreme rece in general va mai dura cel putin pană săptămana ...

Lovitură de Teatru de Ziua Z: Macron îl invită pe Putin în Franța
17/04/2024 10:50

Rusia va fi invitată să participe la ceremoniile dedicate celei de-a 80-a aniversări a Debarcării Aliatilor in Normandia din 6 iunie 1944. O invitatie oficială urmează să fie transmisă curand prin amba ...

Mai multe drone neidentificate au supravegheat Baza Aerienă 57 Mihail Kogălniceanu
17/04/2024 08:22

Cateva drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, in cursul nopţii de luni, in apropierea aeroportului, iar surse militare au precizat că acestea erau probabil de tip comercia ...

Gina Pistol va prezenta MasterChef cu Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu + Vedeta vine la PRO TV după Smiley?
16/04/2024 22:06

Anuntul zilei vine de la PRO TV! Postul din Pache Protopopescu a anuntat oficial că cei trei chefi Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu sunt juratii emisiunii MasterChef. După ce s-a l ...

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu revin la PRO TV! Cei trei sunt juratii sezonului 9 MasterChef Romania!
16/04/2024 21:49

Au inspirat milioane de romani prin gastronomie, au dăramat granitele bucătăriei de acasă si, cu pasiune, au transformat fiecare farfurie intr-o adevărată operă de artă. Au arătat că si cei pasionati ...

Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale
16/04/2024 21:03

Compania americană Lockheed Martin a obţinut un contract in valoare de 17 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unei noi generaţii de interceptori care să protejeze Statele Unite ale Americii impotriva unui ...

Războiul se mută pe teritorilul olimpic: Ucraina ar folosi armistiţiul olimpic pentru a încerca să se regrupeze
16/04/2024 20:53

Kremlinul a reacţionat, marţi, la apelul preşedintelui francez Emmanuel Macron pentru un armistiţiu in conflictele internaţionale in timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, spunand că Ucraina ar putea folo ...

Un primar PNL din Alba a fost găsit spânzurat în locuința sa - Era urmărit penal
16/04/2024 20:22

Primarul comunei Vinţu de Jos din judeţul Alba, Petre Ion Barbu, a murit, marţi după-amiază, fiind găsit spanzurat intr-o anexă a locuinţei. Poliţia Judeţeană Alba face verificări pentru a stabili i ...

Israelul, 'nemulțumit' de răspunsul Chinei după atacul Iranului: 'Speram o condamnare mai puternică și o recunoaștere clară a dreptului la autoapărare'
16/04/2024 20:06

Israelul se declară „nemultumit” de răspunsul Chinei in ceea ce priveste atacul Iranului. Declaratia a fost făcută de un diplomat israelian din China. Chinezii nu au condamnat atacul asupra Israelului. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei