Civilization 4: Colonization – RePlay Review

Civilization 4: Colonization – RePlay Review

Seria Civilization are câte ceva în comun cu saga James Bond. Amândouă apar regulat, la intervale de câţiva ani, nu oferă nimic original (ci doar variaţiuni pe aceeaşi temă), însă amândouă sunt văzute/jucate cu plăcere de către fani cu o loialitate aproape religioasă.

Anul acesta însă, celebrul Sid Meyer şi studiourile Firaxis au decis să ne ofere un remake al clasicului Colonization din 1994, bazându-se pe noile posibilităţi tehnice folosite în Civilization 4, sperând astfel să mulţumească admiratorii acestui titlu venerabil, care suspină de ani de zile după o continuare.

În loc să ofere posibilitatea dezvoltării unei civilizaţii de la zero, Colonization propune o temă istorică: cucerirea Lumii Noi de una din cele patru puteri coloniale din acea vreme: Anglia, Franţa, Spania şi Olanda. Jucătorul trebuie să aleagă una dintre aceste naţiuni, să întemeieze o colonie în una din Americi, să pună pe roate comerţul, producţia, niscaiva armată, eventual un guvern propriu, iar la momentul oportun să-şi declare independenţa faţă de patria-mamă şi să învingă forţele expediţionare trimise să-i bage minţile în cap.

Sunt disponibile mai multe scenarii de joc, cum ar fi cel clasic, unde corabia iniţială este lăsată în largul Americii de Nord, sau se poate alege America de Sud, Caraibele, precum şi un teren generat aleatoriu, în care accentul este pus pe explorare. De asemenea, pot fi modificaţi diverşi parametri ai scenariilor, cum ar fi dimensiunea hărţii, agresivitatea băştinaşilor sau resursele de pornire. Nici unul din aceşti factori nu influenţează fundamental experienţa de joc, dar aduc un plus în privinţa rejucabilităţii.

Tot la acest capitol intră şi multiplayer-ul care suportă maxim patru jucători, fiecare preluând controlul uneia dintre naţiunile disponibile. În privinţa conectivităţii, opţiunile variază de la venerabilul Hot-Seat şi LAN până la Online şi Play by E-mail, aşa că dacă aveţi prieteni pasionaţi de această perioadă istorică, acum aveţi motiv să-i luaţi de-o aripă ca să joace cu voi.

Alegerea unui regat se poate face în funcţie de preferinţele personale sau ţinând seama de bonusurile pe care le oferă fiecare naţiune. Spaniolii, mai conchistadori de felul lor, primesc un ajutor procentual în lupta împotriva localnicilor, francezii dimpotrivă, trag mai multe foloase de pe urma colaborării cu aceştia, olandezii primesc un bonus comercial substanţial, corabia lor iniţială fiind ceva mai capabilă, iar englezii primesc mult mai uşor colonişti din patria-mamă.

În plus, jucătorul are de ales între doi guvernatori care posedă şi ei nişte abilităţi speciale care pot fi economice, diplomatice sau militare. Ca şi în predecesor însă, Portugalia nu este prezentă în lista de regate, deşi a avut şi ea un cuvânt important de spus în timpul acestei perioade istorice.

Corabia cu care se porneşte din Europa conţine un soldat şi un colonist, precum şi câteva bunuri de bază, şi este lăsată la mică distanţă de coasta continentului de abia descoperit.

Fondarea unei noi colonii trebuie tratată cu mare atenţie, întrucât locul ales pentru aşezare este de o importanţă vitală: resursele adiacente trebuie alese pentru a suporta dezvoltarea coloniei, însă locurile libere sunt destul de înghesuite, între locuitorii nativi şi celelalte regate europene care sosesc în aceeaşi perioadă. Totul poate fi rezolvat printr-un restart, desigur, dar se pierde puţin sentimentul de explorare. Iar dacă alegeţi explorarea, veţi pierde timp; ori timpul, după cum vom vedea, este foarte important în dinamica jocului.

Odată înfiinţată colonia este dezvăluit şi sistemul economic pe care va trebui să-l păstoriţi. Unul simplu în concept, dar dificil în execuţie. Resursele de bază, cum ar fi mâncarea necesară pentru susţinerea unui număr cât mai mare de colonişti, sau lemnul necesar construcţiilor, pot fi găsite în aproape fiecare locaţie, necesitând un colonist pentru a pescui sau a tăia copaci. Minereul de fier este de asemenea necesar pentru fabricarea uneltelor şi a armelor, restul resurselor fiind destinate comerţului. Tutunul, zahărul sau bumbacul se găsesc în funcţie de zona aleasă pentru întemeierea coloniei, respectiv câmpie sau deal. În total, opt sloturi de extracţie sunt disponibile spre exploatare, pe lângă o producţie modestă a coloniei în sine.

Odată extrase, aceste materii prime pot fi transformate în bunuri finite ce pot fi tranzacţionate la un preţ ridicat. Din zahăr obţinem rom, din bumbac haine, din tutun trabucuri, iar orice activitate are nevoie de un colonist, fie ea extracţie sau producţie. Rezultă astfel un echilibru fragil între producţia de mâncare, extragerea materiilor prime, producţie şi celelalte activităţi din cadrul coloniei care necesită mână de lucru, fie recrutarea de soldaţi, misionari, sau preoţi, fie acţiunile politice.

Coloniştii folosiţi pentru diverse munci nu sunt nişte simpli sclavi, fiecare având câte o specializare, cum ar fi pescarul sau maestrul fierar, aceştia producând cu până la 50% mai mult dacă sunt trimişi în locul potrivit. Nu sunt însă legaţi de locul respectiv de muncă, astfel încât poţi trimite meşterul croitor în mina de argint, la o adică, dar nu poţi să te aştepţi să depăşească cota de producţie.

Există şi tipuri de colonişti care produc ceva mai puţin decât normal, scursuri ale societăţii de obicei, cum ar fi criminali sau hoţi, însă aceştia pot fi reeducaţi odată ce a fost construită o şcoală, primind o specializare la alegere drept cadou de absolvire.