Coaliţia de guvernare din Grecia a ajuns la un acord asupra măsurilor de austeritate

default

Dimensiune font:

| 28-09-2012 14:38

     Cele trei partide care fac parte din coaliţia de guvernare din Grecia s-au pus de acord "asupra principalelor puncte" cu privire la noile măsuri de austeritate, cerute de creditorii UE, BCE şi FMI, a afirmat joi ministrul de Finanţe, Yannis Stournaras.

 

"Am căzut de acord asupra principalelor" puncte referitoare la măsurile de economie bugetară, care implică un total de peste 11,5 miliarde de euro pentru 2013 şi 2014, a afirmat Stournaras după o reuniune cu şefii celor trei partide (dreapta, stânga şi stânga moderată).

"Trebuie să ne punem de acord cu troika - UE, BCE, FMI - şi apoi cu partenerii noştri" europeni, a adăugat ministrul grec de Finanţe.

Reprezentanţii UE, BCE şi FMI sunt aşteptaţi duminică la Atena pentru a se pronunţa cu privire la această înţelegere.

Acordul partenerilor guvernamentali "ne dă o bază pentru o negociere puternică" cu partenerii noştri, a subliniat ministrul.

Acesta ieşise de la o întâlnire care a durat mai bine de două ore cu premierul conservator Antonis Samaras, socialistul Evanghelos Venizelos şi cu şeful partidului stângii moderate Dimar, Fotis Kouvelis, ce a avut loc la palatul guvernului din centrul Atenei.

"A existat un acord asupra axelor de bază" ale programului, "mai sunt chestiuni nerezolvate", a declarat, la rândul său, Fotis Kouvelis, care a ieşit primul de la întâlnire.

Cei trei lideri s-au întâlnit de mai multe ori de la începutul lunii septembrie pentru a încerca să finalizeze acest acord cu privire la noile măsuri controversate care prevăd noi tăieri de salarii, pensii şi ajutoare sociale.

Guvernul trebuie să prezinte luni proiectul său de buget pentru 2013, incluzând o parte din măsuri, obiectivul fiind ca noile măsuri să fie votate în parlament înaintea summit-ului european din 18 octombrie.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA


1. Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bivolari, judeţul Iasi, telefon 0232-298555, Fax: 0232-298508, email primaria primariabivolari@yahoo.com, persoana de contact:Alina Abuzatoaie; 2.1 Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : NC61473- TABARA= 583mp, NC61478- TABARA=583mp, NC62701- TABARA=583mp, NC62702- TABARA =583mp, NC62703- TABARA=583mp, NC62704- TABARA=583mp, NC62706- TABARA =583mp, NC62709- TABARA=583mp, NC62705- BIVOLARI=500mp, NC61481- BIVOLARI=500mp. Concesiunea se face conform HCL nr 65/28.05.2020 si OUG 57/2019. 2.2 Informații generale privind obiectul inchirierii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie inchiriat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : T77 P609/29=3238 mp, T63 P419 TRAIAN=13ha, T64 P421 TRAIAN=7,4221 ha; Inchirierea se face conform HCL nr 69/28.05.2020 si OUG 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la sediul U.A.T. Comuna Bivolari în baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00, Comuna Bivolari, jud. Iasi. 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 lei, se poate achita la casieria UAT Comuna Bivolari de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20/11/2020, ora 13.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 26/11/2020, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor 26/11/2020, ora 14.00, la sediul UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Iasi, Str. Elena Doamna, nr. 1A, tel: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, email tr-iasi-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04/11/2020
Party privat, intr-un restaurant din Capitala. Participantii au fost amendati, iar patronul, dus la politie pentru audieri
29/11/2020 23:25

 Politistii au amendat duminica seara 26 de persoane care participau la un eveniment privat organizat intr-un restaurant din Bucuresti. Patronul localului a fost dus la politie pentru a ...

Prima ieșire televizată a lui Donald Trump după alegerile prezidențiale: Am câștigat detașat. Alegerile au fost trucate
29/11/2020 22:46

Preşedintele in exerciţiu american Donald Trump a afirmat - duminică - că "nu-şi va schimba opinia" privind acuzaţiile sale fără probă de fraudă electorală, in cursul primului său interviu ...

Topul județelor după noua raportare de cazuri COVID-19: București are peste 880 de cazuri în ultima zi / Prahova și Brașov, circa 350
29/11/2020 15:27

 Nu mai putin de 10 judete, aproape un sfert din total, au raportat peste 200 de cazuri de imbolnăviri cu COVID-19 in ultimele 24 de ore. De departe cel mai mare număr se regăseste in continuare in Capi ...

Constanța a ajuns la cea mai mare rată de infectare din țară, deși reședința și alte localități sunt în carantină
29/11/2020 14:16

Rata de infectare a explodat in Constanta in luna noiembrie, iar judetul de la malul mării a ajuns să aibă cea mai mare rată de infectare din tară, in timp ce municipiul si alte 8 localităti au fost car ...

Pensiuni în flăcări la Moeciu
29/11/2020 14:13

  Trei pensiuni au luat foc, sambătă, in statiunea Moeciu din judetul Brasov. Turistii cazati acolo s-au autoevacuat, astfel că nimeni nu a fost rănit, potrivit reprezentantilor ISU. Incendiul a porn ...

Alegeri in SUA: Curtea Suprema a statului Pennsylvania respinge o plangere a lui Trump. Echipa miliardarului inregistreaza 20 de infrangeri judiciare
29/11/2020 14:03

Curtea Suprema a statului Pennsylvania a respins o noua plangere a campaniei lui Donald Trump, prin care denunta nereguli in alegerile prezidentiale de la 3 noiembrie, reducand astfel aproape definitiv posibili ...

Instantele anuleaza majoritatea amenzilor date de autoritati pentru nepurtarea mastii. Politistul trebuie sa constate personal contraventia
29/11/2020 11:41

Avocatii au constatat ca, in majoritate, instantele de judecata admit plangerile petentilor care contesta amenzile aplicate pentru nepurtarea mastii. "Majoritatea instantelor se pronunta favorabil petenti ...

Atenție! S-a schimbat legea! Poliția nu mai are dreptul să te amendeze dacă nu ai buletinul la tine!
29/11/2020 11:36

De la sfarsitul lunii ianuarie 2020, romanii nu mai pot fi amendati pentru că nu au actul de identitate la ei. Desi legea s-a schimbat in luna ianuarie a acestui an, sunt si acum politisti locali care nu cunos ...

Cod galben de ninsori, luni, în 8 județe din Muntenia și Dobrogea   Prognoza meteo pentru urmatoarele zile
29/11/2020 11:33

    VREMEA      Prognoza meteo pentru IASI Iasi http://www.tititudorancea.ro/z/vremea_prognoza_meteo_iasi_romania.htm DATI CLIC PE " detalii" si se va dechide pa ...

FOTO/VIDEO - Polițist, la un pas de moarte din cauza unui șofer nervos. Bărbatul l-a izbit cu mașina și a dispărut
29/11/2020 11:17

Un poliţist a fost lovit violent, cu maşina, de un şofer care a staţionat neregulamentar in zona Gării de Nord, a anunţat Sindicatul Europol, sambătă, pe Facebook.       "Poliţi ...


Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei