Coasta de vest a SUA, lovită de o "bombă ciclonică": O numesc furtuna secolului, dar se pare că vom avea două într-o săptămână

meteo  11975200

Dimensiune font:

| 05-01-2023 10:52

Americanii nu scapă de fenomene meteo extreme nici în primele zile ale anului 2023.


O "bombă ciclonică" a străbătut miercuri California, însoţită de vânturi puternice şi de ploi torenţiale care au privat de electricitate zeci de mii de gospodării şi au condus la închiderea mai multor drumuri, într-o regiune deja afectată de o serie de furtuni de iarnă, transmite joi AFP.

California de Nord - în special regiunile din jurul San Francisco şi Sacramento - este regiunea cea mai expusă riscului. Autorităţile au avertizat asupra producerii unor posibile alunecări de teren şi inundaţii, subliniind că această furtună are potenţialul de a se solda cu victime.

Primele efecte ale furtunii au fost resimţite miercuri după-amiază. Peste 60.000 de locuinţe au rămas fără curent electric, potrivit site-ului PowerOutage, în timp ce peste 80 de zboruri către sau dinspre aeroportul din San Francisco au fost anulate, conform site-ului Flightaware.

În unele comitate din regiune (Mendocino, Santa Cruz, Santa Clara), circulaţia pe mai multe drumuri a fost întreruptă din cauza inundaţiilor, a căderii unor copaci sau a alunecărilor de teren.

Vânt puternic, ploi torenţiale şi ninsoare abundentă


Potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS) al Statelor Unite, pentru miercuri seara era prognozat un vânt cu viteze de până la 110 km/h. De asemenea, în regiune erau aşteptate ploi deosebit de abundente, cu până la 10 centimetri de precipitaţii în Golful San Francisco şi 1,2 metri de ninsoare în munţii Sierra Nevada. Aceste intemperii au fost prognozate şi pentru ziua de joi.

Guvernatorul statului California, Gavin Newsom, a declarat stare de urgenţă miercuri dimineaţă pentru a facilita răspunsul în caz de urgenţă şi pentru a eficientiza reacţia autorităţilor la incidente.

San Francisco a înfiinţat un centru de operaţiuni de urgenţă şi a întrerupt circulaţia celebrelor sale telecabine.

"Dacă nu sunteţi nevoiţi să vă aflaţi afară în San Francisco, evitaţi să ieşiţi pe drumuri", a avertizat Rachel Gordon, un reprezentant al departamentului pentru lucrări publice al oraşului.

Barurile şi restaurantele au rămas închise miercuri, iar unii locuitori au fost îndemnaţi să lucreze de acasă. Înainte de sosirea centrului furtunii, miercuri dimineaţă, pompierii din oraş au raportat căderea mai multor copaci şi inundaţii minore.

"O numesc furtuna secolului, dar se pare că vom avea două într-o săptămână"


Mii de saci de nisip au fost distribuiţi locuitorilor din zonele cu risc de inundaţii.

"Suntem foarte îngrijoraţi", a declarat pentru CBS Deepak Srivastava, locuitor din San Francisco. "Mi-am petrecut ziua adunând saci de nisip în faţa tuturor intrărilor în garaj şi ne rugăm să nu avem mai multe pagube".

"Am avut o inundaţie similară în octombrie", a declarat soţia sa, Denise Srivastava. "Ei o numesc furtuna secolului, dar se pare că vom avea două într-o săptămână", a adăugat ea.

Furtuni în serie
Regiunea California de Nord continuă să fie afectată de o serie de furtuni.

Cea mai recentă a avut loc în noaptea de Revelion şi a provocat alunecări de teren şi întreruperi de curent. Cel puţin o persoană a murit după ce a fost surprinsă în maşină în timpul inundaţiilor, au indicat autorităţile.

La 31 decembrie, San Francisco a înregistrat a doua cea mai ploioasă zi de la debutul înregistrării acestor date, cu 14 centimetri de precipitaţii.

În aceste condiţii, solurile din regiune, drenate de seceta care afectează vestul SUA de două decenii, vor întâmpina dificultăţi în absorbţia unui nou val de precipitaţii abundente, ceea ce creşte riscul de viituri.

"Doar această furtună ar putea provoca inundaţii pe alocuri şi alunecări de teren", a declarat pentru AFP meteorologul Matt Solum. "Dar, având în vedere recentele perioade umede (...), orice ploaie suplimentară va curge în loc să fie absorbită de sol", a precizat el.

Schimbările climatice cresc frecvenţa şi intensitatea evenimentelor meteorologice extreme. Ploaia de miercuri provine de la un "râu atmosferic", o bandă îngustă din atmosferă, asemănătoare cu un râu, care transportă cantităţi uriaşe de umiditate de la tropice.

Departe de a fi excepţional iarna, acest fenomen în curs este însoţit de o "bombă ciclonică", un sistem capabil să provoace scăderea bruscă a presiunii, generând astfel vânturi foarte violente.

Potrivit meteorologilor, seria de furtuni care afectează în prezent California nu dă semne că se va opri curând. "Aşteptăm încă una în weekend", a declarat Solum. "Şi posibil mai multe furtuni apoi, săptămâna viitoare. Şi, posibil, în următoarea săptămână", a adăugat meteorologul, citat de Agerpres.  

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Un asistent al eurodeputatului de extremă dreapta Maximilian Krah a fost plasat în arest pentru spionaj în favoarea Chinei
24/04/2024 12:29

Un asistent al eurodeputatului de extremă dreapta Maximilian Krah a fost plasat in arest pentru spionaj in favoarea Chinei, a anunţat miercuri Biroul procurorului public federal de la Karlsruhe (Parchetul ger ...

CEDO condamnă România pentru revenirea asupra unor sentințe istorice legate de Holocaust
24/04/2024 07:42

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Romania pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, in urma rejudecării şi achitării in anii 1990 a do ...

Se schimbă legea pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin: Anunțul făcut de MAI
23/04/2024 20:12

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anuntat implementarea unei noi legi pentru a reglementa situatia romanilor care nu locuiesc la adresa mentionată in buletin. Această lege aduce schimbări se ...

Începe procesul lui Donald Trump cu actrița porno Stormy Daniels: Va fi cel mai senzațional din istorie
22/04/2024 12:17

Procesul istoric de la New York al lui Donald Trump - primul fost preşedinte SUA judecat penal - intră de luni in făgaşul propriu-zis, după ce săptămana trecută au fost aleşi juraţii care vor trebui s ...

Angajați de la căile ferate, prinși beți la serviciu. Un paznic de barieră avea o alcoolemie de 1,39 mg/l
21/04/2024 12:25

 În primele trei luni ale anului 2024, politistii de la transporturi au depistat 10 cazuri in care angajati de la căile ferate cu atributii in siguranta circulatiei feroviare erau sub influenta bău ...

BREAKING - SUA aprobă 61 de miliarde de dolari către Ucraina: vor primi și activele înghetațe ale Rusiei
20/04/2024 21:26

Camera Reprezentantilor din SUA a aprobat un proiect de lege care permite transferul activelor rusesti inghetate către Ucraina. După luni de negocieri, Ucraina ar putea primi aproape 60,8 miliarde de dolari i ...

Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene
19/04/2024 15:41

Un strănepot indepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă din Franta, a anunţat el vineri intr-un comunicat de presă pentru AFP, preluată de Agerpr ...

Lovitură de Teatru de Ziua Z: Macron îl invită pe Putin în Franța
17/04/2024 10:50

Rusia va fi invitată să participe la ceremoniile dedicate celei de-a 80-a aniversări a Debarcării Aliatilor in Normandia din 6 iunie 1944. O invitatie oficială urmează să fie transmisă curand prin amba ...

Mai multe drone neidentificate au supravegheat Baza Aerienă 57 Mihail Kogălniceanu
17/04/2024 08:22

Cateva drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, in cursul nopţii de luni, in apropierea aeroportului, iar surse militare au precizat că acestea erau probabil de tip comercia ...

Gina Pistol va prezenta MasterChef cu Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu + Vedeta vine la PRO TV după Smiley?
16/04/2024 22:06

Anuntul zilei vine de la PRO TV! Postul din Pache Protopopescu a anuntat oficial că cei trei chefi Sorin Bontea, Florin Dumitresu şi Cătălin Scărlătescu sunt juratii emisiunii MasterChef. După ce s-a l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei