Company of Heroes Review

Company of Heroes Review

Foarte puţine studiouri din industria de jocuri se pot mândri cu faptul că au resursele şi talentul necesar pentru a lansa titluri care să ridice standardele pentru restul competitorilor. Relic Entertainment este unul dintre aceste studiouri. Au demonstrat-o încă de la început, primul lor joc – Homeworld – reuşind să strângă o mulţime de laude şi premii "Game of the Year".

Din păcate, Homeworld 2 şi Impossible Creatures nu s-au ridicat chiar la nivelul aşteptărilor (în special cel din urmă), însă Relic a ştiut cum să treacă peste acest hop şi să ofere apoi lumii un RTS care crează dependenţă cel puţin la fel de uşor ca legendarul Starcraft: Warhammer 40.000: Dawn of War. Iar acum, înaintea lansării celui de-al doilea expansion pentru Warhammer 40.000, Company of Heroes vine să ridice şi mai sus standardele pentru strategiile real-time.

Pot să pun pariu că foarte mulţi dintre voi au strâmbat din nas când au aflat că cel mai nou joc venit din curtea Relic este un RTS ce se desfăşoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Sincer să fiu, nici nu pot să vă învinovăţesc cu ceva. Am avut parte până acum de atâtea strategii WW2 încât te iei cu mâinile de cap numai când auzi că va mai fi lansat încă un joc de acest fel, pe care probabil îl veti abandona după primele misiuni. Din fericire, nu este cazul şi aici.

Dacă de la Dawn of War a împrumutat anumite elemente de gameplay, frenezia luptelor şi viteza în care se desfăşoară acţiunea din Company of Heroes vă vor aduce de multe ori aminte de Z (veteranii genului RTS probabil că zâmbesc deja, numărând câte nopţi nedormite au avut din cauza celebrului joc creat de The Bitmap Brothers). Asta deoarece nu ai timp nici să respiri în CoH, fie că e vorba de campania single-player sau de un meci skirmish / multiplayer.

Întotdeauna va exista un nou punct strategic de cucerit, un tanc ce trebuie distrus, un cuib de mitralieră ce trebuie amplasat sau un lunetist care vă omoară soldaţii unul câte unul de la o distanţă confortabilă.

Cei care au jucat Warhammer 40.000 vor fi deja familiarizaţi cu conceptele de bază ale jocului şi modul de strângere a resurselor: în Company of Heroes, unităţile de infanterie sunt alcătuite de fapt din detaşamente (squads) formate din 2 sau mai mulţi soldaţi (lunetiştii sunt excepţia de la regulă), acest lucru scutindu-vă de o mare parte din micromanagement-ul caracteristic strategiilor real-time, însă oferind în acelaşi timp o mulţime de posibilităţi tactice.

De exemplu, un Heavy Machine Gun squad, dotat cu o mitralieră MG42 va continua să fie folositor, chiar dacă 2 dintre cei 3 soldaţi care îl alcătuiau au fost deja omorâţi. Astfel, nu va fi nevoie să produceţi pe bandă rulantă unităţi pentru a vă înlocui pierderile, deoarece detaşamentele pot funcţiona şi dacă pierd o parte din soldaţi, iar întăririle pot fi chemate direct din panoul de comandă al unităţii respective (însă doar atunci când vă aflaţi lângă cartierul general sau o cazarmă).

Pentru a obţine resurse (manpower, combustibil şi muniţie), va trebui să capturaţi teritorii, fiecare teritoriu dintr-o hartă având o resursă specifică pe care o produce şi un punct strategic ce oferă controlul teritoriului respectiv armatei care l-a capturat. Aici lucrurile devin foarte interesante din mai multe motive. În primul rând, rata cu care primiţi resurse / minut depinde de valoarea teritoriului respectiv, care poate fi low, medium sau high. Evident, teritoriile ce produc resurse la o rată ridicată vor fi foarte rare şi foarte disputate, deoarece toţi combatanţii vor dori să le aibă sub control.

Însă dacă aţi pierdut un astfel de teritoriu, nu trebuie să intraţi în panică, deoarece puteţi nega uşor avantajul obţinut de inamic folosindu-vă de conceptul liniilor de aprovizionare. Practic, toate teritoriile pe care le controlaţi trebuie să fie legate direct de cartierul general pentru a produce resurse. Chiar dacă reuşiţi de exemplu să cuceriţi încă din primele minute ale unei confruntări un teritoriu cu rată de producţie high, el nu vă va ajuta cu nimic dacă cele 2 teritorii care l-ar lega de cartierul vostru general sunt necucerite.

Astfel, un comandant abil poate să taie accesul inamicului la resurse cucerind teritorii aparent neimportante, dar care fac legătura vitală între resursele respective şi cartierul general.

În al doilea rând, după ce aţi cucerit un teritoriu puteţi construi un Observation Post deasupra punctului strategic pentru a mări rata de producţie şi îngreuna în acelaşi timp munca soldaţilor inamici de a cuceri teritoriul respectiv, deoarece infanteria nu poate distruge atat de usor clădirile la începutul jocului. Nimic nu este mai frustrant decât să stabileşti linia frontului la jumătatea hărţii şi să vezi că două sau trei unităţi inamice îţi taie accesul la resurse fiindcă ai uitat să-ţi întăreşti punctele strategice.

Pentru a preveni astfel de situaţii enervante, veţi avea la dispoziţie şi o serie de construcţii defensive: saci de nisip, mine, garduri de sârmă ghimpată, buncăre sau cuiburi de mitralieră fortificate. Cele din urmă sunt foarte eficiente împotriva infanteriei, dar marea lor problemă o reprezintă unghiul de tragere şi raza de acţiune limitate, fiind foarte vulnerabile la flancări sau atacuri ale artileriei / mortierelor.

Cum era de aşteptat, există şi versiuni mobile pentru apărare, cum ar fi tunurile antitanc sau detaşamentele cu mitralieră MG42, însă mobilitatea lor şi faptul că pot ţinti în orice direcţie sunt compensate de faptul că există un timp mort pentru repoziţionare, timp în care un lunetist sau un vehicul rapid vă pot omorî soldaţii.

Am spus soldaţii deoarece armele grele, cum ar fi lansatoarele de rachete, tunuri antitanc, mortierele sau mitralierele MG42 rămân pe câmpul de luptă, chiar şi după ce soldaţii care le manevrau au fost omorâţi. Astfel, pot apărea situaţii în care un lunetist omoară echipajul unui tun antitanc, care apoi este capturat de un detaşament inamic şi folosit împotriva tancurilor voastre, lucru care în timpul unei bătălii decisive se poate dovedi fatal.

Clădirile reprezintă un alt punct de interes, deoarece soldaţii beneficiază de un cover (bonus defensiv) foarte bun în timp ce se află în interior sau lângă ele, lucru valabil şi pentru orice alt obstacol, cum ar fi sacii de nisip, copaci, tufişuri, ziduri sau cratere create în urma bombardamentelor. Străzile oraşelor se pot dovedi locuri perfecte pentru a planifica o ambuscadă pentru soldaţii sau tancurile inamice, însă acest lucru va merge o dată sau maxim de două ori în acelaşi loc.

Motivul? Toate elementele de decor dintr-o hartă pot fi distruse în Company of Heroes, aşa că dacă vă poziţionaţi un detasament într-o clădire şi reuşiţi să opriţi în primă fază un atac inamic, cel mai probabil vă veţi trezi mai târziu cu un baraj de artilerie sau mortiere pe cap care vor face clădirea respectivă una cu pământul. Există şi posibilitatea să goliţi complet o clădire folosind unul sau mai mulţi lunetişti, dar dacă sunt foarte mulţi soldaţi înăuntru acest proces poate dura destul de mult.

Faptul că puteţi distruge decorul poate fi folosit însă şi în favoarea voastră: aţi dat de un zid care vă împiedică să efectuaţi o manevră de flancare? Nici o problemă, nişte ingineri şi câteva încărcături explozibile vor rezolva imediat problema, lucru care deschide calea către noi posibilităţi strategice pentru luptele dintre doi inamici foarte experimentaţi.

Situaţia se schimbă însă drastic în momentul în care vehiculele blindate şi tancurile îşi fac apariţia pe câmpul de luptă, deoarece puterea de foc adusă în luptă de acestea este enormă, iar regulile se schimbă aproape complet. Vehiculele de recunoaştere blindate pot beneficia de o abilitate pasivă a comandantului pentru a cuceri punctele strategice, lucru care le face ideale pentru manevre de hărţuire împotriva unui inamic neatent, în timp ce tancurile sunt coloşi care pot călca totul în picioare, inclusiv zidurile din saci de nisip şi gardurile de sârmă ghimpată.

Pe lângă alte tancuri, tunuri AT sau infanterie cu lansatoare de rachete, minele sunt cel mai mare inamic al blindatelor, mai ales că ele nu pot fi descoperite decât de ingineri dotaţi cu detectoare de metal, care devin astfel foarte vulnerabili în faţa unui lunetist. Însă chiar dacă nu aveţi de-a face cu mine, nu vă aşteptaţi să câştigaţi o înfruntare doar având răbdare şi construind tancuri, caci ele pot fi distruse foarte uşor de un inamic care ştie cum să folosească terenul în avantajul său.

Asta deoarece tancurile sunt foarte vulnerabile pe flancuri şi în partea din spate, aşa cum este şi normal de altfel, în timp ce partea frontală va fi aproape impenetrabilă, lucru care vă va forţa să planificaţi cu atenţie modul şi locul în care veţi ataca. O tactică foarte bună este aceea de a folosi o momeală, preferabil un vehicul blindat uşor, pentru a atrage atenţia tancurilor inamice şi a le face să-şi modifice poziţia de tragere, pentru a le lovi imediat în partea laterală. Infanteria poate fi de asemenea de un imens ajutor în aceste lupte, mai ales că pot folosi grenade, lansatoare portabile de rachete sau sticky bombs.

Dacă unitatea are deja experienţă de luptă, şansele de a distruge tunul principal sau a avaria motorul unui vehicul cresc substanţial, şi de multe ori este mai eficient să lăsaţi un tanc inamic fără motor sau tun pe câmpul de luptă decât să încercaţi să-l distrugeţi complet, mai ales dacă nu aveţi suficienţi soldaţi la dispoziţie.

De foarte multe ori însă într-o strategie real-time, chiar dacă gameplay-ul este excelent, AI-ul reuşeşte să strice toată impresia generală, mai ales cel al propriilor soldaţi. Din fericire, această problemă nu există în Company of Heroes, cel puţin nu în cazul infanteriei. Poate pentru prima dată într-un RTS, veţi putea să vă axaţi mai mult pe strategie şi tactică decât pe micromanagementul unităţilor proprii.

Asta fiindcă soldaţii din CoH se descurcă foarte bine şi de unii singuri, chiar dacă e vorba de un banal ordin de deplasare sau de un atac asupra unei poziţii inamice fortificate. Pathfinding-ul pentru unităţile de infanterie este foarte bun, în timp ce poziţionarea automată lângă un obstacol pentru obţinerea acelui bonus defensiv este şi ea de mare ajutor, mai ales că acesta din urmă poate face uneori diferenţa între victorie şi înfrângere.

Nu acelaşi lucru se poate spune însă şi despre vehicule, care chiar dacă nu sunt complet bătute-n cap, necesită mult mai multă atenţie din partea voastră când vine vorba de deplasare şi atac. Aici putem nota comportamentul tancurilor, care este uneori absurd, ele preferând să se deplaseze exact lângă ţintă în loc să o atace de la distanţă sau se să deplaseze cu spatele, de cele mai multe ori ele fiind distruse rapid de unităţi de infanterie folosite pentru flancare sau de tunuri antitanc.

Este adevărat că acest lucru nu se întâmplă tot timpul, dar la fel de bine nu este deloc amuzant să pierzi un meci care până atunci era pe muchie de cuţit pe mâna incompenţei AI-ului.

Aşa cum probabil v-aţi dat deja seama, mulţumită elementelor de gameplay menţionate mai sus, meciurile de multiplayer din Company of Heroes sunt o adevărată încântare. Însă ca o dovadă a unei munci făcute profesionist până la capăt, nici campania single-player nu este de ignorat.

De-a lungul a 15 misiuni extrem de palpitante veţi conduce soldaţii companiei Able prin cele mai crâncene lupte din cel de-al Doilea Război Mondial: debarcarea din Normandia, bătălia pentru Carantan, St. Fremond şi portul Cherbourg sau distrugerea bazei de lansare a rachetelor V2 imediat după debarcarea aliaţilor. Mulţumită engine-ului grafic, producătorii au reuşit să creeze o tranziţie remarcabilă între secvenţele pre-renderizate şi cele create cu engine-ul jocului iar realizarea cinematică este extraordinară pentru un RTS, filmuleţele care preced fiecare misiune fiind de nota 10.

Această calitate este prezentă şi în misiunile propriu-zise, unde detaliile şi realizarea tehnică îi vor uimi chiar şi cei mai pretenţioşi fani: modul în care clădirile se surpă atunci când sunt distruse, efectele de fum şi exploziile, animaţiile soldaţilor şi a vehiculelor, modul în care obuzele ricoşează din armura frontală a tancurilor, aruncătoarele de flăcări, toate aceste elemente sunt lucrate cu atâta migală încât după 10-15 minute de joc ajungi să trăieşti deja la intensitate maximă bătăliile crâncene care se dau pe monitor.

Deoarece unităţile câştigă experienţă pe măsură ce supravieţuiesc cât mai multor lupte, producătorii au inclus şi posibilitatea ca unităţile veterane să facă tranziţia de la o misiune la alta, aşa că spre finalul campaniei să nu vă miraţi dacă atunci când soldaţii voştrii or să fie sub un baraj de artilerie veţi începe să strigaţi: "NU!!!! RIDICĂ-TE! SOLDAT, ridică-te şi dă-i drumul mai repede spre buncăr! ACUM!!!! SUS!!! Fir-ai tu să fii, n-ai rămas în viaţă atâta timp ca să-mi mori pe ultima sută de metri, MIŞCĂĂĂĂĂĂ!!!!"