Fosta dansatoare în vârstă de 37 de ani a crea show-ul "Naked in Alaska", (Goală în Alaska), în care povesteşte experienţele trăite ca dansatoare exotică. Astfel, timp de zece ani a fost în lumina reflectoarelor, râvnită de bărbaţi, în timp ce ea ducea o luptă cruntă împotriva anorexiei şi a consumului de droguri, potrivit NY Daily Mail.
"Show-ul meu constă într-un scaun, o bară şi eu. Striptease-ul este terifiant şi exuberant, întunecat şi adânc, amuzant şi eliberator", a declarat ea.
Astfel, de la începutul anilor 1990, Hager s-a dezbrăcat în baruri din Tijuana, Los Angeles şi Alaska, reuşind să câştige şi 2.000 de dolari pe noapte. Pentru a rezista presiunii, ea şi-a creat o altă personalitate numită Autum atunci când se afla pe scenă sau atunci când dansa în poala unui bărbat.
"Nu am mai consumat droguri de 20 de ani şi am renunţat complet la dans în urmă cu şase ani. Trebuie să povestim lucrurile despre care ni se spune că nu trebuie să vorbim, poveştile pe care vrem să le ascundem, momentele de ruşine, regretele şi eşecurile, acestea sunt poveştile ce trebuie spuse neapărat", a povestit tânăra care îşi va juca piesa la sfârşitul lunii august în timpul unui cunoscut festival de teatru din New York.
Adauga comentariul tau