Conflict: Denied Ops Review

Conflict: Denied Ops Review

 Denied Ops ne trimite iniţial în Venezuela, unde guvernul a fost înlăturat de un nou regim militar, care ameninţă că nu va ezita să folosească arme nucleare împotriva Statelor Unite în caz că aceştia îşi vor băga nasul unde nu le fierbe oala. Şi cum yankeii nu pot să stea pe tuşă când sunt încălcate drepturile democratice din alte ţări, ei vor trimite doi dintre cei mai buni agenţi speciali CIA din cadrul S.A.D. (Special Activities Division) pentru a sabota diverse obiective militare şi pentru a strânge informaţii despre noul regim instaurat la putere. Cei doi “eroi” trimişi în mijlocul conflictului (băieţi din categoria “bad ass”) sunt Lincoln Graves – lunetist – şi Reggie Lang – heavy gunner, iar faptul că niciunul dintre ei nu-l suportă pe celălalt nu este cu adevărat surprinzător (Lethal Weapon anyone?).
       Prima misiune are ca scop infiltrarea într-un centru de comunicaţii aflat în ruinele mănăstirii Santa Cecilia din Venezuela. După terminarea acesteia, veți avea acces la alte teatre de operațiuni, pe care le puteți alege după bunul plac ca ordine de desfășurare, printre care se numără stația rusească Sveta-Ostrov, un orăşel din Ruanda, unde veţi fi trimişi pentru a investiga o transmisiune radio „fantomă” (ideea este ușor asemănătoare cu cea a filmului Black Hawk Down) sau Siberia (mai precis castelul Kolyma) unde va trebui să-l vânaţi pe Alexsei Morchenko și a sa servietă care conține codurile pentru o serie de dispozitive nucleare. Şi nu, povestea jocului nu duce lipsă de o conspiraţie care ameninţă securitatea lumii.

       Indiferent de tipul misiunii, obiectivele vor fi simple: salvarea și protejarea civililor, escortarea unor prizoneri, sustragerea de informaţii “preţioase”, distrugerea unor amplasamente strategice etc. Cam tot ce se poate vedea în alte shootere similare vom găsi şi aici, astfel că de o mare diversitate nu prea poate fi vorba. Există ce-i drept un sistem de bonusuri, menit să mai scoată jucătorul din monotonie prin oferirea treptată a unor îmbunătăţiri pentru armele din dotare (gen cameră pentru a trage „după colţ”, lansator de grenade etc.).
       Partea proastă e că libertatea de mişcare este cvasi-inexistentă, constrângerile fiind printre cele mai drastice întâlnite de mine până acum într-un shooter. Practic, nu puteţi acţiona decât conform obiectivelor trasate şi pe acestea nu le puteţi îndeplini decât în modul gândit de producători. Dacă veţi avea curajul să încercaţi să ocoliţi obiectivele sau să încercaţi o altă rută pentru a ajunge la ele, vă veţi lovi de inevitabilele “ziduri invizibile”.
       Jocul a fost gândit în principal pentru modul cooperativ, unde alături de amic/coleg să puteţi parcurge campania în single-player, lucru lăudabil, ţinând cont cât de rară este această opţiune în ziua de azi. Dacă vreţi să abordaţi singuri campania, coechipierul vostru va fi controlat de AI, voi având la dispoziţie ordine simple: acoperire, deplasare, utilizarea unor echipamente sau protejarea anumitor obiective sau NPC-uri. În privinţa personalităţii, cei doi protagonişti intră în tiparele deja stabilite de n alte jocuri şi filme de acelaşi gen, Graves fiind expertul tactic cu rolul de „mentor”, în timp ce Lang e băiatul dur, plin de muşchi şi cu limbaj de cartier, care preferă întotdeauna forţa brută.
       Din păcate, feeling-ul – acest aspect atât de greu de definit – nu există în Conflict: Denied Ops. Pur şi simplu nu ai niciun entuziasm când te joci, nicio motivaţie să treci la următoarea misiune sau vreun interes pentru povestea care ar trebui să te ţină în suspans. Totul este extrem de sec: te plimbi prin nivel, împuşti nişte soldaţi, declanşezi scripturile corespunzătoare şi mergi mai departe.

 Lipsa feeling-ului este amplificată şi de prostia acută a AI-ului, care într-un titlu axat pe co-op ar trebui să fie cel mai bun aliat al jucătorului în lipsa unui camarad uman. Pe lângă faptul că nu e în stare să vă urmeze cum trebuie şi se blochează în peisaj în te miri ce obstacole, coechipierul vostru va răspunde la comenzi după cum îl taie capul: uneori va fi extrem de prompt, însă de cele mai multe ori va fi doborât ca o raţă, asta mai ales din cauza faptului că are prostul obicei să stea nemișcat pe câmpul de luptă când îi veţi ordona să se ducă undeva. Astfel, în loc să fie un ajutor de nădejde, AI-ul se va dovedi o imensă povară, mai ales în timpul luptelor. Când „muriţi”, veţi prelua în mod automat controlul celuilalt membru al echipei, având aproape 4 minute la dispoziţie pentru a folosi seringa magică; dacă şi acesta este omorât – ați ghicit – Game Over.
        Revenind la AI, dar trecând de cealaltă parte a baricadei, acesta e pur și simplu năucitor de imbecil. Soldații sunt expuşi doar de fantezie ca inamici care trag în voi atunci când vă faceţi apariţia triumfală în scenă; uneori e posibil să vă şi doboare, dar soldaţii care încearcă să rămână în viaţă mai mult de 10 secunde după începerea unei confruntări pot fi număraţi pe degete. Şi deoarece Denied Ops este scriptat până la Dumnezeu iar inamicii apar întotdeauna în aceleaşi locuri şi urmează aceleaşi rute, de rejucabilitate nici nu prea mai poate fi vorba. Asta în ideea în care vă mai încumetați să rejucați un anumit nivel, sau chiar toată campania.

        Și pe cât de mult se simte lipsa unui AI inteligent, pe atât de slabă este şi grafica. Este evident faptul că jocul se adresează, după cum spuneam şi la începutul articolului, şi consolelor, dar pentru PC jocul este urât. Există efecte de HDR sau adâncime de câmp, dar texturile sunt spălăcite, personajele au fost trecute pe regim în privinţa numărului de poligoane, iar efectele de ceață sau fum amintesc de clasicele sprite-uri 2D de pe vremea lui Doom/Duke Nukem 3D. Nu zice nimeni că toate jocurile ar trebui să aibă nivelul tehnic prezent în Crysis, dar când vezi aşa ceva în 2008, nu poţi să nu te întrebi dacă nu cumva producătorii au greşit anul de lansare al jocului. Dată fiind calitatea grafică, faptul că Denied Ops rulează şi pe sisteme mai modeste nici măcar nu poate fi trecut ca un plus. E drept, la datele lor de apariție toate titlurile din franciza Conflict au avut un motor grafic învechit, însă de data aceasta s-a cam întins coarda. Nici măcar efectele fizice nu salvează din aparenţe, mai ales că modul în care sunt distruse cutiile sau mediul încojurător pare artificial, neavând niciodată senzaţia că aşa se întâmplă şi în realitate (poate cu excepţia exploziilor). Bine măcar că puteţi distruge obstacolele după care se ascund inamicii, ca să treceţi mai repede la următoarea misiune, deoarece uneori soldaţii uită să vă mai urmărească şi vor rămâne ascunşi după cutii.
        Pe partea audio, efectele sonore sunt decente, fără a ieşi din comun. Focurile de armă se aud cum trebuie, elicopterele sau tancurile la fel, nimic de comentat. Muzica este antrenantă, pe alocuri chiar surprinzător de alertă, însă repetitivă. Voice-acting-ul în schimb e deplorabil, vocea “șefului din umbră” fiind blajină și total neconvingătoare, abținându-te practic să nu dai un skip de toată frumusețea atunci când îţi este prezentată misiunea, lucru valabil şi pentru dialogurile „savuroase” între cei doi eroi principali în timpul misiunilor.
        După cum am mai precizat, Denied Ops a fost gândit în special pentru modul cooperativ, dar în multiplayer se mai pot încerca, în propria reţea sau online, modurile deathmatch şi Team Deathmatch, cel din urmă fiind distractiv pe anumite hărţi (Castelul Kolyma). Mai există de asemenea și modul Conquest, dar acesta e de fapt un “Capture the Flag” modificat. Nu că ar avea vreo importanţă foarte mare acest lucru, deoarece serverele online sunt pustii la ora actuală, nici măcar pentru co-op neexistând jucători.