Criza politică se prelungeşte după alegeri
Dimensiune font:
* aceasta este opinia analistului politic Cristian Pârvulescu, potrivit căruia după alegerile de mâine am putea avea o formaţiune majoritară în Parlament
Analistul politic Cristian Pârvulescu a declarat ieri că, în opinia sa, campania electorală pentru alegerile parlamentare a fost una puternic personalizată, astfel că se aşteaptă ca votul românilor din 9 decembrie să fie dominat mai mult de sentimente şi mai puţin de logică. „Campania pentru alegerile parlamentare a fost, probabil, cea mai slabă după 1989 din privinţa conţinutului. Discuţiile programatice au fost nule. A fost o campanie puternic personalizată, cu atacuri la persoană. A fost gândită în felul acesta de competitori, chiar dacă cu toţii au deplâns absenţa dezbaterii ideologice şi programatice”, arată analistul. Potrivit acestuia, „nici USL, nici ARD nu şi-au dorit să aibă o dezbatere foarte importantă”. „În consecinţă, am asistat la această campanie în care preşedintele Traian Băsescu a fost prezent şi a intrat în jocul pe care USL se pare că l-a vizat de la început, a răspuns diferitelor chestiuni care i-au fost adresate şi, în felul acesta, s-a întărit personalizarea campaniei, ceea ce cu siguranţă va afecta votul, dar nu în sensul că va produce mai multă sau mai puţină prezenţă, ci în sensul că va fi un vot dominat de reactivitate şi de sentiment. Va fi un vot foarte puţin raţional. Anticipez un vot de tip negativ”, a spus acesta. În ceea ce priveşte prezenţa românilor la urne, Cristian Pârvulescu se aşteaptă ca aceasta să fie una mai bună decât la alegerile parlamentare din 2008, de aproximativ zece milioane de alegători.
„Estimez o prezenţă la vot la aproximativ 50%, plus/minus câteva procente. Adică o prezenţă obişnuită. După 2000, prezenţa la vot s-a situat în jurul a zece milioane, zece milioane şi jumătate de români în condiţiile în care prezenţa populaţiei în ţară a scăzut în mod dramatic, aşa cum o indică şi ultimul recensământ, la aproximativ 16 milioane de votanţi. Deci, în condiţiile acestea, o prezenţă de zece milioane din 16 milioane prezenţi în ţară va fi o prezenţă bună. Anticipez o prezenţă la vot mai bună decât în 2008, când au fost 39% prezenţi”, a adăugat analistul politic.
Vom avea o majoritate absolută?
Cristian Pârvulescu mai spune că, după aceste alegeri, cu siguranţă va exista o formaţiune care va obţine majoritate. „Nu ştim dacă va obţine majoritatea absolută. Majoritatea va fi obţinută cât se poate de clar, iar sondajele anticipează deja rezultatele şi nu mă aştept la nicio schimbare importantă în ceea ce priveşte clasamentul. Mai degrabă, schimbările pot să apară în ceea ce priveşte procentajul, dar nici aici nu pot fi foarte mari. Sondajele indică un trend relativ stabil, campania nu a prea modificat percepţia electoratului”, a argumentat Pârvulescu.
Cu toate acestea, deşi se aşteaptă ca după 9 decembrie România să se confrunte cu o „mini-criză” în ceea ce priveşte numirea unui nou Executiv, analistul politic speră că actorii implicaţi în această decizie să nu tergiverseze această chestiune, mai ales în contextul în care şi partenerii europeni ai ţării noastre doresc găsirea unei soluţii rapide pentru asigurarea stabilităţii politice. „Cel mai probabil, vom avea un fel de mini-criză politică la sfârşitul anului în încercarea de a forma o echipă guvernamentală, dar mă aştept ca raţiunea să predomine, iar părţile implicate - preşedintele, Parlamentul, partidele politice - să găsească o soluţie rapidă de numire a unui Guvern”, a concluzionat Cristian Pârvulescu. (B. Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau