Cutremur în SRI: doi foști șefi rup tăcerea și denunță public abuzurile din interiorul Serviciului

default

Dimensiune font:

| 22-08-2016 14:02

Un adevărat cutremur s-ar putea porni în interiorul SRI, după ce doi foști șefi din interiorul Serviciului au decis să rupă tăcerea și au ieșit public cu acuzații la adresa conducerii operative a SRI.

 

Colonelul în rezervă Ion Dedu, fost şef de sector în domeniul cibernetic în Serviciul Român de Informații susține că a vrut să atragă atenţia, în anul 2009, conducerii SRI asupra faptului că unele prevederi din legea Big Brother erau neconstituţionale. Dedu a făcut un raport intern, de 10 pagini, pe care l-a clasificat „strict secret” şi l-a transmis directorului de atunci al SRI, George Maior, informează RomâniaLiberă.

Cinci zile mai târziu, Ion Dedu a fost mutat, pe aceeaşi funcţie şi cu acelaşi salariu, la o unitate neoperativă. Apoi a fost cercetat de o comisie de control, a fost trimis în faţa unui consiliu de judecată al SRI şi a fost sancţionat disciplinar cu „consemnare”, potrivit dezvăluirilor pe care le-a făcut colonelul în cadrul emisiunii X-PRESS, de la B1 TV.

Asta însemna că în timpul serviciului, nu avea voie sa părăsească unitatea, iar în afara programului, nu putea ieşi din casă. Această „consemnare” seamănă foarte mult cu „arestul la domiciliu”.

Între timp, colonelul Ion Dedu a trecut în rezervă şi şi-a căutat dreptatea în justiţie. Acesta a declarat că a declanşat un proces şi pentru a arăta lumii ce se întâmplă în interiorul SRI. Aşadar, Ion Dedu a atacat în justiţie două documente administrative, pe care le consideră ilegale: cel de eliberare din funcţie şi cel de sancţionare. Din păcate, instanţele româneşti nu i-au dat câştig de cauză, în motivarea curţii subliniindu-se că „nu contează nelegalitatea arestului la domiciliu”. Atunci avertizorul nostru a decis să apeleze la CEDO. Dosarul este, aşadar, înregistrat acum la Strasbourg sub numele DEDU CONTRA ROMÂNIA.

Legăturile dintre SRI și Sebastian Ghiță

Un caz similar este şi cel al maiorului în rezervă Daniel Florea, fost şef de birou de securitate internă în cadrul SRI. Acesta se ocupa de protecţia contrainformativă a SRI în cinci judeţe. La SRI Prahova se lucra, în 2013, la un caz – cel al preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova de atunci, Mircea Cosma. În opinia lui Daniel Florea, din interiorul SRI exista o scurgere de informaţii din această anchetă către persoane din jurul politicianului. Cercetând situaţia, Daniel Florea a ajuns la concluzia că aceste informaţii se scurgeau pe circuitul de colaborare dintre SRI Prahova şi Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, care se ocupa de dosar. Actualul maior în rezervă a continuat propria anchetă şi a descoperit că procurorul şef de atunci al Curţii de Apel Ploieşti, Liviu Tudose, avea legături cu Sebastian Ghiţă, membru în Comisia Parlamentară de Control a SRI, acesta din urmă fiind foarte apropiat de familia Cosma.

În consecinţă, Daniel Florea a făcut raport către superiorili săi de la Bucureşti, în care prezenta toate constatările sale şi suspiciunea că există o scurgere de informaţii. Consecinţa seamănă izbitor cu cazul anterio, al colonelului în rezervă Ion Dedu. Daniel Florea a fost chemat la Bucureşti, unde s-a început o cercetare a activităţii sale. Maiorul susține că în februarie 2014, a fost îndepărtat din funcţie fără nici o motivaţie, a fost sancţionat cu amânarea înaintării în grad pe timp de un an şi a fost mutat într-o unitate neoperativă pentru trei luni.

Daniel Florea a declarat în emisiune că a solicitat explicaţii de la superiori pentru aceste sancţiuni, dar nu le-a primit. Atunci, a contestat comisia respectivă, care, în opinia sa, a fost constituită ilegal. SRI a format o nouă comisie, din care făcea parte şi adjunctul şefului Corpului de Control, colonel Vrânceanu, care i-ar fi spus maiorului Daniel Florea „nu înţelegi că dacă stai potolit ţi se relansează cariera?”. Ulterior, maiorul a fost mutat la Bucureşti, unde presiunile asupra sa au continuat. În iunie 2014 a fost chemat la Direcţia Generală de Securitate Internă, a fost supus unor audieri şi a fost supus unui test poligraf. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei