DeathSpank: Thongs of Virtue Review

DeathSpank: Thongs of Virtue Review

Acum circa două luni, Justiţia ne invada cu toporul, sabia şi arbaleta în mână pentru a aduce izbăvire celor nenorociţi, nedreptăţiţi şi bătuţi de soartă. Indiferent că îşi pierduseră sacoşa de cartofi, erau certaţi cu nevasta, căutau „resturi” de inorog sau capete de măgari atomici, locuitorii unui tărâm fantasy aveau nevoie de DeathSpank. Iar după ce i-a ajutat pe toţi în stilu-i caracteristic, eroul eroilor, împărţitorul dreptăţii (Dispenser of Justice, da?), apărătorul celor slabi şi, mai ales, cel care bate moartea la funduleţ, a revenit în al doilea episod al aventurii sale.

Dacă n-aţi interacţionat cu primul DeathSpank, acum e momentul să o faceţi, pentru că Thongs of Virtue se bazează pe cele povestite în predecesor, plus reciclarea anumitor misiuni (gen explorarea peşterilor pentru un speolog claustrofob, arahnofob, herpetofob, ligofob, misofob şi numeroase alte cuvinte prea dificile pentru a mai putea fi enumerate aici). În schimb, mediul înconjurător s-a schimbat complet, producătorii renunţând la tărâmul fantasy generic cu inorogi, pitici şi alte creaturi asemănătoare (orcii au rămas totuşi).

Sabia-pistol şi chiloţii roz

Aşadar, acum avem “le battlefield” şi o serie de zone asemănătoare, soldaţi care luptă cu bande infinite de monştri, păduri întunecate şi vrăjitoarea cu negul imens pe nas, fabrici de roboţi, ferme bântuite inspirate din Vestul Sălbatic şi munţi foarte, foarte înalţi cu zăpadă pe vârf. Prin toate aceste zone eroul nostru trebuie să treacă cu arma în mână pentru a recupera, stil Lord of the Rings, cinci perechi de lenjerie intimă cu puteri fantastice.

Exact ca în povestea lui Tolkien, chiloţii respectivi au aterizat pe fundurile a cinci personaje care însă au reuşit să facă doar rău în încercarea de a face bine. Din fericire pentru poveştile fantasy, singurul neafectat de corupţia cu aţă în fund este DeathSpank, astfel că el trebuie să-i învingă pe ceilalţi cinci “chiloţari” pentru a salva pe toată lumea. Iar asta implică, printre altele, plimbarea pe tot felul de insule după ce faci rost de navă, cartografierea Polului Nord şi o discuţie nu tocmai prietenoasă cu Moş Crăciun.

Multe dintre misiuni nu se deosebesc de cele din primul joc. Mai generice de atât nici nu se putea să fie, curierat de la un capăt la celălalt. De altfel, unele dintre ele sunt atât de “du-i pachetul ăsta lui X”, încât şi eroul nostru protestează, sătul de atâta alergat şi ameninţă că se va transforma într-un lucrător poştal instabil. Pe de altă parte, eşti adesea trimis să cauţi chestii inedite, pentru că NPC-urile au gusturi suspecte: „resturi” de Bearalope (un hibrid între antilopă şi urs), capete de măgar din junglă, o diligenţă întreagă furată de bandiţi orci, acid/dinamită pentru conductorul unui tren, trebuie să înveţi cântecele aniversare cretine şi să te lupţi cu zei, călugăriţe, matroane de bordel, mama-dragon şi tata-dragon. Şi ca să pună dinamita aprinsă pe tortul aniversar, sistemul de teleportare folosit se iniţiază din closete dedicate (Outhouse), rude cu coşmeliile suspect mirositoare din fundul curţii bunicii.

Astfel, deşi majoritatea misiunilor sunt generice, umorul din spatele lor (împreună cu dialogurile şi comentariile ironice ale lui DeathSpank) te face să uiţi că doar înnebuneşti mouse-ul de atâtea click-uri fără a fi nevoie să şi gândeşti cumva. De altfel, acest stil Diablo atrage mulţi jucători şi, cu toate că personal nu mă omor după hack’n’slash-ul creat de Blizzard, DeathSpank a trezit în mine o bizară dependenţă.

Bătăliile cu boşii ies în evidenţă printr-o combinaţie de lupte şi puzzle-uri: ca să ajungi într-o catacombă de mănăstire, trebuie întâi să arzi cărţi interzise; pentru a putea ataca un pirat beat, trebuie să omori întâi elefanţii roz din jurul lui; ca să găseşti Thongs of Cuisine, trebuie întâi să faci pe bucătarul cu reţete nebuneşti ş.a.m.d. Toate aceste puzzle-uri sunt simple, dar amuzante şi ne aduc aminte constant că în spatele lui DeathSpank se află Ron Gilbert, nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru cei care au apucat epoca de aur a adventure-urilor create de Lucas Arts.

Uite monstrul, nu e monstrul

Pentru eficienţă sporită, DeathSpank nu umblă doar cu chiloţii pe el. Sute de armuri, arme, coifuri, mănuşi sau amulete pică de pe monştri sau se găsesc în cufere răspândite peste tot. De asemenea, există şi comercianţi, dar în cea mai mare parte sunt inutili, pentru că găseşti pe drum toate obiectele pe care ei le vând destul de scump. În concordanţă cu tematica fantasy-modernă, Thongs of Virtue aduce arme de foc, de la puşti şi pistoale până la mitraliere, bazooka şi grenade cu diverse ingrediente speciale (gheaţă, foc, otravă etc).

Armele care trag de la distanţă, combinate cu cele patru sloturi disponibile, duc la abordări diverse în timpul luptelor. Există inamici de care nu vrei să te apropii prea tare (orcii cu aruncătoare de flăcări, antilopele mutante şi toţi monştrii care trag şi ei de la distanţă), astfel că o mitralieră e mult mai eficientă ca o sabie. Seturile de arme pot fi schimbate imediat cu un singur buton, dar pe de altă parte, deşi sunt extrem de multe obiecte nu prea ai ce alege în materie de statistici: damage-ul contează cel mai mult, plus bonusul de armură. Ca să simplifice şi mai mult lucrurile, există şi o setare pentru ca eroul nostru să poarte automat cea mai bună armură pe care o are în inventar în acel moment.

Pe aceeaşi linie, nu trebuie să te întorci mereu în oraşe pentru a vinde obiectele inutile: ai în inventar o minunată maşină de tocat, care pe o parte bagă armura, pe cealaltă scoate bani (astfel că finanţele nu sunt niciodată o problemă). Asta te scuteşte să tot scormoneşti printre sute de obiecte inutile, dar şi taie din tot fun-ul completării seturilor. De asemenea, orice schimbare de vestimentaţie este vizibilă şi la un moment dat DeathSpank avea pe el cizme polare cu blană de pisică persană, epoleţi cu şerpi de Meduză mitologică, căciuliţă de rabin şi mănuşi cu gheare, o combinaţie care te poate băga oricând sub masă de râs.