Delta Force: Black Hawk Down Review

Delta Force: Black Hawk Down Review

Cand spui Novalogic te gandesti imediat la jocuri ca Tachyon: The Fringe, Armored Fist 3, F-22 Lightning 3, dar mai ales la seriile Comanche si Delta Force. Aparut in octombrie 1998, Delta Force a demonstrat capabilitatile engine-ului bazat pe voxeli, engine ce a devenit celebru in urmatorii ani. Desi pentru prima data intr-un FPS oferea spatii extrem de largi, primul titlu al seriei vanduta in prezent in peste 3.5 milioane de exemplare se misca ingrozitor de prost pe cele mai bune sisteme ale vremii. Drept urmare, in noiembrie 1999 Novalogic au adaugat in Delta Force 2 o oarecare accelerare 3D pentru placile video Nvidia TNT, insa si acest joc era departe de a rula fluid. Exact un an mai tarziu aparea Delta Force: Land Warrior urmat apoi in iunie 2002 de addonul Task Force Dagger, titluri care au facut trecerea la un engine 3D. Insa Novalogic au renuntat complet la voxeli abia odata cu lansarea lui Delta Force: Black Hawk Down, joc ce foloseste motorul grafic din Comanche 4.

La prima vedere, judecand dupa titlu, s-ar putea spune ca Black Hawk Down este inspirat dupa cartea lui Mark Bowden (1999) sau dupa filmul lui Ridley Scott (2001). De fapt, cele 16 misiuni single-player reprezinta propria viziune a celor de la Novalogic asupra evenimentelor ce au culminat cu tragica zi de 3 octombrie 1993. In 1991, datorita dictatorului Mohamed Siad venit la putere in urma asasinarii in 1969 a presedintelui Shermarke, Somalia a fost aruncata intr-un razboi civil. Un mai tarziu, o cumplita foamete a devastat aceasta tara cauzand moartea a peste 350.000 de persoane. Drept urmare, Statele Unite si ONU au intocmit un plan numit Operation: Restore Hope ce consta in acordarea de ajutoare in medicamente si alimente. Inceput pe 8 decembrie 1992, acest program a ameliorat intr-o oarecare masura situatia dramatica din aceasta tara, insa desfasurarea sa a fost mereu amenintata de capii factiunilor locale. Prin ocuparea in 1993 a capitaliei Somaliei, Mogadiscio, cel mai temut adversar al americanilor a devenit Mohamed Farah Aideed, liderul clanului Habr Gedir fiind considerat tinta principala a Special Forces si Army Rangers. Cartierul sau general a fost atacat pe 13 iulie 1993, printre victime numarandu-se 4 jurnalisti, al cincilea reusind sa scape cu viata. In continuare, in cursul unui raid efectuat pe 3 octombrie, 18 soldati ai fortelor speciale americane au fost omorati si alti zeci au fost raniti, iar doua elicoptere Black Hawk pilotate de Mike Durant, respectiv Cliff Wolcott, au fost doborate. De mentionat ca intregul program umanitar incheiat pe 3 martie 1995 a costat Statele Unite 1.7 miliarde de dolari si s-a soldat in total cu 43 de soldati americani morti (60 dupa alte surse) si alti 153 raniti.

Evenimentele din Delta Force: Black Hawk Down nu se opresc in jurul zilei de 3 octombrie, ci se continua si cateva luni mai tarziu. Astfel, la inceput esti un soldat US 10th Mountain Division, fapt ce se reflecta in tipul misiunilor pe care le are de indeplinit, si anume protejarea si salvarea diferitelor convoaie umanitare ONU. Apoi, din perspectiva unui membru Task Force Ranger, trebuie sa distrugi transporturi inamice de munitii si echipamentele militare, o statie radio, sa salvezi soldati pakistanezi, sa aperi sate somaleze sau o zona o anumita perioada de timp, sa salvezi echipajele celor doua elicoptere doborate (Super Six One si Super Six Four) si chiar, in cadrul ultimei misiuni, ca membru Delta Force, sa il ucizi pe Mohamed Farah Aideed, desi acesta in realitate, s-a autoproclamat in iunie 1995 presedintele Somaliei, decedand pe 1 august, ca urmare a unei rani primite in timpul unei batalii pentru enclava Medina.

In afara de ultimul nivel, dificultatea misiunilor este redusa. In primul rand ai un numar limitat de salvari ce variaza de la o misiune la alta, optiune de un real ajutor, caci nu de putine ori nu vei muri datorita unor reflexe intarziate, ci din cauza evenimentelor scriptate, a faptului ca nu aveai de unde sa stii ca atunci cand ajungi intr-un anumit punct vei fi ucis de un inamic aflat sus, pe o cladire inamica, in spatele tau. In al doilea rand, parcurgerea unui nivel este de obicei lineara, in general nu exista cai alternative de a ajunge intr-un anumit waypoint. In rarele situatii cand o poti face, vei avea ocazia cateodata sa observi ca nu au loc evenimentele scriptate din punctul D deoarece ai sarit peste punctul C, astfel ca pentru a termina misiunea va trebui sa refaci traseul in ordine chiar daca, de exemplu, elicopterele americane curata terasa unei cladiri plina deja de cadavrele inamicilor ucisi de tine.
In al treilea rand, AI-ul este inexistent, in ciuda declaratiilor facute de producatori care se laudau ca AI-ul va fi cea mai serioasa imbunatatire adusa seriei. Ca si in titlurile anterioare, exista cazuri cand un adversar nu reactioneaza deloc sau cu intarziere atunci cand ii dobori tovarasii. De asemenea, vei avea parte de momente in care, atat coechipierii tai, cat si inamicii, fie raman blocati intr-o usa, perete sau camion repetandu-se la infinit aceleasi animatii, fie stau efectiv unul langa altul, probabil schimband diferite retete culinare ori impartasind valori culturale.
In al patrulea rand, adversarii mor daca sunt atinsi de un singur glont, indiferent daca au fost loviti in cap, in picioare sau in maini, in timp ce tu poti incasa lejer mai multe proiectile. Starea sanatatii tale nu este afisata prin intermediul unui contor, asa cum se obisnuieste in alte FPS-uri, ci cu ajutorul culorilor prin care trece icoana soldatului din stanga ecranului.

Interfata e ok, ti se arata doar ceea ce este necesar, lasand ecranul aerisit. Mai mult, pe mini-harta ti se afiseaza directia din care provin tirurile inamice. Pacat ca ea este 2D, ceea ce duce la aparitia unor confuzii privind localizarea lor, a waypoint-urilor sau a obiectelor aflate pe nivele de altitudine. In timpul unei misiuni poti culege item-uri de sanatate sau munitie – numarul lor variaza in functie de nivelul de dificultate, dar, ciudat, acesta nu influenteaza numarul de salvari disponibile intr-o misiune. De asemenea, pacat ca nu poti lua munitia sau armele inamicilor ca in Battlefield 1942. In schimb poti alege alte arme prin intermediul unor cladiri numite armory.
Comportamentul armelor este apropiat de realitate. Desi ne-ar fi placut ca proiectilele sa poata trece prin anumite medii, exista recul, precizia armelor este influentata de ipostaza in care te afli (pe loc, culcat, in alergare) si de viteza vantului, iar sunetul lor este foarte veridic. De altfel, daca luam in considerare muzica orientala, vocile personajelor, sunetul de fundal alcatuit din mormaiturile somaleze, transmisiile radio prin care ti se comunica obiectivele misiunilor, privind aspectul sonor nu este nimic de reprosat.
Cel mai frumos suna mitralierele montate pe Humvee-uri sau pe elicoptere, pacat insa ca aceste vehicule nu pot fi conduse. Cu toate acestea, ele contribuie mult la farmecul jocului. Exploziile lor ce au loc indiferent ca tragi in cauciucuri, motor sau caroserie, dar mai ales miscarea lor in functie de denivelarile terenului sau de manevrele efectuate in aer afecteaza substantial precizia tirului sporind considerabil sentimentul de imersiune in joc. Constienti de acest impact asupra jucatorului, producatorii au facut in asa fel incat mai toate misiunile sa fie bazate pe folosirea unor astfel de vehicule – impresia data de primele misiuni ale jocului se concretizeaza intr-o tensiune foarte rar intalnita in alte jocuri.
Una dintre cele mai tensionate misiuni a fost aceea pe timp de noapte in care a trebuit sa folosesc aproape mereu vederea in infrarosu. Pe langa faptul ca misiunea in sine era una de tip stealth ce consta in eliminarea inamicilor facand cat mai putin zgomot, parcurgerea nivelului trebuia facuta la pas si datorita luminilor ce se blurau la fiecare miscare mai brusca si care iti puteau afecta serios campul vizual. Un alt element ce mentine atentia jucatorului treaza este ca nu prea poti distinge adversarii de populatia civila. Poti muri foarte repede daca nu tii seama ca deosebirea principala rezida in faptul ca civilii nu sunt inarmati, plus ca uciderea acestora, ca si cea a coechipierilor tai este unul dintre motivele pentru care poti esua intr-o misiune.

Desi sunt ceva mai destepti decat AI-ul inamic, coechipierii tai nu se descurca prea stralucit singuri, astfel meniul prin care le poti da ordine se poate dovedi de un real folos, insa am resimtit de multe ori lipsa unor optiuni ca “follow me”, “cover me”, “go there”, optiuni intalnite, de exemplu, in Conflict: Desert Storm. Poti juca misiunile single-player in mod cooperativ, insa doar teoretic, caci acest mod lipseste, in ciuda promisiunilor facute de producatori. Este bine totusi ca avem Deathmatch, Team Deathmatch, Team King of the Hill, Capture The Flag, Attack and Defend, Flag Ball si Search and Destroy ce contin fiecare un numar cuprins intre 8 – 24 de harti, majoritatea fiind aproape identice si asezate in perechi. Primele 4 moduri sunt cunoscute, ele se gasesc si in alte titluri ale genului. In modul Attack and Defend o echipa castiga daca distruge toate obiectivele pazite de cealalta echipa intr-o anumita perioada de timp. In Flag Ball trebuie sa aduci un steag verde in propria baza, iar Search and Destroy consta in distrugerea tuturor tintelor adverse cu ajutorul satchel charges.
Cu toate ca aceste moduri multiplayer pot fi intalnite si in jocurile anterioare ale seriei, ele aduc un element nou, si anume Progressive Spawn Point(s) (PSP). Asemanator cu Battlefield 1942, jucatorul poate alege in ce punct sa se spawneze, cu conditia ca acesta sa fi fost in prealabil capturat. Este o inovatie binevenita ce sporeste dimensiunea tactica a jocurilor pe echipe, dimensiune data si de amplasentul diferitelor arme montate pe cladiri sau de folosirea elicopterelor si a Humvee-urilor ce patruleaza pe harta. Timpul in care se poate spawna un jucator poate fi setat din server. Este de preferat ca acesta sa fie cat mai mare atunci cand pe o harta sunt 32 de jucatori, dar mai ales din cauza ca aceste puncte de spawn rareori sunt aleatorii – nu putine sunt ocaziile in care vei face 5-6 fraguri la rand sau vei fi omorat de aceleasi ori deoarece te respawnezi in acelasi loc. De asemenea, in acest timp poti chema un coechipier medic care sa te vindece, caci jucatorii pot alege intre 4 tipuri de caractere: sniper, gunner, CQB sau medic. Fiecare categorie are armele sale specifice ce sunt impartite in primary, secondary si back-up weapons: M21, M24, MCRT.300 Tactical, Colt.45, M9 Beretta, shotgun, M60, M240, CAR 15, M16, SAW, AT4, Claymore ori Satchel charge. Acestui arsenal i se mai adauga si echipament suplimentar: detonator, binoclu, flash sau frag grenade si cutit.
Interesant este ca modurile multiplayer nu se bazeaza pe numarul de fraguri, ci pe numarul de puncte. Primesti puncte daca omori inimicii aflati la distanta mare, daca ei se afla intr-o anumita zona, daca dobori mai multi deodata, daca poarta un steag sau se afla in apropierea lui. Pierzi puncte atunci cand te sinucizi, cand esti omorat sau cand iti ucizi coechipierii.

Spuneam mai sus ca Delta Force: Black Hawk Down foloseste motorul grafic din Comanche 4, fapt ce prezinta o serie de avantaje si dezavantaje. Pe de o parte, desi intalnim aceleasi spatii foarte mari, trasatura caracteristica intregii serii, ele au o utilitate practica extrem de redusa mai ales privind nivelele multiplayer. De exemplu, Devil Dogs este o harta excelenta pentru Deathmatch intre sniperi, insa la inceput uciderea unui adversar aflat la o distanta enorma este aproape imposibila, partial datorita cetii ce mascheaza poligoanele foarte indepartate, partial din cauza ca jocul nu afiseaza raza la care armele pot fi mortale. Cu toate ca engine-ul are un cod de retea modificat, placerea unei partide multiplayer mai este diminuata si de pingul uneori foarte mare, responsabil uneori de situatiile in care, desi am avut un inamic in vizor ce statea nemiscat, nu am putut sa il omor oricate gloante am tras in el.
Pe de alta parte, Black Hawk Down este cel mai aratos titlu al seriei. Cu toate ca umbrele sunt pixelizate, armele sunt 3D si soldatii sunt modelati frumos, animatiile, cu unele exceptii, sunt bune, ei schiopateaza atunci cand sunt raniti sau se tin de mana lovita. Jocul se misca fluid atat in spatii indoor, cat si in cele outdoor, iar apa, gratie tehnologiei pixel shader, arata excelent. Trebuie mentionata aici si miscarea aerului produsa de elicea si rotorul elicopterelor, indiferent daca este vorba de norii de praf sau de valurile apei. La categoria efecte mai adaugam reflexia cerului si a norilor pe lentila armei cu luneta – pacat ca aceasta reflexie este identica si atunci cand te afli intr-o cladire. In categoria efectelor care arata bine, dar sunt nefolositoare, mai adaugam si perspectiva third-person in care tintirea adversarilor este aproape imposibila.