DEZASTRU pentru Brexit: Curtea Supremă a Marii Britanii a decis că suspendarea Parlamentului de la Londra este ilegală
Dimensiune font:
Curtea Supremă a Marii Britanii a anunțat marți că decizia premierului Boris Johnson de prorogare a Parlamentului de la Londra este ilegală, o hotărâre ce reprezintă o înfrângere pentru liderul britanic și oferă mai multe șanse parlamentarilor de a obstrucționa planurile premierului privind Brexit, informează mediafax.ro.
Cei 11 judecători ai instanţei judiciare supreme din această ţară aveau de examinat două recursuri diferite: cea a Curţii de Apel din Scoţia, care a considerat ilegală măsura adoptată de şeful guvernului de la Londra, şi cea a Tribunalului Superior din Londra, care a considerat că respectiva chestiune este de competenţa politicului.
Lady Hale, președintele Curții Supreme a Regatului Unit, a declarat că instanța a decis în unanimitate că suspendarea Parlamentului a fost o acțiune "nelegală, nulă și fără niciun efect", informează mediafax.ro.
Așadar, potrivit judecătorilor, din punct de vedere legal, Parlamentul nu a fost suspendat, iar președintele Camerei Comunelor va decide ce se va întâmpla mai departe.
Hale a mai afirmat că prorogarea a avut un impact "extrem" asupra Parlamentului și democrației britanice.
"Efectul asupra fundamentelor democrației noastre a fost extrem", a afirmat președintele Curții Supreme a Marii Britanii.
"Această suspendare prelungită a democrației parlamentare a avut loc în circumstanțe destul de excepționale: schimbarea fundamentală care urma să se producă în Constituția Regatului Unit pe 31 octombrie", se afirmă în motivarea deciziei.
"Nicio justificare pentru o acțiune cu un efect atât de extrem nu a fost prezentată instanței", afirmă judecătorii.
"Așadar, Curtea (Supremă) este obligată să concluzioneze că decizia de a o sfătui pe Majestatea Sa (Elisabeta a II-a) să proroge Parlamentul este nelegală pentru că a avut efectul de a împiedica sau preveni Parlamentul să-și îndeplinească funcțiile constituționale, fără o justificare rezonabilă", se arată în motivarea instanței.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau