Disciples III: Renaissance Review

Disciples III: Renaissance Review

Lumea strategiilor fantasy pe ture cunoaşte trei nume sonore, dintre care două au deja o istorie ce depăşeşte un deceniu de existenţă. Desigur, este vorba de Heroes of Might and Magic şi de Disciples, cei doi mari rivali ai luptelor fantastice. Acestora li s-a adăugat acum doi ani şi "bunicul" refăcut King's Bounty, jocul care a reprezentat acum multă vreme sursa de inspiraţie pentru HoMM. Iar după 5 ani de luptă creativă şi două studiouri producătoare, Disciples reuşeşte să ajungă la jocul cu numărul trei, povestea creaturilor din Nevendaar căpătând un nou strat narativ.

Universul seriei este destul de complex, dar un rezumat este necesar pentru că au trecut destui ani de la apariţia precedentului Disciples, iar generaţiile de jucători s-au reorientat spre alte jocuri asemănătoare. Astfel, Tatăl Ceresc era atât de mândru de primul său înger, Bethrezen, că i-a oferit putere creatoare şi libertatea de a făuri o lume perfectă. Nevendaar a botezat-o acesta şi apoi le-a cerut ajutorul lui Wotan, Solonielle şi Gallean să o populeze.

Întâi au fost copacii înalţi până la cer, iar din trunchiurile lor s-au născut elfii; Merfolk, poporul apelor, a prins viaţă în adâncul oceanelor, iar din ciocanul lui Wotan s-au născut munţii populaţi apoi de pricepuţii dwarfi. Oamenii au fost ultimii aduşi în Nevendaar, creaţi de însuşi Bethrezen, dovedindu-se a fi şi cei mai curioşi şi mai nesupuşi.

Dar ceilalţi îngeri deveniseră geloşi pe Bethrezen şi curând oamenii au început să-şi dorească bogăţii, au atacat restul popoarelor, iar zeul suprem se supără pe Bethrezen şi îl exilează în adâncurile din Nevendaar. Neputând să se răzbune, acesta creează demonii care să-i ducă la suprafaţă ura. Şi îngerii se ceartă între ei, Wotan îl omoară pe Gallean, iar Solonielle încearcă în van să-l salveze, ajungând şi ea să înnebunească până la urmă, devenind Mortis, zeiţa undead. Ea găseşte până la urmă o soluţie să-l readucă la viaţă pe Gallean, doar că acesta refuză să rămână alături de creatura decăzută care a fost odată Solonielle. Astfel, Gallean revine alături de elfi, dar Mortis îi corupe şi îi transformă în Dark Elves, iar toată suferinţa poporului său îl face şi pe Gallean să dorească răzbunare, acesta ajungând până la urmă conducătorul elfilor întunecaţi.

După două paragrafe de istorie a la Tolkien ajungem şi la povestea din Disciples III, pornită de la Nevendaar-ul întunecat, plin de conflicte între toate creaturile sale. Dar o stea căzătoare anunţă sosirea unui mesager celest şi trei rase pornesc în căutarea acestuia, fiecare pentru interesul propriu şi scopuri nu tocmai curate. Deocamdată, avem oamenii (Empire), elfii (Elven Alliance) şi demonii (Legion of the Damned), dar deja există un add-on în lucru, Ressurection of Mortis, cu povestea axată pe hoardele de schelete umblătoare.

Cele trei campanii au câte şase misiuni fiecare, urmărind povestea a trei eroi, cu toţii strânşi în jurul mesagerului celest, Inoele. Lambert este reprezentantul oamenilor, comandant suprem al gărzii imperiale, soldat fără pereche şi plin de loialitate şi onoare. Haarhus este servitorul supus al lui Bethrezen, un razboinic-demon ce nu trebuie subestimat, mai ales că în forma sa "umană" a fost elf. Iar Arion este curajosul comandant al unei mici echipe de elfi, dar şi înţelept în ciuda tinereţii sale (vârsta se măsoară în secole la elfi, evident!).

Gameplay niţel modificat

Chiar dacă rivale, seriile Disciples şi Heroes of Might and Magic au fost şi sunt în continuare diferite în ceea ce priveşte mecanica de joc. Personal, am considerat-o pe cea din Heroes ceva mai accesibilă şi chiar mai logică, Disciples fiind mai restrictiv din anumite puncte de vedere. Astfel, până la Disciples III, trupele în ecranul de luptă erau fixe; acum, ele se pot deplasa pe câmpul de bătălie exact aşa cum o fac unităţile din Heroes, folosindu-se şi de anumite puncte speciale care aduc bonusuri la atac.

Acesta este doar un singur exemplu al schimbărilor iniţiate de producători, mulţi dintre fanii vechi ai seriei protestând nemulţumiţi că jocul a devenit o clonă de Heroes. Pe partea de luptă cam aşa e, dar sufletul Disciples e la locul lui, de la managementul trupelor până la grafica întunecată şi atmosfera apăsătoare ce domină Nevendaar-ul. Ce-i drept, această moştenire întunecată nu prea îi mai este de folos în anul de graţie 2010, când mult mai coloratele Heroes V şi King's Bounty deja au ceva ani de existenţă în spate. Pe undeva, lui Disciples III îi lipseşte dinamica celor două jocuri menţionate, lumea nu dă senzaţia că ar fi activă, vie, fiindcă toţi sunt turtiţi de fatalitatea sorţii lor şi chiar şi eroii parcă luptă cu ameninţarea pe umăr, convinşi că totul e degeaba.

De fapt, trecerea la 3D a schimbat enorm de multe nu doar în aspectul vizual, trecere care nu întotdeauna e simplă şi uşoară. Pot apărea inerente probleme cu perspectiva, pathfinding-ul, glitch-uri şi bug-uri de diverse gravităţi. Din păcate, Disciples III le are pe toate, 5 ani de producţie fiind aparent insuficienţi pentru a lansa un joc cât de cât "curat" din punct de vedere tehnic. De altfel, e probabil o chestiune aproape generalizată cu titlurile venite din spaţiul rusesc, deosebite ca poveste şi idei narative, dar distruse de problemele tehnice.

Mecanică de bază este în continuare la locul ei: spre deosebire de Heroes, unde avem un număr mare de unităţi adunate într-o singură imagine sub care apare cifra aferentă (50 de arcaşi, de exemplu), Disciples vine cu un număr mai mic de trupe şi o singură unitate reprezentativă cu viaţă (HP) mare (de la 100-200 în sus, până la la 2-3000). La început, fiecare erou are trei trupe de bază, urmând să ajungă până la maximum 7, armata fiind direct dependentă de leadership. Punctele de leadership le obţii din arborele de abilităţi sau dacă ai noroc şi găseşti vreun artifact, poţi trece peste limita de 7 trupe.