Doi militanţi de extremă-stânga, reţinuţi când încercau să pătrundă în Parlamentul Turciei
Dimensiune font:
Oficialii turci au declarat că forţele de securitate au reţinut doi militanţi de extremă-stânga care au încercat să intre în Parlamentul de la Ankara având asupra lor obiecte ascuţite şi un dispozitiv exploziv fals.
Fahrettin Altun, director de comunicare la Preşedinţia Turciei, a transmis pe Twitter că suspecţii sunt membri ai Partidului-Frontului Revoluţionar de Eliberare Populară (DHKP-C), o grupare de extremă-stânga considerată drept organizaţie teroristă de autorităţile din Turcia, SUA şi Uniunea Europeană.
Oficial turc a afirmat că tentativa acestora reprezintă "un act terorist împotriva voinţei şi a păcii naţiunii".
Agenţia statală de ştiri Anadolu a relatat că suspecţii - o femeie şi un bărbat - au vrut să intre marţi în clădirea Parlamentului, încercând să ia ostatic un ofiţer de securitate, însă au fost imobilizaţi înainte să reuşească acest lucru. MEDIAFAX.RO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau