Donald Trump și rădăcinile sale germane

Trump-a-anuntat-ca-lide

Dimensiune font:

| 01-11-2020 10:59

 La șase mii de kilometri de Washington se află comună Kallstadt, unde au locuit bunicii lui Donald Trump. Acum patru ani, când acesta a devenit președintele SUA, primarul din localitate a promis că va pune, în onoarea lui, o placă comemorativă pe casa bunicilor, însă doar cu condiția ca Trump să facă ceva „mare”, pentru America și restul lumii. „Cu două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale din SUA, la Kallstadt nu e nicio urmă de placă comemorativă”, remarca Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un reportaj. Oare sloganul „Make America great again” nu îi este primarului de ajuns?

Kallstadt, micul oraș vinicol dintre Mannheim și Kaiserslautern, în landul Renania-Palatinat, scrie istorie în SUA, fiind locul de unde se trag bunicii din partea tatălui ai actualului președinte american și candidat al republicanilor la alegerile din 2020.

Însă și democrații din SUA și-au avut filiera lor germană. În 2004, John Kerry era candidatul democraților la președinția SUA. Mai puțină lume știe că el era căsătorit cu Teresa Heinz Kerry, cu o avere de peste 500 milioane de dolari, ea fiind moștenitoarea dinastiei germane Heinz. Henry John Heinz a fost fiul unor imigranți germani în SUA, din secolul al XIX-lea, și este considerat „părintele mărcii Ketchup”, o marcă de talia Coca-Cola sau Kellogg's Corn Flakes.

„Heinz Ketchup” și clanul imobiliar Trump sunt două dinastii antreprenoriale care, cu averi colosale, s-au apropiat sau chiar au urcat la vârful puterii americane. În biografia „The Trumps”, Gwenda Blair a trasat drumul a trei generații ale familiei Trump, începând cu bunicul lui Donald Trump, Friedrich, care a emigrat din Germania în SUA în 1885.

Iar într-un interviu acordat câțiva ani mai târziu publicației germane Sueddeutsche Zeitung, autoarea arată care e spiritul strămoșilor, întrupat în președintele SUA: toți Trump-ii au un ascuțit simț în a recunoaște o afacere bună, o piață care promite succes și ce se poate vinde acolo.

  • Din Kallstadt spre SUA

Bunicul lui Donald Trump, Friedrich, a plecat din Kallstadt spre America la vârsta de 16 ani. De meserie frizer, acesta a înțeles rapid unde se află cele mai mari oportunități. Friedrich avea o constituție mai firavă și nu dorea să devină vinificator ca familia lui și restul orașului de baștină. 1885 a fost anul în care valul emigranților germani în SUA a atins apogeul. America ademenea cu mari promisiuni de progres social, iar la acea vreme nu existau restricții de imigrare.

Friedrich Trump a mers pe urma căutătorilor de aur până la Seattle și, mai târziu, la Klondike. El însuși nu a căutat aur, însă a câștigat bani de la căutatori, deschizând restaurante în care le-a furnizat mâncare și alcool și dându-le acces la femei. Seattle Poodle Dog era un restaurant care oferea „camere private pentru femei” - un cod comun pentru oferta de prostituate, la acea vreme.

„Friedrich Trump i-a recunoscut ca un grup-țintă, la fel cum Donald Trump a simțit, acum, că mulți americani se simt abandonați - și, prin urmare, sunt supărați și deschiși la mesaje care anterior erau considerate inacceptabile”, spune Gwenda Blair.

Ulterior, Friedrich și-a vizitat patria de mai multe ori și s-a căsătorit cu o tânără din Kallstadt, Elisabeth Christ, căreia în SUA i s-a facut rapid dor de casă. Deși era deja cetățean american, el a părăsit din nou Statele Unite, în 1904.

Gwenda Blair precizează: „Iar dacă asta ar fi funcționat, astăzi am avea o altă poveste. Dar el a emigrat cu puțin înainte de vârsta de recrutare și s-a întors aproape exact când era prea bătrân pentru serviciul militar, la 35 de ani. Friedrich a declarat că a câștigat bani în străinătate pentru mama lui văduvă. Autoritățile au ajuns la concluzia că el s-a sustras de la serviciul militar și l-a trimis înapoi. Secolul XX nu a fost ușor pentru americanii de origine germană, puși în fața a două războaie mondiale”.

„Fred, fiul lui Friedrich, tatăl lui Donald, avea 11 ani când americanii au intrat în război, în 1917. Starea de spirit anti-germană era palpabilă peste tot la acea vreme, familiile și-au americanizat numele de familie germane, cărțile în limba germană au fost arse. Din punct de vedere istoric, germanii sunt o mare comunitate în SUA, dar nu și-au clamat rădăcinile, din cauza celor două războaie”.

„Când a izbucnit al doilea război mondial, Fred Trump spunea deja că are strămoși suedezi - chiar dacă mama sa germană a trăit, până în anii '60, locuind doar peste drum. Nici Donald Trump nu vorbește despre rădăcinile sale germane. În 1987, el a scris în biografia sa, „The Art of the Deal”, că strămoșii săi erau suedezi, însă a recunoscut ulterior că s-ar putea ca aceștia să nu fie exact din Suedia, ci din <toată Europa>”.

„În foarte frumosul documentar Kings of Kallstadt, el își recunoaște rădăcinile germane, cred că spune ceva de genul Eu sunt un Kallstadter”, mai spune Gwenda Blair în interviul său despre președintele Donald Trump, care candidează pentru al doilea mandat, la alegerile din SUA, în luna noiembrie.

Nu putem spune decât că, dacă într-adevăr a spus așa, declarația seamănă cu „Eu sunt un Berlinez” (Ich bin ein Berliner) a legendarului fost președinte american JFK.
 



Cofetăria Trump din Kallstadt (Foto: captura video FAZ)

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 Mâna găsită în apropierea râului Dâmbovița aparține unui bărbat de 53 de ani din București
09/12/2023 16:50

Mana de om găsită in noaptea de vineri spre sambătă pe raza comunei Dragoslavele, judetul Arges, in apropierea raului Dambovita, ii apartine unui bărbat de 53 de ani din Bucuresti, au stabilit politistii d ...

Aproape 200 de pasageri au rămas fără bagajele de cală: compania aeriană nu mai zice nimic
09/12/2023 14:29

180 de pasageri romani ai unei curse aeriene Bucuresti - Koln se chinuie de două zile să isi recupereze sau, măcar, să afle informatii despre bagajele lor de cală, lăsate de compania aeriană, pur si simp ...

Spitale ba, închisori da: România construiește două penitenciare noi
09/12/2023 14:23

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că pentru anul viitor, instituţia pe care o conduce va solicita o uşoară majorare bugetară, faţă de acest an şi că se vor construi două penitenciare noi ...

Doi bărbați reținuți după accidentul produs la partida de vânătoare din Telcișor, Bistrița-Năsăud
09/12/2023 14:10

Paznicul de vanătoare si un tanăr in varstă de 25 de ani, ambii din Telcisor, judetul Bistrita-Năsăud, au fost retinuti, sambătă, după accidentul produs la o partidă de vanătoare, in urma căreia un b ...

Animalele ar fi mâncat un om în România: o mână a fost descoperită
09/12/2023 13:54

Animalele ar fi mancat un om in Romania: o mană a fost descoperită Resturi dintr-o mană umană au fost găsite intr-o zonă nelocuită din Dragoslavele, judeţul Argeş, prezentand urme de muşcături de an ...

Revolta unui patron: 'Când angajații își dau demisia, 1 din 10 înțeleg ce e ăla un preaviz!'
09/12/2023 13:49

Multi patroni reclamă lipsa seriozitătii angajatilor, in special a celor tineri. Problema a fost discutată pe grupul de Facebook Grupul Antreprenorilor din Romania. Patron: „Bună ziua. Am nevoie de catev ...

Iarnă tot mai ciudată. La munte mai cald ca la câmpie. Ce înseamnă fenomenul de inversiune termică
09/12/2023 13:23

Iarnă tot mai ciudată. La munte mai cald ca la campie. Ce inseamnă fenomenul de inversiune termică Meteorologii avertizează că in zilele următoare vom experimenta un fenomen neobisnuit de inversiune ter ...

MAI își face flotilă de drone
09/12/2023 00:30

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, va opera sisteme de aeronave fără pilot la bord, prin misiuni de zbor, in scopul indeplinirii atribuţiilor proprii, precum şi pentru sprijinirea ministe ...

Cum ne protejăm câinii de sunetul petardelor în noaptea de Revelion. Câteva trucuri
08/12/2023 16:41

Animalele de companie se pregătesc de o noapte...de coşmar. Totul, din cauza petardelor şi a artificiilor care le pot afecta destul de grav. Specialiştii le recomandă stăpanilor cateva trucuri, pentru a l ...

Vom scăpa de toate actele pe care le purtăm la noi zi de zi. Portofelul digital ne salvează. Ce este și ce va conține
08/12/2023 15:53

Portofelele sunt pline de acte, dar ne salvează Comisia Europeană. Pentru un portofel mai aerisit ne recomandă portofelul electronic in care să fie transferate toate actele şi care poate fi accesat de oriu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei