Dragon Age: Origins Review

Dragon Age: Origins Review

Războiul? Războiul se hrăneşte cu vieţi. Dar în acelaşi timp, războiul este cel care determină sufletele damnate pe care le devorează să îşi conştientizeze adevărata valoare în circumstanţele deosebite de care au parte. El, mai mult ca orice alt eveniment, generează cele mai surprinzătoare poveşti, ca şi cum toate personajele implicate ar simţi Sfârşitul Lumii în aer şi se grăbesc să îşi trăiască frenetic ultimele momente. Dragon Age: Origins este şi el un joc despre război. Chiar dacă firul narativ se descâlceşte într-o manieră marca Tolkein, seriozitatea confruntărilor aduce în faţă nu lupta dintre popoare, ci, cum am subliniat mai sus sau cum subliniază chiar şi titlul, o suită foarte colorată şi savuroasă de personaje, cu o sete de viaţă şi „origini” foarte diferite.

Înainte să ne raportăm însă la Dragon Age: Origins ca la un univers extrem de fragmentat, dar coerent şi acaparant, merită subliniat faptul că însuşi producătorul, BioWare, îl defineşte ca succesorul spiritual pentru Baldur’s Gate. În consecinţă, ar fi fost firesc ca şi Dragon Age să fie animat de mecanismele şi regulile Dungeons&Dragons. Spre deosebire de alte titluri care au continuat tradiţia Baldur’s Gate însă (şi mă gândesc aici mai ales la seria Neverwinter Nights), în acest titlu RPG cele 10 porunci ale D&D-ului au fost înlocuite cu un nou sistem, mult simplificat şi bazat pe clase, producătorii sperând să atingă astfel un gameplay mult mai fluid şi accesibil.

Diferenţele sunt vizibile încă din meniul de generare a personajului, unde observăm că nenumăratele rase care ne paralizau puterea de decizie în alte jocuri inspirate din D&D lasă acum loc la doar trei opţiuni: Elf, Human şi Dwarf. De asemenea, clasele şi specializările atât de familiare au fost aruncate la gunoi, în locul lor rămânând trei moduri fundamentale (şi cam generice) de supravieţuire: Mage, Fighter sau Rogue. Pe de altă parte, sistemul de luptă este bazat încă pe “dice rolls”, aruncări digitale aleatoare cu “zaruri”şi este puternic influenţat de clasicii parametri Stats, care sunt aceiaşi de când lumea.

Nu se poate spune la fel şi despre arborele de Skills, care a fost şi el redus la o suită elementară de opt ghiumbuştucuri. Survival de exemplu permite detectarea mai rapidă a inamicilor, iar Tactics permite manevrarea mai facilă de către AI a personajului în discuţie. Clasica buzunăreală (Pickpocket) poate fi acum învăţată de orice clasă de personaj, iar Combat Training afectează concentrarea în cazul Magilor şi măiestria în arme a celorlate două clase. Trei dintre skill-uri alcătuiesc sistemul de crafting , astfel încât un personaj în Dragon Age poate alege să fiarbă poţiuni şi/sau otrăvuri sau să meşterească la capcane.

În contrast cu alte sisteme de Crafting, cel din Dragon Age: Origins ţine exclusiv cont de nivelul de Skill şi nu şi de Stats. Reţetele de bază sunt adăugate automat la repertoriu odată cu investirea de puncte în abilitatea corespunzătoare, în timp ce reţetele mai interesante trebuie cumpărate şi învăţate de la un negustor. Obiectele din oricare din cele trei categorii descrise mai sus necesită două tipuri de ingrediente pentru a fi create: consumabile pe care le puteţi culege din mediu, precum şi consumabile pe care el găsiţi doar de cumpărat. Cu alte cuvinte, dacă nu v-aţi aprovizionat bine din “târg”, nu puteţi crea poţiuni. Aceasta este o diferenţă fundamentală faţă de alte RPG-uri, în care găseai toate gunoaiele reciclabile necesare în diferitele containere din niveluri.

Cel mai interesant Skill rămâne însă Coercion, echivalentul Dragonian atât al skill-ului Persuade, cât şi al lui Intimidate. În funcţie de câte puncte are jucătorul investite în Strength sau în Cunning (a se citi Dexterity), el devine fie un încăpăţânat care bate cu pumnul în masă, fie un libidinos ce se bagă pe sub pielea oamenilor. Este de remarcat faptul că skill check-ul se face înainte de iniţierea conversaţiei. Cu alte cuvinte, un Skill check failure nu înseamnă o reacţie negativă a NPC-ului pe care încerci să îl convingi, ci mai degrabă imposibilitatea de a efectua o mişcare de “convingere”din start, astfel că jucătorul nu suportă consecinţele slăbiciunii de caracter . Aceasta demonstrează că în Dragon Age manipularea celorlate personaje nu este esenţială pentru supravieţuire.

E adevărat că numeroasele posibilităţi de a-ţi impune punctul de vedere fac viaţa mai uşoară şi mai interesantă, deblocând de multe ori misiuni secundare şi oferindu-ţi posibilitatea de a evita multe confruntări armate, mai ales spre final când lucrurile încep să se precipite. Dar în acest RPG nu există clasă care să nu fie orientată spre luptă şi distrugere, astfel încât să îţi croieşti prin vorbă drumul este mai mult un mod de condimentare a experienţei de joc, un bonus, decât un stil în sine.

Cu toate acestea, nu se poate spune că Dragon Age a pierdut la capitolul complexitate. Singura diferenţă este că labirintul ameţitor din fundal nu mai izbeşte jucătorul de la început, ci diferitele aspecte se vor încurca pe parcursul acţiunii într-un ansamblu ce este mult mai greu de urmărit şi înţeles decât formula clasică.